stâmpăr v vz astâmpăr

ASTÂMPĂR s. n. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmpărat. [Var.: (pop.) stâmpăr s. n.] – Din astâmpăra (derivat regresiv).

ASTÂMPĂRA, astâmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var: (pop.) stâmpăra vb. I] – Lat. *ex-temperare.

astâmpăr sms [At: POP, ap. HEM 1899 / E: astâmpăra] 1 (Înv) Odihnă. 2 (Îe) A nu (mai) avea ~ A fi în mișcare continuă. 3 (Îae) A fi neliniștit. 4 (Îe) A nu-și (mai) găsi (sau afla) – A nu avea liniște. 5 (Îe) A nu da (cuiva) ~ A nu da (cuiva) pace. 6 (Îlav) Fără – Neobosit. 7 (Îal) Întruna.

astâmpăra [At: (a. 1756) URICARIUL XXI, 166 / V: (reg) ~tim~ / Pzi: astâmpăr / E: ml *ex-temperare] 1 vt (Înv; d. apă sau aer foarte fierbinte sau foarte rece) A face suportabil Si: a tempera. 2 vt (D. pasiuni, sentimente) A potoli. 3-4 vtr (D. pasiuni, sentimente) A nu (se) manifesta Si: a (se) abține. 5 vi A nu se mai mișca. 6-7 vtr (D. oameni) A (se) liniști. 8 vr (Pex; d. evenimente agitate) A se domoli.

astimpăra v vz astâmpăra

stâmpăra v vz astâmpăra

ASTÎMPĂR sbst. 1 Liniște, potolire, alinare: umbla de colo pînă colo și ~ nu mai avea (ISP.) ¶¶ contr. NEASTÎMPĂR ¶ 2 Fără ~, necurmat, fără încetare [astîmpăra].

ASTÎMPĂRA (-păr) I. vb. tr. 1 A slăbi temperatura unui lucru, a face mai blînd: nici un pic de adiere nu astîmpără arsura (DLVR.) ¶ 2 A liniști, a potoli: vrînd ca să astîmpere înfricoșata mînie a dumnezeoaii (GAST.); nu-și astîmpăra gura cătră mai marii săi (CRG.). II. vb. refl. 1 A se liniști, a se potoli: se tînguiau și se boceau de nu se mai puteau astîmpăra (ISP.) ¶ 2 A sta liniștit, a se cuminți: astîmpără-te, nu mai umbla încoace și încolo [👉 STÎMPĂRA].

ASTÎMPĂRARE sf. 1 Faptul de a (se) astîmpăra ¶ 2 = ASTÎMPĂR ¶¶ contr. NEASTÎMPĂRARE.

ASTÎMPĂRAT adj. 1 p. ASTÎMPĂRA ¶ 2 Liniștit, cuminte ¶¶ contr. NEASTÎMPĂRAT.

ASTÂMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmpărat. [Var.: (pop.) stâmpăr s. n.] – Din astâmpăra (derivat regresiv).

ASTÂMPĂRA, astâmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var.: (pop.) stâmpăra, vb. I.] – Din lat. *ex-temperare.

ASTÎMPĂR s. n. sg. (De obicei în construcții negative cu verbele «a avea», «a afla», «a găsi») Odihnă, pace, liniște. Nu-și mai găsea astîmpăr în scaun. SADOVEANU, N. F. 18. [Mînzul] se făcuse un cîrlănaș zburdalnic, de n-avea astîmpăr. ISPIRESCU, L. 161. Am o casă mică... Ziua cîntă, Noaptea cîntă, N-are nicidecum astîmpăr (Ceasornicul). GOROVEI, C. 70. ◊ Fără astîmpăr = a) (loc. adv.) fără încetare, fără odihnă, într-una. Copilul se mișcă fără astîmpăr; b) (loc. adj.) neastîmpărat, în mișcare continuă. Cîteodată parcă-i o căpriță fără astîmpăr și fără hodină. SADOVEANU, O. VII 56. Zaharia Duhu înălță privirea la zborul și goana fără astîmpăr a altor gîze. C. PETRESCU, R. DR. 26. ◊ Expr. (Rar) A nu da (cuiva) astîmpăr = a nu lăsa (pe cineva) în pace. Dragostea mea cătră maică-mea nu-mi dă nici un astîmpăr. SBIERA, P. 25.

ASTÎMPĂRA, astîmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți; a nu mai necăji pe cineva, a-l lăsa în pace. Spuneți Șuțuleștilor să se astîmpere! a trimis vorbă Cuza. PAS, L. I 107. Doamne, Davide, cum nu te mai astîmperi! De ce-ai scos băietul din casă pe vremea asta? CREANGĂ, A. 24. De nu te-i astîmpăra, strig foc! ALECSANDRI, T. 203. 2. Refl. A se calma, a se ogoi. Andrei Șchiopul.., se astîmpărase sub șandramaua morii, în chilia lui. SADOVEANU, N. F. 118. Ducîndu-se oaspeții nuntași pe acasă și astîmpărîndu-se toate, s-au dus tinerii la somnul cel de cununie. SBIERA, P. 21. Se boceau de nu se mai puteau astîmpăra. ISPIRESCU, L. 329. 3. Tranz. A domoli. Soarele zăpușește firea... aerul joacă, fierbe și mei un pic de adiere nu astîmpăra arsura. DELAVRANCEA, S. 221. De ce-ți astîmperi pasul? COȘBUC, P. I 168. ♦ (Învechit și regional; cu privire la lichide prea calde sau prea reci) A tempera, a stîmpăra. (Refl. pas.) Să se astîmpere [apa cea fierbinte] cu altă apă rece. DRĂGHICI, la TDRG. ♦ (Cu privire la o necesitate fiziologică sau psihică) A face să înceteze, a tempera, a potoli. Să mai stăm cu rîsul și să astîmpărăm altora plînsul! PAS, L. I 138. M-am dus pînă la șipot, ca să-mi astîmpăr arșița. SADOVEANU, N. F. 119. Pe furiș să cat la ea, Să-mi astîmpăr dragostea. PĂUN-PINCIO, P. 55. ♦ (Cu privire la o națiune, un popor, o mulțime) A reduce la inacțiune, a face inofensiv, a supune. Chinurile și ucisurile de care vorbești n-au astîmpărat poporul. SADOVEANU, N. F. 108.

STÎMPĂR s. n. (Învechit și popular) Astîmpăr; liniște, pace. Dară eu trăiesc cu dor Și n-am stîmpăr pînă mor. POP.

STÎMPĂRA, stîmpăr, vb. I. (Învechit și popular) 1. Tranz. (Cu privire la senzații fiziologice) A potoli, a domoli, a liniști; a astîmpăra. Desfăcui desagii și mă pusei în cale să-mi stîmpăr și eu foamea. HOGAȘ, M. N. 59. Tu ai hrană de prisosit și nu vezi pre cela că nu are cu ce să-și stîmpere foamea? ARHIVA, R. I 150. Au venit la un izvor... să-și stîmpere setea. ȚICHINDEAL, F. 31. 2. Tranz. (Cu privire la sentimente, porniri etc.) A liniști, a alina, a potoli. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini să-și stîmpere amarul și să-și răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. 103. Vai, draga mamei cea mai scumpă, unde ești tu acuma? Hai să te mai văd o dată, lasă-mă înlăuntru, să-mi mai stîmpăr sufletul! RETEGANUL, P. IV 6. Cînd a fost de sărutat, Ea m-a pus la frămîntat; Cînd a fost să-mi stîmpăr dorul, Ea m-a pus să arz cuptorul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ Refl. (Despre sentimente, porniri) Cu toată indulgența auditoriului, trupa de amatori făcu un mare fiasco, și publicul – fără a-și răci dorința de a avea un teatru național – simți stîmpărîndu-i-se entuziasmul. NEGRUZZI, S. I 341. (Despre persoane) Măi bădiță Gherasim, Eu, de drag, te-aș băga-n sîn... Și te-aș da inimii mele... Doar inima te-ar mînca, Doar de drag m-aș stîmpăra! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 8. ♦ (Rar) A renunța la..., a se dezbăra de... Ce? Nu-ți mai stîmperi obiceiul Și nu te-ai săturat de sfat? COȘBUC, P. II 233. 3. Refl. A se liniști, a sta locului; a se astîmpăra. (Poetic) Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. Dar voi ce vă legănați? Sau vreți cuibul să-mi stricați, De-aici să mă depărtați?... Brazii nu s-au stîmpărat, Eu cuibul că l-am luat Și departe l-am mutat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ♦ Tranz. (Cu complementul «praf» sau un echivalent al acestuia) A face să se depună, să se așeze (fiind udat). Ploaia n-o doresc de altă, decît ca să le stîmpere colbul de pe ulițe. NEGRUZZI, S. I 297. 4. Tranz. A face să nu mai fie fierbinte, să nu mai ardă, să nu mai dogorească; a răci, a răcori. Stîmpără trei cărbuni. ȘEZ. IV 32.

ASTÎMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, pace. ◊ Fără astîmpăr = a) (loc. adv.) fără încetare, într-una; b) (loc. adj.) neastîmpărat. – Postverbal al lui astîmpăra.

ASTÎMPĂRA, astîmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți. ♦ A se calma. 2. Tranz. A face să înceteze; a domoli. [Var.: stîmpăra, vb. I.] – Lat. *ex-temperare.

ASTÂMPĂR n. (folosit de obicei în construcții negative cu verbele a avea, a găsi etc.) Liniște sufletească; odihnă; tihnă; pace. ◊ Fără ~ a) neastâmpărat; b) neîncetat; necontenit. Ai ~ fii cuminte. /v. a (se) astâmpăra

A ASTÂMPĂRA astâmpăr tranz. A face să se astâmpere. /<lat. ex-temperare

A SE ASTÂMPĂRA mă astâmpăr intranz. 1) A avea astâmpăr; a ajunge în stare de liniște; a se domoli; a se potoli; a se alina; a se calma. 2) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se cuminți. 3) (despre fenomene ale naturii, manifestări ale oamenilor etc.) A scădea în intensitate. Vântul s-a astâmpărat. /<lat. ex-temperare

astâmpăr n. odihnă, pace: n’are astâmpăr.

astâmpărà v. a potoli, a domoli. [Lat. EXTEMPERARE].

2) astîmpăr, a -á v. tr. (lat. extémpero, -temperáre. – Se conj. ca stîmpăr). Liniștesc, potolesc, domolesc: astîmpăr valurile, poporu, durerea. V. refl. Mă liniștesc, șed bine: astîmpără-te (cuv. adresat des copiilor).

1) astîmpăr n., pl. inuz. ere. Liniște. A nu avea astîmpăr, a nu fi liniștit. Fără astîmpăr, neîncetat: a umbla fără astîmpăr.

stîmpăr a -á v. tr. (lat. *ex-témpero, -temperare, it. temperare, pv. trempar, fr. tremper, sp. templar, pg. temperar. – Stimpăr, -peri, -pără; să stîmpăr, -peri, -pere. V. astîmpăr, temperez). Temperez, răcoresc: ploaĭa a stîmpărat aeru (fig. iron. poliția l-a stîmpărat cu cîte-va bice. Astîmpăr, potolesc, liniștesc: ploaĭa a stîmpărat colbu. Vechĭ. A stîmpăra armele, a le descărca.

stâmpăr, -peri 2.

astâmpăr s. n.

astâmpăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi, 3 astâmpără; conj. prez. 1 sg. să astâmpăr, 3 să astâmpere

astâmpăr s. n.

astâmpăra (a ~) vb., ind. prez. 3 astâmpără; conj. prez. 3 să astâmpere

astâmpăr s. n.

astâmpăra vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi; 3 sg. și pl. astâmpără; conj. prez. 3 sg. și pl. astâmpere

astâmpăr, -stâmperi 2, -stâmpere 3 conj.

ASTÂMPĂR s. calm, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezământ, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai afla ~.)

ASTÂMPĂRA vb. 1. v. potoli. 2. v. cuminți.

STÂMPĂRA vb. v. astâmpăra, calma, domoli, liniști, potoli, tempera.

ASTÎMPĂR s. calm, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezămînt, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai află ~.)

ASTÎMPĂRA vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stîmpăra, (înv. și reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) așeza, (fig.) a (se) stinge. (Și-a ~ setea.) 2. a (se) cuminți, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) slăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

stîmpăra vb. v. ASTÎMPĂRA. CALMA. DOMOLI. LINIȘTI. POTOLI. TEMPERA.

Astâmpăr ≠ frământ, neastâmpăr, zbucium, frământare

A se astâmpăra ≠ a se agita

astîmpăra (astîmpăr, astîmpărat), vb. – 1. A liniști, a potoli. – 2. A împăca, a calma. – Var. stîmpăra. Lat. extempĕrāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Pușcariu 152; REW 3082; DAR; Rosetti, I, 163); în rom. îi corespund der. de la forma simplă lat. (cf. totuși fr. attremper). Der. astîmpăr, s. n. (liniște, odihnă, pace); astîmpărător, adj. (liniștitor, calmant); neastîmpăr, s. n. (neliniște, agitație); neastîmpărat, adj. (agitat, zvăpăiat).

astâmpăra, v.t.r. v. stâmpăra.

stâmpăra, stâmpăr, (astâmpăra), vb. tranz., refl. – 1. A lungi (o tărie) cu apă. 2. A alina, a liniști, a domoli. – Cf. astâmpăra (MDA).