SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Mod în care se succedă (1) ființe, obiecte etc.; (concr.) șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, rând, înșiruire. 2. Faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; (concr.) funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea unei moșteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
Joseph
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUCCESIÚNE ~i f. 1) Ansamblu de elemente succesive; totalitate de obiecte sau de ființe care se succed; înșiruire; rând. 2) Transmitere a puterii politice conform unor reguli speciale. 3) Transmitere a unui patrimoniu lăsat de un defunct uneia sau mai multor persoane vii. 4) Patrimoniu transmis de un defunct succesorilor săi; moștenire. [G.-D. succesiunii; Sil. -si-u-] /<lat. succesio, ~onis, fr. succession
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUCCESIÚNE s.f. 1. Înșiruire, șir de persoane, de lucruri, de fapte etc. 2. Moștenire. ♦ Avere lăsată ca moștenire. [Pron. -si-u-. / cf. fr. succession, lat. succesio].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUCCESIÚNE s. f. 1. înșiruire, șir de persoane, de lucruri, de fapte etc. 2. (jur.) moștenire. ◊ avere lăsată ca moștenire. 3. transmitere a puterii politice, faptul de a succede unui predecesor. 4. transmitere a unor drepturi și obligații ale unui stat către alt stat. 5. (biol.) înlocuirea în timp a unei unități de vegetație prin alta. (< fr. succession, lat. successio)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUCCESIÚNE s. 1. înșirare, înșiruire, serie, șir. (O lungă ~ de raționamente.) 2. v. înșiruire. 3. șir, șirag, (Munt.) șiretenie. (~ de evenimente.) 4. v. ordine. 5. v. șir. 6. v. alternare. 7. v. descendență. 8. v. moștenire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Succesiune ≠ simultaneitate
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
succesiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RĂZBOAIE DE SUCCESIUNE, denumire a războaielor purtate între diferitele case domnitoare pentru succesiunea la tronurile rămase vacante ca urmare a lipsei urmașilor direcți. Cele mai cunoscute sunt: Războiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei (1711-1714), provocat în urma morții regelui Spaniei, Carol al II-lea, de pretențiile lui Ludovic al XIV-lea, regele Franței, la moștenirea spaniolă. Purtat între Franța și Spania, pe de o parte, și Habsburgi, Anglia, Olanda, Portugalia, Danemarca, Savoia și Prusia, pe de altă parte. Încheiat prin tratatele de pace de la Utrech și Rastatt. ◊ Războiul pentru Succesiunea la Tronul Austriei (1740-1748), între Prusia, Franța, Spania, Bavaria, Saxonia (din 1742, alături de Austria), Olanda și Rusia, pe de altă parte. Încheiat prin tratatele de pace de la Aachen (1748).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
succesiúne, succesiuni s. f. Mod în care se succedă obiecte, persoane etc.; șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, înșiruire, rând. ◊ Succesiune apostolică = modul în care Biserica păstrează structura unică și permanentă a apostolatului „celor doisprezece”, în continuitatea ei istorică, prin „punerea mâinilor” și prin invocarea Sfântului Duh la Taina hirotoniei. Se întrerupe la episcopii care devin schismatici sau eretici.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink