stretă sf [At: FILIMON, O. II, 204 / V: stret, ~etta, ~etto / Pl: ~te / E: it stretto] (Muz) Procedeu contrapunctic (final) de tratare în canon a subiectului în cadrul unei fugi.

stret sn vz stretă

stretta sf vz stretă

stretto sn vz stretă

stretta (cuv. it. < stretto „strâns”, „spropiat”) 1. Procedeu polifonic* cu culminație în dezvoltarea materialului tematic al fugii* constând dintr-o imitație* în canon (4). Echiv. germ. Engführung („conducere strânsă”). 2. Încheierea virtuoză a unei arii* sau piese instr., asociată unei grăbiri a tempo(2)-ului.