subac s [At: ALEXI, W. / Pl: ? / E: nct] (Îvr; csnp) Instrument cu care se îndesa tutunul în lulea.

ȘABAC, s. n. v. șabacă.

ȘABACĂ, șabace, s. f. (Reg.) Broderie în ajur făcută (cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă, milieuri etc. [Var.: șabac s. n.] – Cf. tc. șebeke.

săbac sn vz șabac^[1] corectat(ă)

șabac sn [At: TDRG / V: (reg) ceab-, săb~, șăb~, șeb~, șob~, șub~ sn ~ă sf / Pl: ~ace / E: ns cf tc șebeke „plasă”] 1 (Reg) Broderie făcută (cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă etc. 2 (Mun) Cusătură ornamentală de pe opinci. 3 (Reg; îe) A fi pe ~ A fi exact cum trebuie.

șabacă sf vz șabac

șăbac sn vz șabac

șebac sn vz șabac

șobac sn vz șabac

șubac sn vz șabac

ȘABAC s. n. v. șabacă.

ȘABACĂ, șabace, s. f. (Reg.) Broderie în ajur făcută (cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă, milieuri, etc. [Var.: șabac s. n.] – Cf. tc. șebeke.

ȘABACĂ, abace, s. f. Broderie (făcută de obicei cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă etc. Nu e lucru puțin o față de masă de pînză subțire, cu tot felul de șabace. STĂNOIU, C. I. 219.

ȘABACĂ ~ce f. reg. Ajur executat pe un obiect din material textil (cămașă, față de masa etc.). [Var. șabac] /cf. turc. șebeke

șabac n. Mold. găurele (de broderie). [Origină necunoscută].

șabác n., pl. e (turc. mușabak, ar. müșebek, șabac, infl. de șebeke, it. sciábica, rețea). Sud și est. Ajur, găurele ornamentale făcute în pînză pin zmulgerea firelor și înodarea celor din bătătură: bluză cu șabace. Pe șabac, exact, cum trebuĭe. – La Tkt. -acă, dim. (P. P.) șăbăcea, pl. ele. – Și ceabac (munt. est.).

!șabacă (reg.) s. f., g.-d. art. șabacei; pl. șabace

!șabacă/șabac (reg.) s. f. / s. n., pl. șabace

șabac s. n. /șabacă s. f., pl. șabace

șabacă (șabace), s. f. – Broderie în ajur. – Var. șabac, ceabac. Tc. mușabak (T. Papahagi, GS, VII, 296). Der. din tc. sebeke „plasă” (Tiktin) < it. sciabica (Candrea) este improbabilă. După Lokotsch, 1740, din tc. (arab.) șabaka „plasă, fileu”.

subac, subace și subacuri, s.n. (înv.) instrument cu care se îndesa tutunul în lulea.