sublim, ~ă [At: HELIADE, O. II, 140 / Pl: ~i, ~e / E: fr sublime] 1 a Care se ridică sau se află la cel mai înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire (morală, intelectuală, estetică etc.). 2 a Care impresionează sau care se impune prin calități deosebite Si: desăvârșit (4), extraordinar (5), formidabil, ideal, înălțător, magistral, magnific, măreț, perfect², splendid, superb, (înv) săvârșit². 3 sn Categorie estetică care exprimă însușirea unor obiecte și a unor procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de o excepțională noblețe morală, de a provoca un sentiment de admirație, unit cu respectul în fața măreției lor. 4 sn (Pex) Forma cea mai înaltă a perfecțiunii Si: desăvârșire (4).

SUBLIM¹ s. n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii; desăvîrșire. Muzica ori e nimic, ori ține de sublim. IBRĂILEANU, A. 193. Este și măreție și sublim în culmile care se înalță încununate de brazi întunecoși. RUSSO, O. 100.

SUBLIM², -Ă, sublimi, -e, adj. (Despre valori morale și intelectuale; p. ext. despre ființe, lucruri, creații ale omului) Care se ridică sau se află la o înălțime morală sau intelectuală, la un grad deosebit de frumusețe sau de desăvîrșire; superb, măreț, minunat. Aceste cuvinte aveau... sublimul lor înțeles numai pentru mine. GALACTION, O. I 247. Critica dădea sentințe, împărțea titluri: cutare operă e bună, cutare magistrală, sublimă, genială; cutare stupidă etc. GHEREA, ST. CR. I 26. Nu putură a nu recunoaște propria lor nulitate în alăturare cu sublimul eroism al mortului. HASDEU, I. V. 166. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul imperiu otoman.

SUBLIM, -Ă adj. Aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvîrșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ♦ De o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. // s.n. Forma cea mai înaltă a perfecțiunii. [Cf. fr., it. sublime, lat. sublimis – ridicat].

SUBLIM, -Ă I. adj. aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ◊ de o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. II. s. n. categorie a esteticii, care exprimă însușirea unor obiecte sau procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de excepțională noblețe morală, capabile să provoace un sentiment de elevație, uimire și admirație; forma cea mai înaltă a perfecțiunii. (< fr. sublime, lat. sublimis)

SUBLIM² ~ă (~i, ~e) Care se caracterizează prin cel mai înalt grad de desăvârșire într-o ierarhie de valori; divin; înălțător. Muzică ~ă. /<fr. sublime

SUBLIM¹ n. Formă superioară a perfecțiunii, a desăvârșirii. [Sil. su-blim] /<fr. sublime

sublim a. 1. foarte înalt, vorbind de lucruri morale sau intelectuale: spirit, devotament sublim; 2. vorbind de lucruri: spectacol sublim. ║ n. ceea ce e mare și nobil în sentimente, în fapte virtuoase, în stil.

*sublím, -ă adj. (lat. sublimis). Foarte înalt, foarte mare sufletește: abnegațiune sublimă. Foarte frumos, foarte nobil, foarte înalt pin fapte, vorbe saŭ scrierĭ: scriitor sublim. Uimitor pin măiestate: spectacul sublim. S. n., pl. urĭ. Sublimitate: sublimu e una din cele treĭ calitățĭ ale stiluluĭ. Adv. În mod sublim.

sublim² (desp. su-blim) s. n.

sublim¹ (desp. su-blim) adj. m., pl. sublimi; f. sublimă, pl. sublime

sublim¹ (su-blim) adj. m., pl. sublimi; f. sublimă, pl. sublime

sublim² (su-blim) s. n.

sublim s. n. (sil. -blim)

sublim adj. m. (sil. -blim), pl. sublimi; f. sg. sublimă, pl. sublime

!Sublima Poartă (desp. Su-bli-) s. propriu f. art., g.-d. art. Sublimei Porți

Sublima Poartă (Su-bli-) s. propriu f., g.-d. Sublimei Porți

Sublima Poartă s. pr. f. (sil. -bli-)

SUBLIM adj., s. 1. adj. desăvârșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (înv.) săvârșit. (O interpretare ~.) 2. s. desăvârșire, perfecțiune. (~ul este o categorie estetică.)

SUBLIM adj., s. 1. adj. desăvîrșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (înv.) săvîrșit. (O interpretare ~.) 2. s. desăvîrșire, perfecțiune. (~ este o categorie estetică.)

Sublim ≠ banal, grotesc, infam

SUBLIM (< fr. sublime < lat. sublimis, ridicat, înălțat) Categorie estetică. După unii esteticieni, el izvorăște din frumos și este socotit ca un grad superlativ al acestuia. „Caracterele, sublimului au fost stabilite mai cu seamă în legătură cu aspectele infinite sau dezlănțuite ale firii.” (T. Vianu, Estetica). În Tratatul despre sublim, atribuit lui Longinus, teoretician din epoca elenismului, sînt prezentate exemple despre sublim din operele lui Homer și din Biblie și se precizează ca însușiri ale sublimului: trăirea extatică, elevația supremă și plină de demnitate a spiritului și o stare de uimire, de extaz în contactul cu orizonturile ascunse și extraordinare ale lumii, ca și din contactul cu opere în care s-au reflectat artistic aceste însușiri. Exemple de opere literare care conțin atributele sublimului: poemele iui Homer – Iliada și Odiseea, tragediile lui Sofocle și Euripide, Eneida lui Vergilius, Divina comedie a lui Dante, Hamlet, Regele Lear de Shakespeare, Război și pace de Tolstoi, Luceafărul de M. Emineseu ș.a.

DU SUBLIME AU RIDICULE IL N’Y A QU’UN PAS (fr.) de la sublim la ridicol nu este decât un pas – Cuvinte pe care le-ar fi rostit Napoleon atunci când, aflat pe culmile gloriei, a suferit marea înfrângere de la Berezina.

Du sublime au ridicule il ny a quun pas (fr. „De la sublim la ridicol nu-i decît un pas”) – Sint cuvintele pe care le-a pronunțat Napoleon Bonaparte în decembrie 1912, după dezastrul de la Berezina, cînd a fost nevoit să fugă din Rusia, cu armatele distruse și prestigiul destrămat. Ele se aplică, cu egală semnificație, oricărui muritor care, ajuns la o situație strălucită, comite o greșeală imensă care-l prăbușește și-l face ridicol, provocînd fie hazul, fie compătimirea lumii, sau chiar pe amîndouă laolaltă. Heine a ales această vorbă vestită ca moto al unuia dintre capitolele faimosului său pamflet Tamburul Major Le Grand (Heine, Proză, pag. 255). Vezi și: De la Capitoliu la stînca Tarpeiană nu-i decît un pas! IST.