stăvi [At: (a. 1696) IORGA, S. D. XII, 282 / V: (reg) stei, stră~ / Pzi: ~vesc / E: vsl ставити] 1 vr (Îrg; mai ales îcn) A se stabili (1). 2-3 vir (Îrg; mai ales îcn) A trăi. 4 vr (Îg; mai ales îcn) A se menține. 5 vr (Îrg; prc; mai ales îcn) A crește (1). 6 vr A se alege (52) cu … 7 vr A rămâne. 8-9 vri (Mun) A se aduna (13). 10-11 vri A se păstra. 12 vi A avea pace, liniște. 13 vi (Pex) A se potoli.

STĂVI, stăvesc, vb. IV. Refl. (Învechit și popular, mai ales în construcții negative) 1. A se statornici, a se așeza, a se stabili. Era așa de stricătoare bala de fiară, încît turmele de oi nu se mai stăveau prin preajmă de răul lui. ISPIRESCU, U. 30. Cotoșmanul era un pisic cuminte. Șoarecii nu se mai stăveau prin casa aceea. id. L. 285. ♦ A avea ființă, a exista; (despre persoane) a fi în viață, a trăi. Se spune că odată... caprele zburau prin pomi și mîncau toți pomii. Nu se mai stăveau frunzișoare și verdeață prin pomi. I. CR. III 275. ◊ Intranz. Pe cine lovea, Nu mai stăvea. PĂSCULESCU, L. P. 215. 2. A se alege cu ceva, a putea avea ceva. Pe Cuejdi precum pe Bistricioară, Nici într-o primăvară Nu se stăvesc cu moară. DONICI, F. 48.

STĂVI vb. (Mold.) A se stabili într-un anumit loc; a se statornici. Numai în cetate puțini târgoveți și slujitori să putea stăvi. CANTEMIR, HR. De mirat lucru iaste cum ungurii ... s-au putut stăvi si a să ținea pre aceale locuri. CANTEMIR, HR. Etimologie: sl. staviti. Cf. p r i s t ă n i (5).

stăvì v. a se statornici: șoarecii nu se mai stăviau prin casă ISP. [Cf. slav. STAVITI, a consta].

stavă sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 100 / V: stea~ (Pl: steve) / Pl: ~ve, (reg) stăvi, steve / E: ns cf lat stalla, alb stavë „mulțime; grămadă de lemne”] 1 (Îrg) Herghelie (1). 2 (Reg) Îngrăditură în care se țin, mai ales în timpul verii, caii la pășunat. 3 (Reg) Loc (răcoros sau ferit) situat mai ales în pădure, înaintea strungii oilor sau lângă o apă unde se odihnesc, de obicei noaptea, vitele Si: (pop) staniște (1), (reg) bătătură¹ (8), bouriște, meriză, merizătoare, meriziște, meriziștină, merizuș, torină, toriște. 4 (Reg) Loc unde pasc caii. 5 (Olt) Grămadă de snopi făcută pe câmp (formată de obicei din 13 snopi) Si: (reg) pletiță.

steavă sf vz stavă

stei² v vz stăvi

străvi v vz stăvi

ASTĂVI (-ăvesc) vb. refl. Trans. (BUD.) A sta într’un loc, a zăbovi [👉 STĂVI].

STAVĂ, stave, s. f. Herghelie. Stava de cai păștea în șesul mlăștinos al Frumoasei. SADOVEANU, V. F. 79. Caii sînt arme-n război și războiul e-a stavelor spaimă. COȘBUC, AE. 62. Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți; Dar eu, zău, nu i-am furat, Făr’ cu stava i-am mînat de la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ♦ Loc îngrădit în care se țin vara caii pentru a paște împreună. (Atestat în forma steavă) Merg la stîne, le petrec Și de-acolo încă plec Gios pe valea Oltului La steava ungurului. ALECSANDRI, P. P. 314. – Variantă: (învechit) steavă s. f.

STAVĂ s. f. 1. (Mold., Ban.) Herghelie. A: Lupul...pre cît mai aproape putu, lîngă stavă să apropie. CI, 100. C: Stavĕ. Grex. AC, 371. 2. (Trans. SV) Îngrăditură în care se țin caii la pășunat. Veni ispravnicul de la stava cailor. A 1776, 99^v. Etimologie: cf. bg. stava, alb. stavë. Vezi și stăvar. Cf. herghelie.

stavă f. Tr. herghelie: la stava Ungurului POP. [Cf. albanez STAVĂ, mulțime].

stávă f., pl. e și ăvĭ (nsl. stava, „stare” vsl. bg. „articulatiune”, infl. de vsl. bg. sîrb. stado, turmă. V. nă- și ră-stav, po- și za-stavă). Vest. Herghelie.

stăvésc (mă) v. refl. (vsl. stavati și -viti, a se opri, d. stati, a sta. V. stavă, pri- și ză-stăvesc). Mă așez, mă stabilesc, trăĭesc: șoariciĭ nu se pot stăvi la noĭ de frica pisiciĭ. Ban. Trans. Mă liniștesc, am răgaz: nu mă pot stăvi să vin pe la tine de mulțimea trebilor. Mă aleg cu, posed, am: nu ne putem stăvi cu găinĭ de atîțĭa dihorĭ, m’am stăvit cu puținĭ banĭ. – Și ast- (Trans.).

stăvi (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă stăvesc, 3 sg. se stăvește, imperf. 1 sg. mă stăveam; conj. prez. 1 sg. să mă stăvesc, 3 să se stăvească; imper. 2 sg. afirm. stăvește-te; ger. stăvindu-mă

!stăvi (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvește, imperf. 3 sg. se stăvea; conj. prez. 3 să se stăvească

stăvi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvesc, imperf. 3 sg. stăvea; conj. prez. 3 sg. și pl. stăvească

stavă (reg.) s. f., g.-d. art. stavei; pl. stave

stavă (reg.) s. f., g.-d. art. stavei; pl. stave

stavă s. f., g.-d. art. stavei; pl. stave

stavă s. f., pl. stave (stăvi)

stavă, stăvi.

STĂVI vb. v. astâmpăra, așeza, cuminți, domoli, fixa, instala, liniști, opri, potoli, stabili, statornici.

stăvi vb. v. ASTÎMPĂRA. AȘEZA. CUMINȚI. DOMOLI. FIXA. INSTALA. LINIȘTI. OPRI. POTOLI. STABILI. STATORNICI.

STAVĂ s. v. herghelie, staniște.

stavă s. v. HERGHELIE. STANIȘTE.

stăvi (-vesc, it), vb. refl. – 1. A se stabili, a se aciua. – 2. A rămîne cu ceva, a păstra, a conserva. – Var. astăvi. Sl. staviti (Cihac, II, 364; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46), cf. năstav, stative. – Der. stavăr, s. n. (înv., Mold., constanță, perseverență), pe care Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 303, îl considera de origine dacică și Tiktin, legat de lat. stabilis; stavă, s. f. (herghelie, islaz de cai, paradă, montă), din sl. stava „poziție, stat”; stăvar, s. m. (păzitor de cai); stavilă (megl. stăvilă), s. f. (baraj, stăvilar; obstacol, barieră), din sl. (bg.) stavilo (Conev 81); stăvilar, s. n. (baraj); stăvili, vb. (a pune stavile, a zăgăzui; a opri, a împiedica).

stavă, stave s.f. 1. (înv. și reg.) herghelie de cai. 2. (reg.) loc îngrădit în care se țin vara caii, pentru a paște împreună. 3. (reg.) loc răcoros, mai ales cu umbră, unde se odihnesc noaptea sau ziua la amiază, vara, vitele, oile, caii; staniște, meriză, toriște. 4. (reg.) loc unde pasc caii. 5. (reg.) grămadă de snopi făcută pe câmp (formată din 13 snopi); pletiță, cârstă.

stavă, stave, s.f. – (reg.; înv.) Herghelie. „Avea stâni de oi, ciurdă de vaci, stavă de cai” (Lenghel, 1979: 198): „La stavă și-o d-alergat, / Murguțu și l-o luat” (Bârlea, 1924, II: 51). – Cf. bg. stava, alb. stavë (Șăineanu, DEX); cf. lat. stalla, alb. stavë (MDA).

stavă, stave, s.f. – Herghelie. „Avea stâni de oi, ciurdă de vaci, stavă de cai” (Lenghel 1979: 198): „La stavă și-o d-alergat, / Murguțu și l-o luat” (Bârlea 1924 II: 51). – Cf. alb. stavë (DEX).