stâlcire sf [At: DDRF / Pl: ~ri / E: stâlci] 1 Bătaie strașnică Si: snopire, (îvr) stâlceală. 2 (Rar) Strivire. 3 (Fig) Pronunțare sau scriere incorectă a cuvintelor Si: deformare (7), denaturare (2), pocire, schimonoseală, schimonosire, scâlciere, stropșire, (rar) stâlcitură (3).

stâlci [At: PSALT. HUR. 10^v/9 / Pzi: ~cesc / E: vsl сътлѣщи, сътлъкѫ, сътлъчеши] 1 vt (Adesea determinat prin „în bătaie”, „în pumni” etc.) A bate foarte tare (desfigurând, schilodind etc.) Si: a snopi (8), a tăbăci, a zdrobi, a zvânta, (pop) a stropși, a toropi², (pfm) a bumbăci (3), (îrg) a tăbăci, (reg) a melestui, a otânji, a storî, a stârfoci (4) în bătaie, (fam) a burduși (2), a cotonogi (10). 2 vt A desfigura sau a schilodi în bătaie sau prin cădere, lovire etc. 3 vr A se lovi tare. 4 vr A se schilodi sau a dobândi contuzii (prin cădere sau lovire). 5 vt (Rar; c.i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A strivi (6). 6 vt (Rar; pex; c.i. obiecte, de obicei, flexibile sau părți ale acestora, plante etc.) A strivi. 7 vt (Fig; c.i. cuvintele, limba, scrierea etc.) A pronunța sau a scrie incorect Si: a deforma (10), a denatura (2), a poci, a schimonosi, a schingiui, a scâlcia, a stropși, (reg) a zdrobi. 8 vt (Fig) A schimba (în rău). 9 vr (Îvr; fig) A șovăi.

STÎLCI, stîlcesc, vb. IV. Tranz. 1. (Adesea determinat prin «în bătăi», «în pumni» etc.) A bate rău, crunt. La întoarcerea de la tîrg, de necaz că nu i s-a dat slobod divorțul, Florea Pancu și-a stîlcit femeia în bătăi. STANCU, D. 83. [Tata și mama] i-ar dăula-n bătăi... dacă ar afla că m-au stîlcit în pumni, în picioare. id. ib. 354. Frații sindicaliști au fost stîlciți la București, după ce și ei au zdrelit destui polițiști. CARAGIALE, O. VII 148. Cică-i voinicie boierească să stîlcească un biet om de surugiu, ostenit ca vai de el. ALECSANDRI, T. 49. 2. A deforma, a zdrobi prin lovituri; a schilodi, a schimonosi, a sluți (prin bătaie); a cotonogi. Păcat de juncă să-și stîlcească piciorul. Rămîne șoldită. DAVIDOGLU, O. 63. Mi-am acoperit obrajii cu mîinile. Mi-am spus: să nu-mi stîlcească fața. STANCU, D. 342. ♦ Refl. A se lovi tare, a se zdrobi (prin lovire sau cădere); a se schilodi. Eu cad și mă stîlcesc Și șchiopez și mă ciuntesc. CONTEMPORANUL, III 731. [Bursuflescu, căzînd:] Valeu! M-am stîlcit! ALECSANDRI, T. 274. 3. Fig. A pronunța prost un cuvînt, a vorbi prost o limbă; a poci, a stropși.

STÎLCIRE, stîlciri, s. f. Faptul de a (se) stîlci.

A STÂLCI ~esc tranz. 1) A strivi prin lovire. A-și ~ piciorul. 2) A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a făcălui; a tăbăci; a stropși; a toropi. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a schingiui. /<sl. sutlațiti

A SE STÂLCI mă ~esc intranz. A se lovi de ceva cu putere, strivindu-și un membru sau o parte a organismului. /<sl. sutlațiti

stâlcì v. 1. a sdrobi, a fărâma: eram stâlciti și uciși în fundul prăpastiei AL.; 2. a bate rău: să stâlcească un biet om de surugiu AL.; 3. fig. a vorbi stricat o limbă: stâlcește franțuzeasca. [Slav. SUTLAČÕ, a sdrobi].

stîlcésc v. tr. (bg. stŭlčam, stîlcesc, d. vsl. sŭ-tlačitĭ, id. V. tolocesc, clacă). Deformez pin loviturĭ, coșesc, stropșesc, bat grozav: l-a stîlcit în bătaĭe, s’a stîlcit căzînd. Fig.4 Vorbesc prost o limbă, o stropșesc: a stîlci franceza. V. snopesc.

stâlcire s. f., g.-d. art. stâlcirii; pl. stâlciri

stâlcire s. f., g.-d. art. stâlcirii; pl. stâlciri

stâlcire s. f., g.-d. art. stâlcirii; pl. stâlciri

stâlci (a ~) (a deforma) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcesc, 3 sg. stâlcește, imperf. 1 stâlceam; conj. prez. 1 sg. să stâlcesc, 3 să stâlcească

stâlci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcesc, imperf. 3 sg. stâlcea; conj. prez. 3 să stâlcească

stâlci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcesc, imperf. 3 sg. stâlcea; conj. prez. 3 sg. și pl. stâlcească

stîlci (conj. stîlcească)

STÂLCIRE s. 1. v. strivire. 2. v. snopire. 3. deformare, denaturare, pocire, pocit, schimonoseală, schimonosire, schimonosit, scâlciere, stâlcit, stropșire, stropșit. (~ cuvintelor unei limbi, când vorbește.)

STÂLCI vb. 1. v. strivi. 2. v. snopi. 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a scâlcia, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele unei limbi, când vorbește.)

STÎLCI vb. 1. a strivi, a turti, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. a snopi, (pop.) a stropși, (înv. și reg.) a tărbăci, (reg.) a otînji, a toropi, (Transilv.) a melestui, (fam.) a burduși, a cotonogi, (fig.) a bumbăci, a strivi, a tăbăci, a zdrobi, a zvînta. (L-a ~ în bătaie.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a scîlcia, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele cînd vorbește.)

STÎLCIRE s. 1. strivire, turtire, zdrobire, (rar) zdrobeală, (pop.) stropșire, zobire, (înv.) stropșitură. (~ unei insecte.) 2. snopire. (~ cuiva în bătaie.) 3. deformare, denaturare, pocire, pocit, schimonoseală, schimonosire, schimonosit, scîlciere, stîlcit, stropșire, stropșit. (~ a cuvintelor unei limbi, cînd vorbește.)

stîlci (-cesc, -it), vb. – 1. A strivi, a zdrobi. – 2. A deforma, a poci. – 3. A deșela, a lovi. Sl. sŭtlačiti, sŭtlačą sau sŭtlĕšti, sutlĕką, sau sŭtlŭšti, sŭtlŭką „a lovi” (Cihac, II, 359), sau poate din sl. istlačiti „a lovi”, cf. bg. tlăča „a strica” (› megl. tălțǫs „a ucide”). – Der. stîlceală, s. f. (ciomăgeală, bătaie).

stâlci, stâlcesc, vb. tranz. – 1. A strivi, a zdrobi: „De bună seamă ne-om bate tare cu ei și i-om stâlci pe toți oșenii” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 294). 2. A măcina, a mărunți: Cartofii fierți în coajă „îi stâlcem pân mășâna de lemn de stâlcit picioici” (Memoria, 2001: 39; Desești). – Din sl. sŭtlačiti (Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

stâlci, stâlcesc, vb. tranz. – A măcina, a strivi, a zdrobi, a mărunți: Cartofii fierți în coajă „îi stâlcem pân mășâna de lemn de stâlcit picioici” (Memoria 2001: 39; Desești). – Din sl. sŭtlačiti (DEX).

a stâlci în bătaie expr. a bate tare de tot.