stânjenească sf [At: PAMFILE, A. R. 23 / Pl: ~ești / E: stânjen¹ + -ească] 1 (Înv; îs) Prăjină ~ Unitate de măsură pentru lungime, egală cu un stânjen¹ (1). 2-3 (Înv; îas) Distanță sau lungime aproximativ egală cu această unitate de măsură.

stângăni v vz stânjeni

stângeni¹ v vz stânjeni

stângeni² v vz stânjini¹

stângini² v vz stânjini

stângini¹ v vz stânjeni

stânjeni [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îrg) ~jini, (înv) ~ngăni, ~ngeni, ~ngini / Pzi: ~nesc / E: vsl сътѧженъ, „apăsat, strâmtorat” (participiul verbului сътѧжати)] 1 vt (C.i. oameni sau manifestări ale lor) A stingheri (1). 2 vt (Îvr) A opri. 3 vtf (Reg; îf stânjini) A face să se întrerupă ceva. 4 vt (Rar) A supăra. 5 vr (Îrg) A se sfii (4).

stânjini¹ [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~ngeni, ~ngini / Pzi: ~nesc / E: stânjin] 1 vt A măsura cu stânjenul¹ (1). 2 vr (Pex) A-și întinde mâna (ca să lovească).

stânjini² v vz stânjeni

STÎNJENEASCĂ, stînjenești, adj. f. (Învechit, în expr.) Prăjină stînjenească = măsură de lungime egală cu un stînjen. O prăjină de 8 palme e prăjină stînjenească. PAMFILE, A. R. 231.

STÎNJENI, stînjenesc, vb. IV. 1. Tranz. (Și în forma stînjini) A împiedica, a opri pe cineva de la un lucru, de la o acțiune; a stingheri; a deranja, a jena. O stînjenea parcă neatenția mea în îmbrăcăminte. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. Se văd mereu stînjiniți în dezvoltarea lor firească. ODOBESCU, S. III 514. Pe cît am aflat, acea teamă nu v-au stînjenit a trimete... jalbe la Țarigrad. ALECSANDRI, T. 1339. (Refl. reciproc) Am plecat la pescuit, fiecare în altă direcție, ca să nu ne stînjenim unii pe alții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. ◊ (Complementul indică lucrul, acțiunea stingherită) Iarmarocul de la Frumoasa fu stînjenit de vremea rea. CĂLINESCU, I. C. 270. Sosirea preotului nu stînjeni de loc fierberea țăranilor. REBREANU, R. II 218. Piedicile ce stînjeneau comerțul și producerea s-au înlăturat. La TDRG. 2. Refl. (Mold.; despre oameni) A arăta sfiiciune, a ezita. Rusanda a strîns genele și s-a stînjenit. Îi era silă că lațul ei prinde, dar nici nu putea să se lese. POPA, V. 310. Șiroaie de lacrimi curgeau din frumoșii ei ochi. Un tînăr om de-ar fi văzut-o atunci, negreșit că nu s-ar fi stînjenit cît de puțin a înjunghia pe nelegiuitul ce o adusese în starea aceasta. NEGRUZZI, S. I 52. – Variantă: stînjini vb. IV.

STÎNJINI vb. IV v. stînjeni.

A SE STÂNJENI mă ~esc intranz. A avea timiditate sau emoție; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se rușina. /<sl. sutenženu

A STÂNJENI ~esc tranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu

stânjenì v. a pune piedici, a opri dela lucru; [Slav. SŬTEJITI, a deranja (sub influența lui stângănì)].

stîngănésc, V. stînjenesc.

stînjinésc și (rar) stîngănésc v. tr. (vsl. sŭ-tengnonti, a întinde, a strînge, a comprima, și sŭtenžiti, a contrage. V. tînjală). Deranjez, încurc, turbur: a stînjini pe cineva din lucru. – Și stingheresc (vest) și stinghiresc (est). La Bârb. Ind. 251 înstîngănesc (vsl. vùstengnonti).

stânjenească (înv.) adj. f. (prăjină ~), pl. stânjenești

stânjenească adj. f., pl. stânjenești

stânjenească adj. f., pl. stânjenești

stânjeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenesc, 3 sg. stânjenește, imperf. 1 stânjeneam; conj. prez. 1 sg. să stânjenesc, 3 să stânjenească

stânjeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenesc, imperf. 3 sg. stânjenea; conj. prez. 3 să stânjenească

stânjeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenesc, imperf. 3 sg. stânjenea; conj. prez. 3 sg. și pl. stânjenească

stânjenesc, -neam 1 imp.

STÂNJENI vb. v. jena, rușina, sfii.

STÂNJENI vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.

stînjeni vb. v. JENA. RUȘINA. SFII.

STÎNJENI vb. 1. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a supăra a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. si Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 2. a împiedica, a jena, a stingheri. (Îl ~ în mișcări.)

stînjeni (-nesc, -it), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngăni, stingheri, și der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ „a comprima, a oprima” (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti „a fi stingherit”, care aparține aceleiași familii de la vb. tęgnąti „a întinde” (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clară. – Der. stînjeneală, s. f. (stinghereală, neplăcere); stînjenitor, adj. (care stingherește); stînjie, s. f. (Trans., obadă care acoperă capătul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fără pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al cărui semantism este anormal, dar care este o creație literară, fără curs în limba populară (după Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; după Densusianu, GS, IV, 290, din lat. *extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fără pereche).

stânjini, stânjinesc, vb. IV (înv.) 1. a măsura cu stânjenul. 2. a-și întinde mâna (ca să lovească).