căutare avansată
14 definiții pentru substantiv (adj.m.), substantiv (s.n.)   declinări

SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSTANTÍV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumește lucruri, ființe sau noțiuni abstracte și care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr și caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin | Semnalează o greșeală | Permalink

substantív1 adj. m., pl. substantívi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

substantív2 s. n., pl. substantíve
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSTANTÍV s. (GRAM.) nume.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSTANTÍV ~e n. lingv. Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce denumesc obiecte (ființe, lucruri, stări, fenomene etc.). [Sil. sub-stan-] /<lat. substantivum, fr. substantif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSTANTÍV adj.m. Colorant substantiv = materie colorantă care vopsește direct fibrele textile, în special cele vegetale, fără ajutorul mordanților. // s.n. (Gram.) Parte de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, noțiuni abstracte etc. [Cf. lat. substantivus, fr. substantif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSTANTÍV I. s. n. parte de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, noțiuni abstracte etc. II. adj. colorant ~ = materie colorantă care vopsește direct fibrele textile (vegetale), fără ajutorul mordanților. (< fr. substantif, lat. substantivum)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSTANTÍV2, substantivi, adj.m. (În expr.) Colorant substantiv = Colorant care vopsește fibrele fără ajutorul mordanților. – Fr. substantif (lat. lit. substantivus).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de Zavaidoc | Semnalează o greșeală | Permalink

substantív adj. m., pl. substantívi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

substantív s. n., pl. substantíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

substantiv n. Gram. vorbă ce exprimă o ființă, un lucru, o idee.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

*substantív, -ă adj. (lat. substantivus). Fil. Care exprimă substanța. Gram. Verbu substantiv, verbu a fi. S.n., pl. e (lat. substantivum, subînț. nomen, nume). Cuvînt care arată o ființă saŭ un lucru. V. verb.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

SUBSTANTÍV s. n. (cf. fr. substantif, lat. substantivus < substans „substanță” < sub „dedesubt” + stans „așezat”): parte de vorbire care denumește obiectele gramaticale. Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin flexiune după număr și caz (parțial după gen), prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice în cadrul propoziției (subiect – funcție de bază; nume predicativ, atribut, complement direct, complement indirect, complement de agent, complement circumstanțial, apoziție și element predicativ suplimentar) și prin distribuție unidirecțională. ◊ ~ moștenít: s. transmis în limba română din latină sau din limba geto-dacilor, ca de exemplu cap, casă, câine, floare, frate, pâine etc. (din latină); barză, buză, mânz, sâmbure, viezure etc. (din substratul geto-dacic). ◊ ~ împrumutát: s. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia, în etape diferite, ca de exemplu luncă, muncă, nevastă, plug, vreme etc. (din v. slavă); gând, hotar, marfă, oraș, sobă etc. (din maghiară); basma, cataif, cearșaf, cioban, zambilă etc. (din turcă); dascăl, hârtie, patimă, piper, tipar etc. (din neogreacă); ban, clacă, crap, grădină etc. (de la slavii de sud); boroană, borș, horn, nadă, posmag etc. (de la slavii de nord și de est); cartof, cufăr, flanelă, halbă, stofă etc. (din germană); algebră, balon, diviziune, epidemie, fotograf etc. (din franceză); ◊ ~ formát pe terenul limbii române prin derivare, prin compunere sau prin conversiune (provenit din alt substantiv, din adjectiv, din numeral, din pronume, din verb, din adverb și din interjecție), ca de exemplu iepuraș, lupoaică, nucet, străbun, tristețe, țărănime etc.; bunăvoință, Câmpulung, miazăzi, Bolintinul din Vale, floarea-soarelui, Cluj-Napoca etc.; doiul, treiul, ielele, sinea, aproapele, binele, leneșul, oful, grăpatul, rănitul etc. ◊ ~ denominatív: s. derivat de la un nume – de la un substantiv sau de la un adjectiv, ca de exemplu cățeluș (< cățel + suf. -uș), puiandru (< pui + suf. -andru), strămoș (< pref. stră- + moș), răutate (< rău + suf. -ătate), frumusețe (< frumos + suf. -ețe), înălțime (< înalt + suf. -ime) etc. ◊ ~ concrét: s. care are un conținut reprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu arbore, bondar, cioară, lăstun, masă, pământ, trăsnetele.~ abstráct: s. care are un conținut nereprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu corectitudine, curaj, dezvoltare, dreptate, înțelepciune, necesitate, posibilitate, vigoare etc. ◊ ~ símplu: s. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie (orice substantiv moștenit, împrumutat sau format prin derivare și conversiune), ca de exemplu adevăr, albină, cer, inimă; bec, halva, hârleț; blândețe, copilaș, strămoș; viteazul, doiul, sinea, aratul etc. ◊ ~ compús: s. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie (orice substantiv format prin compunere), ca de exemplu bună-cuviință, scurt-circuit, planisferă, radiorecepție, cineclub, microfotografie, miniautomobil, telecinematecă, aeronavă, electromotor, Albă ca Zăpada, Cheile Bicazului, Curtea de Argeș, floare de colț, rochița rândunicii, untdelemn, Câmpulung etc. ◊ ~ articulát (determinát): s. însoțit de articol nehotărât sau hotărât (de aici sintagmele: articulat nehotărât – articulat hotărât, determinat nehotărât – determinat hotărât), ca de exemplu un om – niște oameni, omul – oamenii; o coasă – niște coase, coasa – coasele; un cerc – niște cercuri – cercul – cercurile.~ nearticulát (nedeterminát): s. neînsoțit de articol nehotărât sau hotărât, ca de exemplu om, coasă, cerc – oameni, coase, cercuri.~ común (apelatív); s. care denumește obiecte gramaticale de același fel, ca de exemplu animal, copac, fag, frate, leu, mamă, nor, om, plantă, pod, turturea, viespe, zebră etc. ◊ ~ própriu: s. care denumește obiecte gramaticale individualizate, ca de exempiu Andrei, Anișoara, Badea, Constantin, Cristina, Dumitru, Despina, Eustațiu, Eufrosina; Florescu, Filipescu, Pietreanu, Stamate, Tudorache; Grivei, Joiana, Roiba; Caransebeș, Satu-Mare, Suceava, China, Iugoslavia, România; Dunărea, Mureșul, Nistrul, Oltul; Bucegi, Carpați, Himalaia etc. ◊ ~ epicén: s. care are o singură formă pentru ambele genuri (sau numai forma de masculin, sau numai forma de feminin), ca de exemplu cocostârc, cuc, dihor, elefant, pițigoi, rinocer etc.; cămilă, cârtiță, lebădă, pupăză, veveriță, zebră etc. ◊ ~ mobíl: s. format în limba română prin moțiune (v.), cu ajutorul unui sufix moțional (v.). fie de la masculin, fie de la feminin, ca de exemplu lupoaică (< lup + suf. -oaică), tigroaică (< tigru + suf. -oaică), porumbiță (< porumb + suf. -iță) etc.; rățoi (< rață + suf. -oi), vulpoi (< vulpe + suf. -oi), curcan (< curcă + suf. -an), gâscan (< gâscă + suf. -an) etc. ◊ ~ individuál: s. care denumește la forma de singular un singur obiect gramatical, ca de exemplu bujor, dimineață, ferigă, fiu, gutui, măr, salcie, șah, uragan etc. ◊ ~ colectív: s. format cu ajutorul unui sufix colectiv; s. care denumește la forma de singular o multitudine de obiecte gramaticale identice, considerate ca un întreg. Astfel: brădet, nucet, pietriș, stejăriș, studențime, țărănime, iniște, porumbiște; companie, grupă, stol, turmă etc. ◊ ~ defectív (de număr): s. lipsit de unele forme flexionare de singular sau de plural; s. care dispune de o flexiune sau de o paradigmă incompletă (fie la singular, fie la plural), ca de exemplu aur, lapte, mărar, mei, pătrunjel, piper, sânge, unt etc.; icre, moaște, ochelari, pantaloni, tărâțe etc. ◊ ~ cu forme multiple de singular sau de plural, ca de exemplu călăuz – călăuză, cojoc – cojoacă, țol – țoală; berbec – berbece, flutur – fluture; basc – bască, poem – poemă; cifru – cifră; bobi – boabe, ochi – ochiuri; capi – capete – capuri; curenți – curente, derivați – derivate; coli – coale, roți – roate; cărni – cărnuri, blăni – blănuri; mărfi – mărfuri, trebi – treburi; cămine – căminuri, refrene – refrenuri; rapoarte – raporturi, resoarte – resorturi etc. ◊ ~ de declinarea I: s. terminat la nominativ singular nearticulat în neaccentuat și în -a și -ea accentuate, ca de exemplu duminică, fată, sâmbătă, ziuă; papă, pașă, popă, tată, vlădică, vodă etc.; baclavá, cherhaná, dandaná, mahalá etc.; andrea, boccea, canea, cișmea, dușumea, perdea etc. ◊ ~ de declinarea a II-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în consoană dură, consoană muiată, -u vocalic, -u semivocalic, -i vocalic accentuat, -i semivocalic și -o accentuat sau neaccentuat, ca de exemplu bărbat, unchi, zimbru, leu, vulpoi, taxi, sloi, tangó, rádio etc. ◊ ~ de declinarea a III-a: s. terminat la nominativ singular nearticulat în -e neaccentuat, ca de exemplu codice, femeie, nume, pepene, pește, vulpe etc. ◊ ~ de tipul flexionar I: s. comun feminin, cu două forme cazuale la singular (una de N. Ac. și alta de D. G.) și cu o singură formă cazuală la plural (identică cu aceea de D. G. singular), ca de exemplu o casă – unei case, niște case – unor case etc. ◊ ~ de tipul flexionar II: s. comun masculin sau neutru, cu o singură formă cazuală la singular și cu o altă formă cazuală la plural, ca de exemplu alai – alaiuri, butoi – butoaie, câine – câini, codru – codri etc. ◊ ~ de tipul flexionar III: s. comun, masculin, feminin sau neutru, cu o singură formă cazuală la ambele numere, ca de exemplu ochi, pui; directoare, învățătoare; codice, nume etc. ◊ ~ apreciatív: s. care sugerează prin conținutul său lexical o atitudine de apreciere deosebită față de obiectul denumit, ca de exemplu cărturar, învățat maestru, magistru, meșter, savant etc. ◊ ~ depreciatív (peioratív): s. care sugerează prin conținutul lui lexical o atitudine de dispreț, de lipsă de considerație, de batjocură față de obiectul denumit, ca de exemplu ageamiu, cârcotaș, farfará, gură-spartă, lichea, mojic, nulitate, otreapă, poltron, secătură etc.
Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink