stânjenit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 514 / V: ~jinit / Pl: ~iți, ~e / E: stânjeni] 1 (D. oameni sau d. manifestările lor) Stingherit (1). 2 (D. oameni; adesea adverbial) Stingherit (2). 3 (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Stingherit (3).

stângăni v vz stânjeni

stângeni¹ v vz stânjeni

stângeni² v vz stânjini¹

stângenit, ~ă a vz stânjinit¹

stângini² v vz stânjini

stângini¹ v vz stânjeni

stânginit, ~ă a vz stânjinit

stânjeni [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îrg) ~jini, (înv) ~ngăni, ~ngeni, ~ngini / Pzi: ~nesc / E: vsl сътѧженъ, „apăsat, strâmtorat” (participiul verbului сътѧжати)] 1 vt (C.i. oameni sau manifestări ale lor) A stingheri (1). 2 vt (Îvr) A opri. 3 vtf (Reg; îf stânjini) A face să se întrerupă ceva. 4 vt (Rar) A supăra. 5 vr (Îrg) A se sfii (4).

stânjini² v vz stânjeni

stânjini¹ [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~ngeni, ~ngini / Pzi: ~nesc / E: stânjin] 1 vt A măsura cu stânjenul¹ (1). 2 vr (Pex) A-și întinde mâna (ca să lovească).

stânjinit¹, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~ngenit, ~nginit / Pl: ~iți, ~e / E: stânjini] (Înv) 1 Care a fost măsurat cu stânjenul¹ (1). 2 Care a întins mâna (pentru a lovi).

stânjinit², ~ă a vz stânjenit

STÎNJENI, stînjenesc, vb. IV. 1. Tranz. (Și în forma stînjini) A împiedica, a opri pe cineva de la un lucru, de la o acțiune; a stingheri; a deranja, a jena. O stînjenea parcă neatenția mea în îmbrăcăminte. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. Se văd mereu stînjiniți în dezvoltarea lor firească. ODOBESCU, S. III 514. Pe cît am aflat, acea teamă nu v-au stînjenit a trimete... jalbe la Țarigrad. ALECSANDRI, T. 1339. (Refl. reciproc) Am plecat la pescuit, fiecare în altă direcție, ca să nu ne stînjenim unii pe alții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. ◊ (Complementul indică lucrul, acțiunea stingherită) Iarmarocul de la Frumoasa fu stînjenit de vremea rea. CĂLINESCU, I. C. 270. Sosirea preotului nu stînjeni de loc fierberea țăranilor. REBREANU, R. II 218. Piedicile ce stînjeneau comerțul și producerea s-au înlăturat. La TDRG. 2. Refl. (Mold.; despre oameni) A arăta sfiiciune, a ezita. Rusanda a strîns genele și s-a stînjenit. Îi era silă că lațul ei prinde, dar nici nu putea să se lese. POPA, V. 310. Șiroaie de lacrimi curgeau din frumoșii ei ochi. Un tînăr om de-ar fi văzut-o atunci, negreșit că nu s-ar fi stînjenit cît de puțin a înjunghia pe nelegiuitul ce o adusese în starea aceasta. NEGRUZZI, S. I 52. – Variantă: stînjini vb. IV.

STÎNJENIT, -Ă, stînjeniți, -te, adj. 1. Împiedicat, oprit; stingherit. 2. Jenat, încurcat, intimidat. S-au așezat cerînd, cu înfățișări stînjenite, să mă așez și eu. SADOVEANU, N. F.165. Inginerul a rîs și el, stînjenit. C. PETRESCU, R. DR. 249. Adela, împurpurată și stînjenită, era acum fata de altădată. IBRĂILEANU, A. 148. ◊ (Adverbial) Se uită în ochii celor ce au plecat urechea la șoapte; dar ei surîd strîmb stînjenit, și își feresc privirea. DUMITRIU, N. 170. Privea stînjenit într-o parte. GALAN, Z. R. 333.

STÎNJINI vb. IV v. stînjeni.

A STÂNJENI ~esc tranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu

A SE STÂNJENI mă ~esc intranz. A avea timiditate sau emoție; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se rușina. /<sl. sutenženu

stânjenì v. a pune piedici, a opri dela lucru; [Slav. SŬTEJITI, a deranja (sub influența lui stângănì)].

stîngănésc, V. stînjenesc.

stînjinésc și (rar) stîngănésc v. tr. (vsl. sŭ-tengnonti, a întinde, a strînge, a comprima, și sŭtenžiti, a contrage. V. tînjală). Deranjez, încurc, turbur: a stînjini pe cineva din lucru. – Și stingheresc (vest) și stinghiresc (est). La Bârb. Ind. 251 înstîngănesc (vsl. vùstengnonti).

stânjeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenesc, 3 sg. stânjenește, imperf. 1 stânjeneam; conj. prez. 1 sg. să stânjenesc, 3 să stânjenească

stânjeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenesc, imperf. 3 sg. stânjenea; conj. prez. 3 să stânjenească

stânjeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenesc, imperf. 3 sg. stânjenea; conj. prez. 3 sg. și pl. stânjenească

stânjenesc, -neam 1 imp.

STÂNJENIT adj. 1. v. stingherit. 2. stingher, stingherit. (Se simțea ~ în casa directorului.)

Stânjenit ≠ nestânjenit

STÂNJENI vb. v. jena, rușina, sfii.

STÂNJENI vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.

stînjeni vb. v. JENA. RUȘINA. SFII.

STÎNJENI vb. 1. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a supăra a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. si Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 2. a împiedica, a jena, a stingheri. (Îl ~ în mișcări.)

STÎNJENIT adj. 1. încurcat, jenat, stingherit, (rar) strîmtorat. (Se simțea cam ~.) 2. stingher, stingherit. (Se simțea ~ în casa directorului.)

stînjeni (-nesc, -it), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngăni, stingheri, și der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ „a comprima, a oprima” (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti „a fi stingherit”, care aparține aceleiași familii de la vb. tęgnąti „a întinde” (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clară. – Der. stînjeneală, s. f. (stinghereală, neplăcere); stînjenitor, adj. (care stingherește); stînjie, s. f. (Trans., obadă care acoperă capătul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fără pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al cărui semantism este anormal, dar care este o creație literară, fără curs în limba populară (după Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; după Densusianu, GS, IV, 290, din lat. *extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fără pereche).

stânjini, stânjinesc, vb. IV (înv.) 1. a măsura cu stânjenul. 2. a-și întinde mâna (ca să lovească).