STÂLPNIC, stâlpnici, s. m. (Înv. și pop.) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte sau în vârful unui stâlp. ♦ Supranumele Sfântului Simeon care a trăit 45 de ani pe vârful unui munte. – Din sl. stlăpĭnicŭ.

stâlpnic [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 65^r/33 / Pl: ~ici / E: sl стлъпьникъ] 1 sm (Îvp) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt sau pe capitelul unei coloane Si: (îvr) turnean V stilit. 2-3 sm, a (Rar) (Persoană) care constituie un sprijin de nădejde pentru cineva.

stâlpnic m. 1. sfânt care și-a petrecut vieața ca sihastru pe vârful unui munte; 2. supranumele sf. Simion, care a trăit 45 de ani pe un vârf de munte lângă Antiohia (serbat la 24 Maiu): Stâlpnicul, după credința poporului, ține cerul și pământul. [Slav. sTLŬPĬNIKŬ, care stă pe un stâlp: devenit, prin etimologia populară, coloana universului, un fel de Atlas al mitologici moderne].

Simion m. 1. unul din cei 12 fii ai lui Iacob; 2. (Stilitul sau Stâlpnicul), cuvios pusnic, născut în Cilicia, stete 26 ani pe vârful unui stâlp, de unde supranumele de Stâlpnicul (390-460): serbat, 1 Septemvrie.

stîlpnic m. (vsl. stulpĭnikŭ). Epitetu sfîntuluĭ Simion, care a trăit 45 de ani pe un vîrf de munte (considerat ca un stîlp) lîngă Antiohia și a căruĭ zĭ se sărbează la 24 Maĭ (Poporu-l consideră ca pe Atlante, susținătoru ceruluĭ și pămîntuluĭ).

stâlpnic (desp. stâlp-) (înv., pop.) s. m., pl. stâlpnici

*stâlpnic (stâlp-) (înv., pop.) s. m., pl. stâlpnici

stâlpnic, stâlpnici, s.m. (înv. și pop.) 1. pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt; sihastru. 2. persoană care constituie un sprijin de nădejde pentru cineva. 3. supranume pentru Sf. Simion (serbat la 24 mai).

SIMEON STILITUL (STÂLPNICUL) (c. 390-459), ascet siriac. Sfânt. Și-a petrecut ultimii 30 de ani din viață în vârful unui stâlp, predicând și convertind la creștinism.