2 intrări

42 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÂNJENIRE, stânjeniri, s. f. Faptul de a (se) stânjeni. ♦ Sfială, jenă, ezitare. [Var.: (pop.) stânjinire s. f.] – V. stânjeni.

STÂNJENIRE, stânjeniri, s. f. Faptul de a (se) stânjeni. ♦ Sfială, jenă, ezitare. [Var.: (pop.) stânjinire s. f.] – V. stânjeni.

stânjenire sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~jinire / Pl: ~ri / E: stânjeni] 1 Stinghereală (1). 2 Stingherire (2).

STÂNJENI, stânjenesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se rușina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjini vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).

STÂNJENI, stânjenesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se rușina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjini vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).

STÂNJINI vb. IV v. stânjeni.

STÂNJINIRE s. f. v. stânjenire.

stângenire sf vz stânjinire1

stânjeni [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îrg) ~jini, (înv) ~ngăni, ~ngeni, ~ngini / Pzi: ~nesc / E: vsl сътѧженъ, „apăsat, strâmtorat” (participiul verbului сътѧжати)] 1 vt (C.i. oameni sau manifestări ale lor) A stingheri (1). 2 vt (Îvr) A opri. 3 vtf (Reg; îf stânjini) A face să se întrerupă ceva. 4 vt (Rar) A supăra. 5 vr (Îrg) A se sfii (4).

stânjini1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~ngeni, ~ngini / Pzi: ~nesc / E: stânjin] 1 vt A măsura cu stânjenul1 (1). 2 vr (Pex) A-și întinde mâna (ca să lovească).

stânjinire2 sf vz stânjenire

stânjinire sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~ngenire, ~nginire / Pl: ~ri / E: stânjini1] (Înv) 1 Măsurare cu stânjenul (1). 2 Întindere a mâinii (pentru a lovi).

STÎNJENI, stînjenesc, vb. IV. 1. Tranz. (Și în forma stînjini) A împiedica, a opri pe cineva de la un lucru, de la o acțiune; a stingheri; a deranja, a jena. O stînjenea parcă neatenția mea în îmbrăcăminte. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. Se văd mereu stînjiniți în dezvoltarea lor firească. ODOBESCU, S. III 514. Pe cît am aflat, acea teamă nu v-au stînjenit a trimete... jalbe la Țarigrad. ALECSANDRI, T. 1339. (Refl. reciproc) Am plecat la pescuit, fiecare în altă direcție, ca să nu ne stînjenim unii pe alții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. ◊ (Complementul indică lucrul, acțiunea stingherită) Iarmarocul de la Frumoasa fu stînjenit de vremea rea. CĂLINESCU, I. C. 270. Sosirea preotului nu stînjeni de loc fierberea țăranilor. REBREANU, R. II 218. Piedicile ce stînjeneau comerțul și producerea s-au înlăturat. La TDRG. 2. Refl. (Mold.; despre oameni) A arăta sfiiciune, a ezita. Rusanda a strîns genele și s-a stînjenit. Îi era silă că lațul ei prinde, dar nici nu putea să se lese. POPA, V. 310. Șiroaie de lacrimi curgeau din frumoșii ei ochi. Un tînăr om de-ar fi văzut-o atunci, negreșit că nu s-ar fi stînjenit cît de puțin a înjunghia pe nelegiuitul ce o adusese în starea aceasta. NEGRUZZI, S. I 52. – Variantă: stînjini vb. IV.

STÎNJENIRE, stînjeniri, s. f. (Și în forma stînjinire) Faptul de a stînjeni. 1. Împiedicare, piedică, oprire (de la o acțiune). Stînjinirile și toate rugăciunile ce îmi făcea toate rudele... ca să nu mai plec. GORJAN, H. II 69. 2. Sfială, ezitare, jenă. Musafirul face haz cu oarecare stînjenire, apoi se ridică. SADOVEANU, O. V 336. – Variantă: stînjinire s. f.

A STÂNJENI ~esc tranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu

A SE STÂNJENI mă ~esc intranz. A avea timiditate sau emoție; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se rușina. /<sl. sutenženu

stânjenì v. a pune piedici, a opri dela lucru; [Slav. SŬTEJITI, a deranja (sub influența lui stângănì)].

stînjinésc și (rar) stîngănésc v. tr. (vsl. sŭ-tengnonti, a întinde, a strînge, a comprima, și sŭtenžiti, a contrage. V. tînjală). Deranjez, încurc, turbur: a stînjini pe cineva din lucru. – Și stingheresc (vest) și stinghiresc (est). La Bârb. Ind. 251 înstîngănesc (vsl. vùstengnonti).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stânjenire s. f., g.-d. art. stânjenirii; pl. stânjeniri

stânjenire s. f., g.-d. art. stânjenirii; pl. stânjeniri

stânjenire s. f., g.-d. art. stânjenirii; pl. stânjeniri

stânjeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenesc, 3 sg. stânjenește, imperf. 1 stânjeneam; conj. prez. 1 sg. să stânjenesc, 3 să stânjenească

stânjeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenesc, imperf. 3 sg. stânjenea; conj. prez. 3 să stânjenească

stânjeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenesc, imperf. 3 sg. stânjenea; conj. prez. 3 sg. și pl. stânjenească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STÂNJENIRE s. 1. deranjare. 2. jenă.

STÂNJENI vb. v. jena, rușina, sfii.

STÂNJENI vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.

stînjeni vb. v. JENA. RUȘINA. SFII.

STÎNJENI vb. 1. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a supăra a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. si Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 2. a împiedica, a jena, a stingheri. (Îl ~ în mișcări.)

STÎNJENIRE s. 1. deranjare, incomodare, jenare, stinghereală, stingherire, stînjeneală, tulburare, (livr.) conturbare, (pop.) zăticnire. (~ cuiva de la lucru.) 2. jenă, rușine, sfială, sfiiciune, stinghereală, stînjeneală, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală, stidință, stidire. (Un sentiment de ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

stînjeni (-nesc, -it), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngăni, stingheri, și der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ „a comprima, a oprima” (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti „a fi stingherit”, care aparține aceleiași familii de la vb. tęgnąti „a întinde” (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clară. – Der. stînjeneală, s. f. (stinghereală, neplăcere); stînjenitor, adj. (care stingherește); stînjie, s. f. (Trans., obadă care acoperă capătul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fără pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al cărui semantism este anormal, dar care este o creație literară, fără curs în limba populară (după Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; după Densusianu, GS, IV, 290, din lat. *extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fără pereche).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

stânjini, stânjinesc, vb. IV (înv.) 1. a măsura cu stânjenul. 2. a-și întinde mâna (ca să lovească).

stânjinire, stânjiniri, s.f. (înv.) 1. măsurare cu stânjenul. 2. întindere a mâinii (pentru a lovi).

Intrare: stânjenire
stânjenire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stânjenire
  • stânjenirea
plural
  • stânjeniri
  • stânjenirile
genitiv-dativ singular
  • stânjeniri
  • stânjenirii
plural
  • stânjeniri
  • stânjenirilor
vocativ singular
plural
stânjinire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stânjinire
  • stânjinirea
plural
  • stânjiniri
  • stânjinirile
genitiv-dativ singular
  • stânjiniri
  • stânjinirii
plural
  • stânjiniri
  • stânjinirilor
vocativ singular
plural
stânginire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stângenire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: stânjeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stânjeni
  • stânjenire
  • stânjenit
  • stânjenitu‑
  • stânjenind
  • stânjenindu‑
singular plural
  • stânjenește
  • stânjeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stânjenesc
(să)
  • stânjenesc
  • stânjeneam
  • stânjenii
  • stânjenisem
a II-a (tu)
  • stânjenești
(să)
  • stânjenești
  • stânjeneai
  • stânjeniși
  • stânjeniseși
a III-a (el, ea)
  • stânjenește
(să)
  • stânjenească
  • stânjenea
  • stânjeni
  • stânjenise
plural I (noi)
  • stânjenim
(să)
  • stânjenim
  • stânjeneam
  • stânjenirăm
  • stânjeniserăm
  • stânjenisem
a II-a (voi)
  • stânjeniți
(să)
  • stânjeniți
  • stânjeneați
  • stânjenirăți
  • stânjeniserăți
  • stânjeniseți
a III-a (ei, ele)
  • stânjenesc
(să)
  • stânjenească
  • stânjeneau
  • stânjeni
  • stânjeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stânjini
  • stânjinire
  • stânjinit
  • stânjinitu‑
  • stânjinind
  • stânjinindu‑
singular plural
  • stânjinește
  • stânjiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stânjinesc
(să)
  • stânjinesc
  • stânjineam
  • stânjinii
  • stânjinisem
a II-a (tu)
  • stânjinești
(să)
  • stânjinești
  • stânjineai
  • stânjiniși
  • stânjiniseși
a III-a (el, ea)
  • stânjinește
(să)
  • stânjinească
  • stânjinea
  • stânjini
  • stânjinise
plural I (noi)
  • stânjinim
(să)
  • stânjinim
  • stânjineam
  • stânjinirăm
  • stânjiniserăm
  • stânjinisem
a II-a (voi)
  • stânjiniți
(să)
  • stânjiniți
  • stânjineați
  • stânjinirăți
  • stânjiniserăți
  • stânjiniseți
a III-a (ei, ele)
  • stânjinesc
(să)
  • stânjinească
  • stânjineau
  • stânjini
  • stânjiniseră
stângini
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stânjenire, stânjenirisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) stânjeni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Împiedicare, piedică, oprire (de la o acțiune). DLRLC
      • format_quote Stînjinirile și toate rugăciunile ce îmi făcea toate rudele... ca să nu mai plec. GORJAN, H. II 69. DLRLC
    • 1.2. Ezitare, jenă, sfială. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Musafirul face haz cu oarecare stînjenire, apoi se ridică. SADOVEANU, O. V 336. DLRLC
etimologie:
  • vezi stânjeni DEX '98 DEX '09

stânjeni, stânjenescverb

  • 1. tranzitiv reflexiv reciproc A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O stînjenea parcă neatenția mea în îmbrăcăminte. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. DLRLC
    • format_quote Se văd mereu stînjiniți în dezvoltarea lor firească. ODOBESCU, S. III 514. DLRLC
    • format_quote Pe cît am aflat, acea teamă nu v-au stînjenit a trimete... jalbe la Țarigrad. ALECSANDRI, T. 1339. DLRLC
    • format_quote Am plecat la pescuit, fiecare în altă direcție, ca să nu ne stînjenim unii pe alții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. DLRLC
    • format_quote Iarmarocul de la Frumoasa fu stînjenit de vremea rea. CĂLINESCU, I. C. 270. DLRLC
    • format_quote Sosirea preotului nu stînjeni de loc fierberea țăranilor. REBREANU, R. II 218. DLRLC
    • format_quote Piedicile ce stînjeneau comerțul și producerea s-au înlăturat. La TDRG. DLRLC
  • 2. reflexiv regional A se sfii, a se rușina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Rusanda a strîns genele și s-a stînjenit. Îi era silă că lațul ei prinde, dar nici nu putea să se lese. POPA, V. 310. DLRLC
    • format_quote Șiroaie de lacrimi curgeau din frumoșii ei ochi. Un tînăr om de-ar fi văzut-o atunci, negreșit că nu s-ar fi stînjenit cît de puțin a înjunghia pe nelegiuitul ce o adusese în starea aceasta. NEGRUZZI, S. I 52. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.