subînțelegere sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) subtî~ / Pl: ~ri / E: subînțelege] 1 Lăsare să se înțeleagă, să se presupună, să reiasă, să rezulte etc. dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie etc. 2 Considerare (redare etc.) a unui sens ca de la sine înțeles 3 (Grm) Renunțare la unele elemente enunțate cu puțin înainte în cursul comunicării, spre a evita repetiția.

subînțelege vt [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~btî~, suptî~ / Pzi: subînțeleg / E: sub¹- + înțelege cf fr sous-entendre] (C. i. ceva care nu este exprimat direct) 1 A lăsa, a face să se înțeleagă, să se presupună, să reiasă, să rezulte etc. dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie etc. 2 A face să fie de la sine înțeles. corectat(ă)

subtînțelege v vz subînțelege

subtînțelegere sf vz subînțelegere

suptînțelege v vz subînțelege

SUBÎNȚELEGE, subînțeleg, vb. III. Refl. A se înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie etc.) ceea ce nu este exprimat; a se înțelege de la sine.

SUBÎNȚELEGE vb. III. refl. A lăsa să se înțeleagă, a se înțelege de la sine. [P.i. subînțeleg. / < sub- + înțelege, după fr. sousentendre].

SUBÎNȚELEGE vb. refl. a lăsa să se înțeleagă, a se înțelege de la sine. (după fr. sous-entendre)

A SUBÎNȚELEGE subînțeleg tranz. A înțelege numai din cele sugerate indirect. [Sil. sub-în-] /sub- + a înțelege

subînțelege v. a nu exprima, în vorbire sau scriere, tot ce avem în minte.

*subînțelég, -lés, a -lége v. tr. Nu maĭ exprim ceĭa ce e în gînd și se întelege ușor. De ex.: și mie una (adică: dă-mĭ).

subînțelege (a ~) (desp. su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțeleg, 3 sg. subînțelege, perf. s. 1 sg. subînțelesei, 1 pl. subînțeleserăm, m.m.c.p. 1 pl. subînțeleseserăm; conj. prez. 1 sg. să subînțeleg, 3 sg. să subînțeleagă; ger. subînțelegând; part. subînțeles

!subînțelege (a ~) (su-bîn-/sub-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. subînțeleg, 1 pl. subînțelegem, perf. s. 1 sg. subînțelesei, 1 pl. subînțeleserăm; part. subînțeles

subînțelege vb. (sil. mf. sub-) înțelege

subînțeleg.

SUBÎNȚELEGE vb. a reieși, a rezulta. (Aceste lucruri se ~ destul de limpede.)

SUBÎNȚELEGE vb. a reieși, a rezulta. (Aceste lucruri se ~ destul de limpede.)

SUBÎNȚELEGERE s. f. (< subînțelege < sub + înțelege, după fr. sous-entendre): deducere a prezenței unei părți de propoziție neexprimate (subiect, predicat, verb copulativ, nume predicativ, atribut, complement, element predicativ suplimentar), în cadrul unei propoziții date, prin raportarea acesteia la propozițiile anterioare din comunicare. Este frecventă mai ales în dialog, iar părțile de propoziție la care se referă pot fi completate cu precizie: „Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. [Cocostârcul] A intrat în baltă.” (Em. Gârleanu); „Eu n-am cunoscut niciodată dumbrava asta. Acum văd că [dumbrava]-i o pădure ca-n povești” (M. Sadoveanu); „Atunci iepurele sare și dracul [sare] după el” (Ion Creangă); „Să-mi scoață calul! – Cine?... [să-l scoață?] Argații s-au culcat” (I. L. Caragiale); „Cine câștigă? – Aglae. [câștigă] – șopti Costache” (G. Călinescu); „Eu să fiu a ta stăpână, tu [să fii] stăpân vieții mele” (M. Eminescu); „Câți domni a avut Țara Românească? – [Țara Românească a avut domni] Mulți, domnule” (I. L. Caragiale); „Cine a trecut astăzi pe aici? – [Pe aici au trecut astăzi] Oameni, fel de fel” (I. Slavici) etc.