substare sf [At: CANTEMIR, HR. 453 / V: sups~, supts~ / Pl: ~tări / E: sub¹- + stare cf lat substantia] 1-12 Substanță (1-2, 4-7, 12-14, 19, 22-24).

supstare sf vz substare

suptstare sf vz substare

substare, substări, s.f. (înv.) 1. conținut, fond, structură, esență, miez. 2. realitate care există prin sine însăși și care constituie suportul comun al calităților succesive; ceea ce e permanent, substrat care persistă de-a lungul transformărilor. 3. specie de substanță caracterizată prin omogenitate, prin compoziție și structură constantă. 4. țesut sau produs organic format din celule, săruri, lichide etc. din care sunt alcătuite diferitele organe și părți ale corpului unei ființe sau ale unei plante.