stup² s [At: PORȚILE DE FIER, 345 / Pl: ? / E: ns cf scr stup „stâlp, coloană”] (Reg) „Grămadă de coceni de porumb”.

stup¹ [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 209/20 / Pl: ~i, (rar) ~uri sn / E: ns cf ngr στόπος] 1 sm Adăpost natural, de obicei un trunchi scorburos de copac sau confecționat din paie, din nuiele împletite sau scânduri etc. pentru albine, unde acestea trăiesc ca o familie, formează faguri în care depun ouăle și mierea. 2 sm Familia de albine din stup¹ (1). 3 sm Adăpostul împreună cu fagurii și cu albinele din el Si: (pop) știubei¹ Vz matcă. 4 sm (Reg; îe) Să ne șadă ~ii Formulă glumeață cu care un oaspete este invitat de gazdă să ia loc sau să (mai) stea. 5 sm (Reg; îls) ~ neretezat Avere (4). 6 sm (Îal) Moștenire. 7 av În număr mare. 8 av În cantitate mare. 9 sm (Ent; reg) Albină (1) (Apis mellifica). 10 sm (Ent; reg; îc) ~-galben Gărgăun (1) (Vespa crabo). 11 sm (Ent; îc) ~-țigănesc (sau ~-de-cei-mari) Bondar (1) (Bombus terrestris). 12 sm (Rar) Epitet depreciativ pentru o persoană scundă și grasă.

STUP, stupi, s. m. 1. Adăpost pentru albine, făcut dintr-un trunchi de copac scobit, dintr-o împletitură de nuiele de papură sau (astăzi mai ales) din scînduri, unde albinele formează fagurii și depun mierea; p. ext. adăpostul împreună cu albinele și cu fagurii; știubei. Îmi întorsei ochii spre livadă, spre șirul perilor încărcați cu rod, spre stupii rînduiți în fund, lîngă straturile cu flori bogate în miere și parfum. C. PETRESCU, S. 178. ◊ Fig. (Cu aluzie la activitatea depusă de albine) Te voi cruța, căci îmi ești trebuitor ca să mă ușurezi de blăstemurile norodului. Sînt alți trîntori de care trebuie curățit stupul. NEGRUZZI, S. I 141. ◊ Expr. A fi (bogat) ca un stup sau a fi (sau a se face) stup de bani = a fi (sau a deveni) foarte bogat, a aduna multă avere. Păcat numai că n-are vreo momiță sau vreun urs, că s-ar face stup de bani. ALECSANDRI, T. I 116. 2. Totalitatea albinelor dintr-un stup (1), familie de albine. Asemenea ca un stup de albine, ariile roiau limpezi, dulci, clare în mintea lui. EMINESCU, N. 69. În zădar îngheți pămîntul, Ucizi florile și stupii... În zădar îmi pui povară De zăpadă și de gheață. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeață. ALECSANDRI, P. A. 117. De la 1863 încoace stupii au început a se micșora într-o proporțiune considerabilă. I. IONESCU, M. 149. ◊ Miere de stup = miere de albine.

STUP ~i m. 1) Adăpost (natural sau făcut de oameni) pentru albine, în care acestea produc mierea; știubei. ◊ A fi ~ de bani a avea foarte mulți bani. 2) Totalitate a albinelor dintr-un stup; familie de albine. /<lat. stupus, ngr. stópos

stup m. 1. locuință făcută pentru cultura albinelor, de obiceiu din trunchiuri de salcie și plop, din nuiele sau din paie răsucite; 2. fig. putred de bogat: s’ar face stup de bani AL. [Serb. STUP, stâlp (după forma oblongă a stupului); v. știubeiu].

stup m. (vgr. stýpos, trunchĭ, butuc. Cp. și cu ștĭubeĭ). Trunchĭ scorburos de plop orĭ de salcie orĭ cilindru de vergĭ împletite și lipite cu lut orĭ căsuță de scînduri în care trăĭesc albinele și-șĭ depun mĭerea (V. captar, urdiniș). Toată mĭerea saŭ albinele dintr’un stup: a furat tot stupu. Adv. A fi bogat stup, a fi stup de banĭ, a fi plin de banĭ ca stupu de miere. Fig. Iron. Persoană scundă și grasă, dop. Ștĭubeĭ pus la un izvor ca să adune apa. – În est și ștĭubeĭ, în vest uleĭ. V. stupină.

MOLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve atacă lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

izmă sf [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: iaz~, (pop) iasmă, ismă / Pl: ~me / E: mg izmat] 1 (Reg; șîc ~-bună) Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu un plăcut și puternic miros caracteristic, cu frunze pețiolate și flori roșii-violete dispuse în spice la vârful ramurilor Si: mentă (Mentha piperita). 2 (Bot; reg; îc) ~-creață, ~-bătrânească, ~-turcească Specie de izmă cu frunze pețiolate și crețe, folosită în industria farmaceutică Si: mentă-creață (Mentha crispa). 3 (Bot; reg; îc) ~ma-broaștei, ~ma-apei, ~ma-bălților Specie de izmă cu frunze dințate și flori roz care formează un spic globular, care crește prin locuri mlăștinoase Si: minta-broaștei (Mentha aquatica). 4 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică, ~-proastă Specie de izmă cu frunze lipsite de pețiol și peduncul, cu flori alb-roz care formează spice cilindrice, care crește prin lunci Si: minta-calului, mintă-de-câmpuri, vaștiniță (Mentha silvestris). 5 (Bot; reg; îc) ~a-pădurilor, ~-de-munte, ~-sălbatică Izmușoară (2) (Calamintha officinalis). 6 (Bot; reg; îc) ~a-Maicii-Preceste Calomfir (Tanacetum balsamita). 7 (Bot; reg; îc) ~a-stupilor Roiniță (Melissa officinalis). 8 (Bot; reg; îc) ~-proastă Boejniță (Mentha longifolia). 9 (Reg; îac) Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). 10 (Bot; reg; îc) ~ turcească Planta Mentha suaveolens. 11 (Înv) Bandă încrețită la gulerul cămășii.

știup² s [At: CHEST. V, 76/45 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Oaie mică și cu lâna scurtă.

știup¹ s [At: VÎRCOL, M. / V: (reg) ștup / Pl: ? / E: ns cf ger Staub] 1 (Olt; Ban) 1 Praf. 2 (Ban) Pospai (de făină). 3 (Reg; îf ștup) Gunoi¹ (1). 4 (Reg; îaf) Impuritate.

ștup s vz știup¹

CAPTAR, CĂPTAR (pl. -are) sn. 1 Capac cu care se acopere stupul, ca să-l apere de ploaie și de arșiță (👉 STUP) ¶ 2 Mold. 🐑 Bucată de coajă de brad pe care ciobanul, cînd mulge oile, o pune între el și găleată, ca să nu-l stropească laptele [srb. ung. kaptar].

MOLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve rod lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

stup s. m., pl. stupi

stup s. m., pl. stupi

stup s. m., pl. stupi

molia-stupilor (fluture) (desp. -li-a-) s. f. art., g.-d. art. moliei-stupilor (desp. -li-ei-)

molie-de-stup (desp. -li-e-) s. f., art. molia-de-stup (desp. -li-a-), g.-d. art. moliei-de-stup; pl. molii-de-stup, art. moliile-de-stup (desp. -li-i-)

!molia-stupilor (fluture) (-li-a-) s. f. art./molie-de-stup (-li-e-) s. f., g.-d. art. moliei-stupilor/moliei-de-stup

molie-de-stup v. molia-stupilor

molia-stupilor (sil. -li-a)/molie-de-stup (sil. -li-e) s. f.

stup (-pi), s. m. – Știubei, roi, matcă. – Mr. stup. Sb. stup „stîlp”, din sl. stlŭpŭ, stlŭbŭ (› stîlp). Cf. sb. stublina, stuga „trunchi gol de arbore”, stub „coloană” față de rut. stub „trunchi găunos”), căci un trunchi gol era forma curentă a stupului primitiv. Totuși acest etimon a fost respins și s-a preferat în general lat. *stupus < gr. στύπος (Meyer, IF, VI, 121; Pușcariu, Conv. Lit., XXXIX, 50; Diculescu, Elementele, 463; REW 8334; Candrea), care nu pare mai convingător. Din aceiași rădăcină sl., prin intermediul rut. deja citat, provine știob, s. n. (vas de lemn pentru lături), și de aici, cu suf. dim., știubei, s. n. (Mold., stup; Olt., Trans., albie, troacă). Înrudirea între stup și știubei, a fost pusă la îndoială, datorită diferențelor de consonantism (Tiktin); dar aceste diferențe existau deja în sl. Der. stupar, s. m. (prisăcar); stupărie, s. f. (stupină; apicultură); stupărit, s. n. (apicultură); stupină, s. f. (prisacă); stupiniță, s. f. (plantă, Platanthera bifolia, P. chlorantha).

STUP s. v. știubei.

STUP s. (reg.) coș, coșniță, lădiță, matcă, știubei, tîrnă, ulei. (~ al albinelor.)

BURUIANA-STUPULUI s v. melisă, roiniță.

FLOAREA-STUPULUI s. v. melisă, roiniță.

IZMA-STUPILOR s. v. melisă, roiniță.

MOLIA-STUPILOR s. v. găselniță.

MOLIE-DE-STUP s. v. găselniță.

ȘTIUP s. v. pospai, praf, pulbere.

buruiana-stupului s. v. MELISĂ. ROINIȚĂ.

floarea-stupului s. v. MELISĂ. ROINIȚĂ.

izma-stupilor s. v. MELISĂ. ROINIȚĂ.

molie-de-stup s. v. GĂSELNIȚĂ.

știup s. v. POSPAI. PRAF. PULBERE.

La cage sans oiseaux, la ruche sans abeilles, la maison sans enfants! (fr. „Colivia fără păsări, stupul fără albine, casa fără copii!”) – comparațiile sînt ale lui Victor Hugo și le găsim în poezia Lorsque l’enfant paraît (Cînd copilul vine pe lume) din volumul Les feuilles d’automne (Frunze de toamnă). Se citează ca un îndemn, spre a nu lăsa familia fără urmași. LIT.

stup, stupi, s.m. 1. Știubei. 2. Deșirătură în partea de jos a poalelor țărănești; încrețitură la poale, în formă de romb (cf. fagurele de albină): „Lăsați-mi mâna dreaptă / Ca să-mi ridic rochia / Ca să-mi slobod io stupii / Să-mi jelească părințî” (Bilțiu, 1990: 174). – Lat. *stypus (Pușcariu, Candrea, după DER); din vgr. stypos „trunchi, butuc” (Scriban); cf. vgr. stópos (MDA).

stup, stupi, s.m. – 1. Știubei. 2. Deșirătură în partea de jos a poalelor țărănești; încrețitură la poale, în formă de romb (cf. fagurele de albină): „Lăsați-mi mâna dreaptă / Ca să-mi ridic rochia / Ca să-mi slobod io stupii / Să-mi jelească părințî” (Bilțiu, 1990: 174). – Lat. *stypus < cf. gr. stupos (Meyer, Pușcariu, Candrea, cf. DER; DEX); din vgr. stypos „trunchi, butuc” (Scriban); cf. vgr. stópos (MDA).

stup, -i, s.m. – Deșirătură în partea de jos a poalelor țărănești; încrețitură la poale, în formă de romb (cf. fagurele de albină): „Lăsați-mi mâna dreaptă / Ca să-m ridic rochia / Ca să-m slobod io stupii / Să-m jelească părințî” (Bilțiu 1990: 174). – Lat. *stypus; Cf. gr. stupos.

știup² s.n. (reg.) oaie mică și cu lâna scurtă.

știup¹ s.n. (reg.) 1. praf. 2. pospai de făină. 3. (în forma: ștup) gunoi, impuritate.