stârciog sm [At: DAMÉ, T. 140 / Pl: ~ogi / E: stârc] 1 (Îrg; pbl) Stârc-alb-mic V stârc (5) (Egretta garzetta). 2 (Olt) „Specie de bureți de pădure”. 3 (Mun; Olt) Axul vertical al vârtelniței în care se înfige răscrucea. 4 (Mun; Olt) Pat¹.

stârciog n. 1. scaunul vârtelniței, făcut dintr’un lemn cu trei crăci; 2. fusul vârtelniței. [Tras din stârcì: cf. sinonimul popiciu].

*stîrcĭóg m. (cp. cu stîrc și cu rus. staričók, bătrînel și „o pasăre marină palmipedă cu zbor foarte ager”, fr. pétrel). Stîrc mic alb (Cdr.). Fusu vîrtelnițeĭ, lemnu vertical în care-s înfipte cele doŭă speteze care formează crucea. V. pocĭumb.

STÂRCIOG s. v. butuc, fus, pat, picior, scaun, strat, talpă.

stîrciog s. v. BUTUC. FUS. PAT. PICIOR. SCAUN. STRAT. TALPĂ.

stârciog¹, stârciogi, s.m. 1. (înv. și reg.) stârc alb mic. 2. (reg.) specie de bureți de pădure.