SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (omogen) alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată la examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofică care desemnează fie esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, fie ceea ce există de sine stătător. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUBSTÁNȚĂ ~e f. 1) Materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichidă. ~ gazoasă. ~ solidă. 2) Esență calitativă a materiei, care există prin sine însăși și constituie esența lucrurilor indiferent de varietatea și modificarea lor. 3) chim. fiz. Corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii și al compoziției. ~ organică. ~ toxică. 4) Parte concretă sau materială a lucrurilor și a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutivă a unui lucru; conținut principal; esență. [G.-D. substanței] /<lat. substantia, fr. substance
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUBSTÁNȚĂ s.f. 1. Denumire generică dată corpurilor cu compoziție și structură chimică omogenă. ♦ Materie. 2. Categorie filozofică care desemnează esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ♦ Substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (Fig.) Partea fundamentală, constitutivă a unui lucru: esență, esențial. [< fr. substance, cf. lat. substantia].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUBSTÁNȚĂ s. f. 1. corp cu compoziție și structură chimică omogenă. ◊ materie. 2. categorie filozofică desemnând esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ◊ substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (fig.) partea fundamentală, constitutivă a unui lucru; esență, esențial. (< fr. substance, lat. substantia)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUBSTÁNȚĂ s. 1. materie, (înv.) trup. (~ din care este făcut un corp; o ~ solidă.) 2. (BIOL.) substanță de creștere v. stimulator de creștere. 3. corp. (I-a intrat în ochi o ~ străină.) 4. esență, natură. (~ unui fenomen.) 5. (LINGV.) semnificant. 6. (MIL.) substanțe toxice de luptă = gaze de luptă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SUBSTÁNȚĂ s. v. alcătuire, compoziție, economie, organizare, organizație, structură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
substánță s. f., g.-d. art. substánței; (corpuri cu proprietăți materiale specifice) pl. substánțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SOUVENT TROP D’ABONDANCE APPAUVRIT LA MATIÈRE (fr.) adeseori prea multă bogăție (de cuvinte) sărăcește substanța (operei literare) – Boileau, „Art poétique”, III.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink