subordinație sf [At: VÎRNAV, F 67^r/16 / V: ~iune, ~don~, ~donațiune, supto~ / E: lat subordinatio, fr subordination] (Înv) 1 Subordonare (1). 2 (Grm) Subordonare (3). 3 Subordonare (4).

subordinațiune sf vz subordinație

subordonație sf vz subordinație

subordonațiune sf vz subordinație

suptordinație sf vz subordinație

subordinați(un)e f. 1. ordine stabilită între persoane și care face că unele depind de altele; 2. dependența unei persoane sau a unui lucru în raport cu altul.

*subordinațiúne f. (lat. subordinátio, -ónis). Ordine stabilită între oameni făcîndu-ĭ pe uniĭ supușĭ altora: a menținea subordinațiunea. Fig. Dependenta unuĭ lucru de altu. Gram. Dependenta unuĭ cuvînt de altu, uneĭ propozițiunĭ de alta. – Și -áție și -áre.

SUBORDINAȚIE s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, subordonare, supunere.

subordinație s. v. ASCULTARE. CUMINȚENIE. DOCILITATE. SUBORDONARE. SUPUNERE.