stâmpărare sf vz astâmpărare

ASTÂMPĂRA, astâmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var: (pop.) stâmpăra vb. I] – Lat. *ex-temperare.

astămpărare sf [At: BELDIMAN, N. POMP. I, 49 / Pl: ~rări / E: astâmpăra] 1 (Înv) Răcorire. 2 Potolire a zbuciumului Si: astâmpărat¹ (2). 3 Abținere. 4 Nemișcare. 5 Odihnă. 6 Domolire.

astâmpăra [At: (a. 1756) URICARIUL XXI, 166 / V: (reg) ~tim~ / Pzi: astâmpăr / E: ml *ex-temperare] 1 vt (Înv; d. apă sau aer foarte fierbinte sau foarte rece) A face suportabil Si: a tempera. 2 vt (D. pasiuni, sentimente) A potoli. 3-4 vtr (D. pasiuni, sentimente) A nu (se) manifesta Si: a (se) abține. 5 vi A nu se mai mișca. 6-7 vtr (D. oameni) A (se) liniști. 8 vr (Pex; d. evenimente agitate) A se domoli.

astimpăra v vz astâmpăra

stâmpăr v vz astâmpăr

stâmpăra v vz astâmpăra

ASTÎMPĂRA (-păr) I. vb. tr. 1 A slăbi temperatura unui lucru, a face mai blînd: nici un pic de adiere nu astîmpără arsura (DLVR.) ¶ 2 A liniști, a potoli: vrînd ca să astîmpere înfricoșata mînie a dumnezeoaii (GAST.); nu-și astîmpăra gura cătră mai marii săi (CRG.). II. vb. refl. 1 A se liniști, a se potoli: se tînguiau și se boceau de nu se mai puteau astîmpăra (ISP.) ¶ 2 A sta liniștit, a se cuminți: astîmpără-te, nu mai umbla încoace și încolo [👉 STÎMPĂRA].

ASTÎMPĂRARE sf. 1 Faptul de a (se) astîmpăra ¶ 2 = ASTÎMPĂR ¶¶ contr. NEASTÎMPĂRARE.

ASTÎMPĂRAT adj. 1 p. ASTÎMPĂRA ¶ 2 Liniștit, cuminte ¶¶ contr. NEASTÎMPĂRAT.

ASTÂMPĂRA, astâmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var.: (pop.) stâmpăra, vb. I.] – Din lat. *ex-temperare.

ASTÎMPĂRA, astîmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți; a nu mai necăji pe cineva, a-l lăsa în pace. Spuneți Șuțuleștilor să se astîmpere! a trimis vorbă Cuza. PAS, L. I 107. Doamne, Davide, cum nu te mai astîmperi! De ce-ai scos băietul din casă pe vremea asta? CREANGĂ, A. 24. De nu te-i astîmpăra, strig foc! ALECSANDRI, T. 203. 2. Refl. A se calma, a se ogoi. Andrei Șchiopul.., se astîmpărase sub șandramaua morii, în chilia lui. SADOVEANU, N. F. 118. Ducîndu-se oaspeții nuntași pe acasă și astîmpărîndu-se toate, s-au dus tinerii la somnul cel de cununie. SBIERA, P. 21. Se boceau de nu se mai puteau astîmpăra. ISPIRESCU, L. 329. 3. Tranz. A domoli. Soarele zăpușește firea... aerul joacă, fierbe și mei un pic de adiere nu astîmpăra arsura. DELAVRANCEA, S. 221. De ce-ți astîmperi pasul? COȘBUC, P. I 168. ♦ (Învechit și regional; cu privire la lichide prea calde sau prea reci) A tempera, a stîmpăra. (Refl. pas.) Să se astîmpere [apa cea fierbinte] cu altă apă rece. DRĂGHICI, la TDRG. ♦ (Cu privire la o necesitate fiziologică sau psihică) A face să înceteze, a tempera, a potoli. Să mai stăm cu rîsul și să astîmpărăm altora plînsul! PAS, L. I 138. M-am dus pînă la șipot, ca să-mi astîmpăr arșița. SADOVEANU, N. F. 119. Pe furiș să cat la ea, Să-mi astîmpăr dragostea. PĂUN-PINCIO, P. 55. ♦ (Cu privire la o națiune, un popor, o mulțime) A reduce la inacțiune, a face inofensiv, a supune. Chinurile și ucisurile de care vorbești n-au astîmpărat poporul. SADOVEANU, N. F. 108.

ASTÎMPĂRARE s. f. 1. Acțiunea de a astîmpăra; potolire, domolire. Astîmpărarea foamei. 2. Astîmpăr, odihnă, liniște. Gînganie fără suflare Umblă făr-astîmpărare; N-are duh, nici nu viază. Toată lumea îndreptează (Ceasornicul). GOROVEI, C. 68.

STÎMPĂRA, stîmpăr, vb. I. (Învechit și popular) 1. Tranz. (Cu privire la senzații fiziologice) A potoli, a domoli, a liniști; a astîmpăra. Desfăcui desagii și mă pusei în cale să-mi stîmpăr și eu foamea. HOGAȘ, M. N. 59. Tu ai hrană de prisosit și nu vezi pre cela că nu are cu ce să-și stîmpere foamea? ARHIVA, R. I 150. Au venit la un izvor... să-și stîmpere setea. ȚICHINDEAL, F. 31. 2. Tranz. (Cu privire la sentimente, porniri etc.) A liniști, a alina, a potoli. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini să-și stîmpere amarul și să-și răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. 103. Vai, draga mamei cea mai scumpă, unde ești tu acuma? Hai să te mai văd o dată, lasă-mă înlăuntru, să-mi mai stîmpăr sufletul! RETEGANUL, P. IV 6. Cînd a fost de sărutat, Ea m-a pus la frămîntat; Cînd a fost să-mi stîmpăr dorul, Ea m-a pus să arz cuptorul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ Refl. (Despre sentimente, porniri) Cu toată indulgența auditoriului, trupa de amatori făcu un mare fiasco, și publicul – fără a-și răci dorința de a avea un teatru național – simți stîmpărîndu-i-se entuziasmul. NEGRUZZI, S. I 341. (Despre persoane) Măi bădiță Gherasim, Eu, de drag, te-aș băga-n sîn... Și te-aș da inimii mele... Doar inima te-ar mînca, Doar de drag m-aș stîmpăra! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 8. ♦ (Rar) A renunța la..., a se dezbăra de... Ce? Nu-ți mai stîmperi obiceiul Și nu te-ai săturat de sfat? COȘBUC, P. II 233. 3. Refl. A se liniști, a sta locului; a se astîmpăra. (Poetic) Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. Dar voi ce vă legănați? Sau vreți cuibul să-mi stricați, De-aici să mă depărtați?... Brazii nu s-au stîmpărat, Eu cuibul că l-am luat Și departe l-am mutat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ♦ Tranz. (Cu complementul «praf» sau un echivalent al acestuia) A face să se depună, să se așeze (fiind udat). Ploaia n-o doresc de altă, decît ca să le stîmpere colbul de pe ulițe. NEGRUZZI, S. I 297. 4. Tranz. A face să nu mai fie fierbinte, să nu mai ardă, să nu mai dogorească; a răci, a răcori. Stîmpără trei cărbuni. ȘEZ. IV 32.

STÎMPĂRARE s. f. (Învechit și popular) Faptul de a (se) stîmpăra. 1. Potolire, liniștire, alinare (a unui sentiment, a unei senzații fiziologice, a unei stări sufletești). Simțeau în sine un dor mai înalt pentru stîmpărarea căruia nu cruțau nici o jertfă. ȘEZ. XII 97. 2. Odihnă, pace, liniște; astîmpăr. Dar tu cum n-ai stîmpărare? Eu sînt frumos de mirare Și tot nu vorbesc nimic. ALEXANDRESCU, M. 284. ◊ Loc. adv. Fără stîmpărare = neîncetat, neîntrerupt, într-una. Am un lucru tare. Umblă fără stîmpărare; Ce nu știi tu, el te-nvață... (Ceasul). ȘEZ. XIII 16.

ASTÎMPĂRA, astîmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți. ♦ A se calma. 2. Tranz. A face să înceteze; a domoli. [Var.: stîmpăra, vb. I.] – Lat. *ex-temperare.

ASTÎMPĂRARE s. f. Acțiunea de a (se) astîmpăra și rezultatul ei; astîmpăr. [Var.: stîmpărare s. f.]

A SE ASTÂMPĂRA mă astâmpăr intranz. 1) A avea astâmpăr; a ajunge în stare de liniște; a se domoli; a se potoli; a se alina; a se calma. 2) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se cuminți. 3) (despre fenomene ale naturii, manifestări ale oamenilor etc.) A scădea în intensitate. Vântul s-a astâmpărat. /<lat. ex-temperare

A ASTÂMPĂRA astâmpăr tranz. A face să se astâmpere. /<lat. ex-temperare

astâmpărà v. a potoli, a domoli. [Lat. EXTEMPERARE].

2) astîmpăr, a -á v. tr. (lat. extémpero, -temperáre. – Se conj. ca stîmpăr). Liniștesc, potolesc, domolesc: astîmpăr valurile, poporu, durerea. V. refl. Mă liniștesc, șed bine: astîmpără-te (cuv. adresat des copiilor).

astîmpăráre f. Astîmpăr, liniște.

stîmpăr a -á v. tr. (lat. *ex-témpero, -temperare, it. temperare, pv. trempar, fr. tremper, sp. templar, pg. temperar. – Stimpăr, -peri, -pără; să stîmpăr, -peri, -pere. V. astîmpăr, temperez). Temperez, răcoresc: ploaĭa a stîmpărat aeru (fig. iron. poliția l-a stîmpărat cu cîte-va bice. Astîmpăr, potolesc, liniștesc: ploaĭa a stîmpărat colbu. Vechĭ. A stîmpăra armele, a le descărca.

astâmpăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi, 3 astâmpără; conj. prez. 1 sg. să astâmpăr, 3 să astâmpere

astâmpărare s. f., g.-d. art. astâmpărării

astâmpăra (a ~) vb., ind. prez. 3 astâmpără; conj. prez. 3 să astâmpere

astâmpărare s. f., g.-d. art. astâmpărării

astâmpăra vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi; 3 sg. și pl. astâmpără; conj. prez. 3 sg. și pl. astâmpere

astâmpărare s. f., g.-d. art. astâmpărării

astâmpăr, -stâmperi 2, -stâmpere 3 conj.

stâmpăr, -peri 2.

ASTÂMPĂRA vb. 1. v. potoli. 2. v. cuminți.

ASTÂMPĂRARE s. v. potolire.

STÂMPĂRA vb. v. astâmpăra, calma, domoli, liniști, potoli, tempera.

ASTÎMPĂRA vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stîmpăra, (înv. și reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) așeza, (fig.) a (se) stinge. (Și-a ~ setea.) 2. a (se) cuminți, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) slăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

ASTÎMPĂRARE s. calmare, domolire, liniștire, potolire. (~ setei.)

stîmpăra vb. v. ASTÎMPĂRA. CALMA. DOMOLI. LINIȘTI. POTOLI. TEMPERA.

A se astâmpăra ≠ a se agita

astîmpăra (astîmpăr, astîmpărat), vb. – 1. A liniști, a potoli. – 2. A împăca, a calma. – Var. stîmpăra. Lat. extempĕrāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Pușcariu 152; REW 3082; DAR; Rosetti, I, 163); în rom. îi corespund der. de la forma simplă lat. (cf. totuși fr. attremper). Der. astîmpăr, s. n. (liniște, odihnă, pace); astîmpărător, adj. (liniștitor, calmant); neastîmpăr, s. n. (neliniște, agitație); neastîmpărat, adj. (agitat, zvăpăiat).

stâmpărare, stâmpărări, s.f. – Alinare, potolire, domolire: „Că horile-s stâmpărare / La omu’ cu supăr mare” (Calendar, 1980: 52). – Cf. astâmpărare (MDA) < astâmpara (< lat. *ex-temperare).

stâmpărare, stâmpărări, s.f. – Alinare, potolire, domolire: „Că horile-s stâmpărare / La omu’ cu supăr mare” (Calendar 1980: 52). – Lat. *ex-temperare.

astâmpăra, v.t.r. v. stâmpăra.

stâmpăra, stâmpăr, (astâmpăra), vb. tranz., refl. – 1. A lungi (o tărie) cu apă. 2. A alina, a liniști, a domoli. – Cf. astâmpăra (MDA).