4 intrări

50 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÂNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec.

STÂNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec.

STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat): a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1); b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. ♦ (Substantivat, f. art.) Grupare politică socialistă. ◊ Loc. adj. De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”.

stâncă sf [At: SIMION DASC. LET. 10 / V: (reg) ~ngă, (înv) stin~ / Pl: ~nci, (înv) ~nce / E: nct] 1 Bloc masiv de rocă tare, cu pereți abrupți și lipsit de vegetație Si: (pop) stană (2) (reg) canară, cârșie, janț, stancă2, stei1 (2) V stalohan (1). 2 Fragment de forme și de dimensiuni diferite desprins dintr-un astfel de bloc Si: (pop) stană (1), (reg) canara (1), cârșie (1), janț, stancă2, stei1 (1). 3 (Îla) De ~ Puternic. 4 (Îal) Indiferent. 5 (Îal) Rece. 6 (Îe) A face (sau a sta) ~ A împietri. 7 (Îe) A merge, a sări, a urca etc. din ~ în ~ A merge, a sări etc. dintr-un loc (înalt) în altul. 8 (Înv) Rocă. 9 (Mar; îf stângă) Prăpastie. 10 (Îvr; fig) Sprijin (8). 11 (Asr; fig) Piedică. 12 (Rar) Povară.

stâng, ~ă [At: COD. VOR2. 12r/13 / V: sting a / Pl: ~i, (înv) ~e sf / E: ml *stancus „obosit”] 1 a (Îoc drept; d. părți sau organe ale corpului oamenilor sau animalelor) Care se află în partea dinspre inimă a corpului. 2 sf (De obicei sg. și art.) Mână stângă (1). 3 sf, sg (Îe) Să nu (sau n-are să, n-o să etc.) știe ~a (ta) ce face dreapta ori ce face dreapta să nu știe ~a Formulă prin care se impune discreție absolută. 4 snsa Piciorul stâng (1). 5 snsa A călca (sau a intra, a păși, a porni etc.) cu ~gul A începe (sau a face) ceva prost, fără succes. 6 a (D. părți ale îmbrăcămintei) Care corespunde părții stângi (1) a corpului. 7 a (D. simptome, boli etc.) Care apare, care se manifestă etc. pe (un organ sau pe o zonă a acesteia din) partea (dinspre mâna) stângă (1) a corpului omenesc. 8 a (D. tratamente, operații etc.) Care se face pe (un organ sau o zonă a acestuia din) partea (dinspre mâna) stângă (1) a corpului omenesc. 9 a (D. construcții, obiecte etc.) Care se află pe partea sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane orientate cu fața în aceeași direcție cu obiectul. 10 a (D. cursuri de apă sau d. malurile lor) Care se află pe partea sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane așezate cu fața în direcția cursului unei ape. 11 a (D. obiecte sau părți ale obiectelor) Care se află pe partea sau în direcția mâinii stângi (1) a persoanei care privește obiectul din față. 12 sfsa Parte a corpului unei ființe, a unui obiect, a unei construcții etc. care se află în partea sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane așezate în același sens cu obiectul, construcția etc. respectivă, parte a unui curs de apă sau a unui mal al acestuia care se află în zona sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane așezate cu fața în sensul de curgere al apei respective. 13 sfsa Parte a corpului unei ființe, a unui obiect, a unei construcții etc. care se află în zona sau în direcția mâinii stângi (1) a unei persoane care privește obiectul, construcția etc. respectivă din față. 14 sfsa (Îla) Din (sau, îvp, de-a (înv) din a) ~a Care se află în partea dinspre inimă a corpului sau în partea ori în direcția mâinii stângi (1). 15 sfsa (Îlav) Din, în, la, pe, spre, de la (sau, îvp, de-a (înv) din a) ~a Din (sau în) partea mâinii stângi (1). 16 sfsa (Îal) Din (sau în) direcția mâinii stângi (1). 17 sfsa (Îlp) În, la, din (sau, îvp de-a) ~a În partea mâinii stângi (1). 18 sfsa (Îal) Din direcția mâinii stângi (1). 19 sfsa (Îe) A-i căuta (cuiva) cucul în ~a A-i merge cuiva rău. 20 sfsa (Îe; îf a apuca sau a o lua la ~a) A face la ~a A se îndrepta către partea stângă (1) a unui drum, în direcția mâinii stângi (1). 21 sfsa (Arg; îae; îf a trage sau a da la ~a) A ascunde (1). 22 sfsa (Arg; îae; îf a trage sau a da la ~ga) A fura (1). 23 sfsa (Îe) A ține ~a A merge pe partea stângă (9) a unui drum. 24 a (Înv; fig) Prefăcut2. 25 a (Înv; fig) Rău. 26 a Păcătos. 27 sfs (Îvr; îe) A fi de-a ~a A păcătui. 28 sfs Grupare (politică, filozofică, parlamentară etc.) care este pentru schimbarea ordinii stabilite. 29 sfs (Îla) De ~a (D. grupări, persoane sau acțiunile, manifestările etc. acestora) Care susține progresul Si: progresist. 30 sfs (Îal) Care este apropiat de mișcarea muncitorească.

A-STÎNGA (DE-) loc. adv. 👉 STÎNG.

STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat) a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1). b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcția stângă. (2). ◊ Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. 3. Care reprezintă gruparea radicală a unui partid, a unei adunări, a unei organizații politice; care se alătură unei astfel de grupări. ♦ (Substantivat, f. art.) Aripa radicală a unui partid, a unei școli filozofice etc. ◊ Loc. adj. De stânga = partizan al unei politici radicale. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”.

STÎNCĂ, stînci, s. f. 1. Bloc mare de piatră, lipsit de vegetație, cu pereții drepți și colțuroși; stană, stei. Pîraiele au prins a suna altfel, cu zvon de clopoței, și sar pe trepte de stîncă și gheață. SADOVEANU, B. 120. Trudit apoi, m-am așezat pe-o stîncă. TOPÎRCEANU, B. 87. În castelul de pe stîncă, la fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. ◊ Cristal de stîncă v. cristal. ♦ (Învechit, impropriu) Rocă. Există în Banat și stînci eruptive. I. IONESCU, M. 49. 2. Fig. Obstacol, dificultate. N-ai grijă, n-ai frică, Oricîte talazuri și stînci se ridică În calea ta, Lume! NECULUȚĂ, Ț. D. 40. Să vedem însă cum ocolește autorul primejdioasa stîncă de a descrie și introduce pe eroul poemei sale. MACEDONSKI, O. IV 50.

STÎNG, -Ă adj. (În opoziție cu drept; arată poziția sau direcția) 1. (Despre părți ale corpului) Care se află în partea dinspre inimă a corpului. Linia cicatricei se deslușea sub ochiul stîng. SADOVEANU, O. VI 210. Galben-de-Soare îi răspunse: bagă mîna în urechea mea cea stîngă, de scoate gresia ce este acolo și o aruncă înapoi. ISPIRESCU, L. 25. Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. ♦ (Despre părți ale îmbrăcămintei) Corespunzător părții stîngi a corpului. Buzunarul stîng. Mîneca stîngă. ♦ (Substantivat) a) (La m. sg. art.) Piciorul (sau brațul) stîng. Și tu-l cerți, dar el, nătîngul, Ca răspuns te mai cuprinde Și cu stîngul. COȘBUC, P. I 104. Să calci piatra cu stîngul Ș-apoi țărna cu dreptul Și să dai țărna-ntr-o parte Să iasă oasele toate, Să vezi dragostea ce poate. ȘEZ. I 14. (Expr.) A călca cu stîngul v. călca. b) (La f. sg. art.) Mîna stîngă. Săracu bădițu meu! Unde-a fi, unde-a-nsera, Pe ce mînă s-a culcat?... Da s-a culca pe stînga Și va gîndi la mîndra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 131. Să nu știe stînga ce face dreapta (= binele trebuie făcut în chip discret). (Loc. adj.) Din (sau de-a) stînga = în partea mîinii stîngi, din direcția mîinii stîngi. Chirică începe a-i număra coastele din stînga. CREANGĂ, P. 177. În belciugul de la carîmbul de dedesubt - din stînga – era aninată o bărdiță. id. ib. 106. Maică, pînă ce-oi veni, Tu cămașă mi-i croi, Dar să n-o coși omenește... Pe mîneca de-a dreapta, Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stînga, Pune pe iubita mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. (Loc. adv.) De-a (sau de la, din, în, la etc.) stînga = în (sau din) partea mîinii stîngi, în (sau din) direcția mîinii stîngi. Ianco, care intrase din stînga, își trece privirea de la Ionuț la Irina. DAVIDOGLU, M. 9. La dreapta și la stînga, cîmpul acoperit mai tot de lumînărică se întindea departe, pînă în poalele munților întunecați. GÎRLEANU, L. 30. Numai iată ce aude o bîzîitură... Se uită el în dreapta, nu vede nemica; se uită în stînga, nici atîta. CREANGĂ, P. 238. Se înturnă spre norod în față, în dreapta și în stînga, zicînd: Iertați-mă oameni buni și boieri dumneavoastră! NEGRUZZI, S. I 149. (Loc. prep.) În stînga = în partea mîinii stîngi, în direcția mîinii stîngi. Înainte de a te coborî spre acea taină în care stă încuiat trecutul, îți rămîne în stînga drumului o îmbulzeală de molozuri, după aceea pietrării risipite. SADOVEANU, O. L. 13. (Expr.) În dreapta și în stînga sau de-a dreapta și de-a stînga v. drept4 (B 2). A ține stînga = a merge pe partea stîngă a unui drum. A trage (sau a da, a face) la stînga = a fura, a șterpeli, a ascunde. A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui și că, fiind lîngă el, ai putea să-l informezi dacă Bică a tras la stînga ceva bani. PAS, Z. I 165. (Mil.) (La) stînga-mprejur v. împrejur. 2. Care se află de partea sau în direcția mîinii stîngi (cînd cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa stîngă a clădirii.La al patrulea ceas al nopții, malul stîng se liniștise. SADOVEANU, N. P. 335. Cocioaba de pe malul stîng al Bistriței, bărbatul, fata și boii din pădure, un țap și două capre slabe și rîioase ce dormeau pururea în tindă, era toată averea Irinucăi. CREANGĂ, A. 27. Locuiam într-un sat de pe malul stîng al Buzăului, la Grădiștea. ODOBESCU, S. III 22. ◊ Sudură stîngă = sudură la care topirea se face de la dreapta spre stînga. 3. Care reprezintă gruparea radicală a unei organizații politice sau se alătură unei astfel de grupări. ◊ Extremă stîngă v. extremă.

STÎNGA s. f. art. Aripă mai radicală a unui partid, a unei școli filozofice etc. Stînga laburistă. Stînga hegeliană.Loc. adj. De stînga = apropiat de mișcarea muncitorească, partizan al politicii revoluționare. Socoți că nu e un om de stînga? CAMIL PETRESCU, O. II 534.

STÂNCĂ ~ci f. Bloc mare de piatră în munți, cu pereți abrupți și cu vârfuri colțuroase. ~ de granit. ~ submarină. [G.-D. stâncii] /Orig. nec.

STÂNG ~gă (~gi) și substantival 1) (despre unele organe sau despre părți ale corpului) Care este situat în partea unde se află inima. Ochiul ~. Mâna ~gă.Nu știe ~ga ce face dreapta se spune pentru a indica o totală lipsă de coordonare. A călca cu ~gul a) a începe în mod greșit ceva; b) a fi prost dispus. 2) Care se află în direcția mâinii din această parte. Aripa ~gă a clădirii.Din ~ga din direcția mâinii stângi. A ține ~ga a merge pe partea stângă a unui drum. (La) ~ga împrejur formulă prin care se comandă cuiva o întoarcere de 180° spre stânga. A face ~ga împrejur a se întoarce și a pleca (înapoi de unde a venit). 3) (despre grupări politice, partide, curente etc.) Care, din punct de vedere politic, este radical sau mai radical decât alții. Aripa ~gă a parlamentului. /<lat. stancus

stâncă f. massă de piatră foarte dură înțepenită în pământ. [V. stană].

stâng a. opus lui drept: brațul stâng. ║ stânga f. mâna stângă, partea stângă: apucă la stânga. [Cf. it. (MANO) STANCA: lit. mâna cea obosită, cea leneșă (în opozițiune cu mâna dreaptă, considerată ca activă și harnică): de mâna stângă se leagă idei nefavorabile; v. sinistru, stângaciu, șuiu].

Tarpeiană (Stânca) f. partea muntelui Capitoliu, la Roma, de unde se prăvăliau cei osândiți la moarte: fig. nu departe dela Capitoliu până la Stânca Tarpeiană, căderea e vecină triumfului.

stîncă f., pl. ĭ (vsl. stĭena, zid, părete, peatră; ceh. stĭena, stĭenka, sîrb. sténjăk, stîncă prăpăstioasă, stenje, stîncă. V. stan și steĭ 1). Bloc de peatră în munți saŭ ape: un izvor picura din stîncă, corabia s’a ciocnit de-o stîncă.

1) stîng, -ă adj. (lat. *stancus, de unde și it. stanco, ostenit). Care e așezat spre acea parte a trupuluĭ în care se simt bătăile inimiĭ: mîna stîngă, ochĭu stîng. Care corespunde cu această parte a trupuluĭ îndreptat cu fața în ainte: partea stîngă a caseĭ (considerînd fața caseĭ ca fața omuluĭ), a rîuluĭ (considerînd ca față direcțiunea în care curge). S. f. Mîna stîngă, partea stîngă: a scrie cu stînga; a locui, a o porni la stînga; a locui în stînga.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+stânga (de (la)/din(spre)/în(spre)/la/prin ~) loc. adj., loc. adv. (partid de ~; Ia-o în/la/prin/spre ~.; prima la ~)

+stânga (în/la ~) loc. prep. (în stânga drumului; la stânga gazdei)

+extremă dreapta/extremă stânga (politică; sport) s. f. + s. f. (partid de extremă ~, joacă extremă ~) erată

stâncă s. f., g.-d. art. stâncii; pl. stânci

!stâng adj. m., s. m.; adj. f., s. f. stângă, pl. m. și f. stângi (și în: a călca cu stângul, a-și da cu stângul în dreptul, a scrie cu stânga, extrema stângă, stânga europeană)

!cristal-de-stâncă (silice) s. n.

!de-a stânga loc. adv., loc. prep.

stâncă s. f., g.-d. art. stâncii; pl. stânci

stâng adj. m., f. stângă; pl. m. și f. stângi

cristal de stâncă s. n. + prep. + s. f.

stâncă s. f., g.-d. art. stâncii; pl. stânci

stâng adj. m., f. stângă; pl. m. și f. stângi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STÂNCĂ s. (pop.) stană, (reg.) canara, (Transilv.) cârșie, (prin Olt. și Ban.) janț. (O ~ uriașă de bazalt.)

STÎNCĂ s. (pop.) stană, (reg.) canara, (Transilv.) cîrșie, (prin Olt. și Ban.) janț. (O ~ uriașă de bazalt.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

stîncă (-ci), s. f. – Rocă, piatră mare. – Var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecțiile lui Pușcariu, Dacor., III, 379 și Pușcariu, Lr., 286. Totuși, coincide cu it. stinca „coastă de munte”, cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparență insuficient, prin longob. skinkogerm. Schinken „osul piciorului” și „jambon” (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greșit „incendium amoris” (cu privire la această greșeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s. f. (mulțime de stînci); stîncie, s. f. (rar, mulțime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci).

stîng (-gă), adj. – În partea unde se află inima. – Mr. (a)stînga, megl. stǫng. Lat. *stancus „obosit”, cf. it. stanco „obosit” (Battisti, V, 3617), v. it. mano stanca „mîna stîngă” (Tiktin; REW 8225; Kisch, Dacor., IV, 774-76; Candrea), alb. štenk.Der. stîngaci, adj. (care scrie sau lucrează cu mîna stîngă; greoi, neîndemînatic); stîngăcie, s. f. (calitatea de a fi stîngaci; neîndemînare).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

STÎNGA subst. 1. Stîngă, Ioan (17 B II 40), etc. 2. Stangăul munt. 1622 (RI VIII 199). 3. Stîngeoiu, M., ard. (z). 4. Stăngaci (Glos); Stîngaciu (Dm). 5. Stîngăcea (Cat; Sd XI 261; 17 B I 261) și Stăngacea (16 B II 138). 6. Cf. Stenga și Stega (Moț), prob. din altă temă.

Ribes petraeum Wulf., « Păltior, Coacăz de stîncă ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori verzi cu puncte roșii sau roz, în raceme pendente (caliciul campanulat cu marginea ciliată) Frunze deseori cu 3 lobi ascuțiți, margini dentate, ciliate, pubescente pe partea inferioară (pe nervuri). Arbust pînă la 1,5 m înălțime, tufos, lujerii se exfoliază. Fructe, bace roșii.

De la Capitoliu la stînca Tarpeiană nu-i decît un pas! Capitoliul este una dintre cele șapte coline ale Romei; și anume, cea situată chiar în centrul ei. De aceea, vechii romani au ridicat pe vîrful Capitoliului un templu, închinat lui lupiter, unde erau conduși cu mare pompă triumfătorii, spre a fi încununați cu lauri. Astfel Capitoliul a devenit cu timpul un simbol poetic pentru biruința cea mare, gloria sublimă, cununa de aur. Dar în spatele Capitoliului, pe panta lui abruptă, era o rîpă adincă, de pe marginea căreia erau zvîrliți, spre a fi uciși, trădătorii, conspiratorii, criminalii. Apropierea aceasta între locul unde atingeai culmea gloriei și locul unde te prăbușeai, acoperit de cel mai profund oprobriu, a dat naștere expresiei de mai sus care în chip plastic arată că un singur pas greșit te poate duce la consecințe foarte neplăcute. Ideea se află foarte clar și elocvent exprimată într-o frază memorabilă a oratorului revoluționar francez Mirabeau care, în culmea gloriei sale, la 1790, auzind în Adunarea Constituantă o voce care îi striga: „Trădătorule!”, s-a urcat la tribună și a zis: „Și pe mine, acum cîteva zile, au vrut să mă ducă în triumf, iar astăzi se strigă în stradă: « Marea trădare a lui Mirabeau ! »… Știam eu mai de mult că nu e decît un pas de la Capitoliu la rîpa Tarpeiană!”...

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a călca cu stângul expr. a începe prost o acțiune.

a da cu stângu-n dreptul expr. a fi neîndemânatic.

a face (ceva) la stânga expr. (iron.) a fura (ceva).

a face stânga-mprejur expr. 1. a se întoarce la 180°. 2. a-și schimba opinia / părerea / atitudinea etc.

a păși cu stângul expr. a începe prost / neinspirat, a lua un start slab

relații de mâna stângă expr. legături nepermise / puțin onorabile.

Intrare: Stânga
Stânga nume propriu
nume propriu (I3)
  • Stânga
Intrare: de-a stânga
de-a stânga locuțiune adverbială
compus
  • de-a stânga
de-a-stânga locuțiune adverbială
compus
  • de-a-stânga
Intrare: stâncă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stâncă
  • stânca
plural
  • stânci
  • stâncile
genitiv-dativ singular
  • stânci
  • stâncii
plural
  • stânci
  • stâncilor
vocativ singular
plural
stincă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F47)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stângă
  • stânga
plural
  • stângi
  • stângile
genitiv-dativ singular
  • stângi
  • stângii
plural
  • stângi
  • stângilor
vocativ singular
plural
Intrare: stâng
stâng adjectiv
adjectiv (A76)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stâng
  • stângul
  • stângu‑
  • stângă
  • stânga
plural
  • stângi
  • stângii
  • stângi
  • stângile
genitiv-dativ singular
  • stâng
  • stângului
  • stângi
  • stângii
plural
  • stângi
  • stângilor
  • stângi
  • stângilor
vocativ singular
plural
sting adjectiv
adjectiv (A11)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sting
  • stingul
  • stingă
  • stinga
plural
  • stingi
  • stingii
  • stinge
  • stingele
genitiv-dativ singular
  • sting
  • stingului
  • stinge
  • stingei
plural
  • stingi
  • stingilor
  • stinge
  • stingelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stâncă, stâncisubstantiv feminin

  • 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși. DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pîraiele au prins a suna altfel, cu zvon de clopoței, și sar pe trepte de stîncă și gheață. SADOVEANU, B. 120. DLRLC
    • format_quote Trudit apoi, m-am așezat pe-o stîncă. TOPÎRCEANU, B. 87. DLRLC
    • format_quote În castelul de pe stîncă, la fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. DLRLC
  • 2. figurat Obstacol, dificultate mare. DEX '98 DLRLC
    • format_quote N-ai grijă, n-ai frică, Oricîte talazuri și stînci se ridică În calea ta, Lume! NECULUȚĂ, Ț. D. 40. DLRLC
    • format_quote Să vedem însă cum ocolește autorul primejdioasa stîncă de a descrie și introduce pe eroul poemei sale. MACEDONSKI, O. IV 50. DLRLC
etimologie:

stâng, stângăadjectiv

  • 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: drept
    • format_quote Linia cicatricei se deslușea sub ochiul stîng. SADOVEANU, O. VI 210. DLRLC
    • format_quote Galben-de-Soare îi răspunse: bagă mîna în urechea mea cea stîngă, de scoate gresia ce este acolo și o aruncă înapoi. ISPIRESCU, L. 25. DLRLC
    • format_quote Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. DLRLC
    • 1.1. (Despre părți ale îmbrăcămintei) Corespunzător părții stângi a corpului. DLRLC
      • format_quote Buzunarul stâng. Mâneca stângă. DLRLC
    • 1.2. (și) substantivat masculin articulat Piciorul (sau brațul) stâng. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Și tu-l cerți, dar el, nătîngul, Ca răspuns te mai cuprinde Și cu stîngul. COȘBUC, P. I 104. DLRLC
      • format_quote Să calci piatra cu stîngul Ș-apoi țărna cu dreptul Și să dai țărna-ntr-o parte Să iasă oasele toate, Să vezi dragostea ce poate. ȘEZ. I 14. DLRLC
    • 1.3. (și) substantivat feminin articulat Mâna stângă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Săracu bădițu meu! Unde-a fi, unde-a-nsera, Pe ce mînă s-a culcat?... Da s-a culca pe stînga Și va gîndi la mîndra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 131. DLRLC
      • chat_bubble Să nu știe stânga ce face dreapta = binele trebuie făcut în chip discret. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adjectivală Din (sau de-a) stânga = în partea mâinii stângi, din direcția mâinii stângi. DLRLC
        • format_quote Chirică începe a-i număra coastele din stînga. CREANGĂ, P. 177. DLRLC
        • format_quote În belciugul de la carîmbul de dedesubt – din stînga – era aninată o bărdiță. CREANGĂ, P. 106. DLRLC
        • format_quote Maică, pînă ce-oi veni, Tu cămașă mi-i croi, Dar să n-o coși omenește... Pe mîneca de-a dreapta, Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stînga, Pune pe iubita mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială De-a (sau de la, din, în, la etc.) stânga = în (sau din) partea mâinii stângi, în (sau din) direcția mâinii stângi. DLRLC
        • format_quote Ianco, care intrase din stînga, își trece privirea de la Ionuț la Irina. DAVIDOGLU, M. 9. DLRLC
        • format_quote La dreapta și la stînga, cîmpul acoperit mai tot de lumînărică se întindea departe, pînă în poalele munților întunecați. GÎRLEANU, L. 30. DLRLC
        • format_quote Numai iată ce aude o bîzîitură... Se uită el în dreapta, nu vede nemica; se uită în stînga, nici atîta. CREANGĂ, P. 238. DLRLC
        • format_quote Se înturnă spre norod în față, în dreapta și în stînga, zicînd: Iertați-mă oameni buni și boieri dumneavoastră! NEGRUZZI, S. I 149. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială În stânga = în partea mâinii stângi, în direcția mâinii stângi. DLRLC
        • format_quote Înainte de a te coborî spre acea taină în care stă încuiat trecutul, îți rămîne în stînga drumului o îmbulzeală de molozuri, după aceea pietrării risipite. SADOVEANU, O. L. 13. DLRLC
      • chat_bubble În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga. DLRLC
      • chat_bubble (termen) militar (La) stânga-mprejur. DLRLC
  • 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Aripa stângă a clădirii. DLRLC
    • format_quote La al patrulea ceas al nopții, malul stîng se liniștise. SADOVEANU, N. P. 335. DLRLC
    • format_quote Cocioaba de pe malul stîng al Bistriței, bărbatul, fata și boii din pădure, un țap și două capre slabe și rîioase ce dormeau pururea în tindă, era toată averea Irinucăi. CREANGĂ, A. 27. DLRLC
    • format_quote Locuiam într-un sat de pe malul stîng al Buzăului, la Grădiștea. ODOBESCU, S. III 22. DLRLC
    • 2.1. (și) substantivat feminin articulat Partea sau direcția stângă. DEX '09
      • chat_bubble A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • chat_bubble familiar A trage (sau a da, a face) la stânga = ascunde, fura, șterpeli. DEX '09 DLRLC
        • format_quote A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui și că, fiind lîngă el, ai putea să-l informezi dacă Bică a tras la stînga ceva bani. PAS, Z. I 165. DLRLC
    • 2.2. (și) substantivat feminin articulat Grupare politică socialistă. DEX '09
      • format_quote Stânga laburistă. Stânga hegeliană. DLRLC
      • diferențiere Aripa radicală a unui partid, a unei școli filozofice etc. DEX '98 DLRLC
      • 2.2.1. Extremă stângă. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adjectivală De stânga = (despre grupări politice, persoane) partizan, adept al unei politici socialiste. DEX '09
        • format_quote Socoți că nu e un om de stînga? CAMIL PETRESCU, O. II 534. DLRLC
        • diferențiere Apropiat de mișcarea muncitorească, partizan al politicii revoluționare. DLRLC
    • 2.3. Sudură stângă = sudură la care topirea se face de la dreapta spre stânga. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.