STRĂMĂTURĂ, (2) strămături, s. f. (Înv. și pop.) 1. Lână toarsă și vopsită în diferite culori folosită la țară la țesut, la cusut și la brodat. 2. Sortiment de strămătură (1). 3. Destrămătură, stramă. – Cf. stramă, destrămătură.

strămătură sf [At: CORESI, în TEXTE-ROM. (XVI), 222 / V: (înv) ~rem~ / Pl: ~ri / E: stramă + -ătură] 1 (Îvp) Lână toarsă și vopsită în diferite culori sau fire de bumbac, de ață folosite la țesut (covoare), la cusut, la brodat etc. 2 (Înv) Loc unde se lucrează cu strămătură. 3 (Reg) Destrămătură (1).

STRĂMĂTURĂ, strămături, s. f. 1. Lână toarsă și vopsită în diferite culori, folosită la țară la țesut, la cusut și la brodat. 2. Destrămătură, stramă. – Cf. stramă, destrămătură.

STRĂMĂTURĂ, strămături, s. f. 1. Lînă toarsă și vopsită în diferite culori și folosită de țărance la țesut, la cusături, la broderii. Peste cămașa cu flori la mîneci, își încinse brîul de zile mari, țesut în strămătură. CAMILAR, N. II 21. Nevestele se schimbă în cămăși nouă, cusute cu altițe și cu strămătură. MARIAN, Î. 63. Că și-a uitat o năframă Mult mîndră și frumoasă, Să ne-o dați dumneavoastră... Fie și de bumbac... Fie și de strămătură, Om șterge caii la gură. SEVASTOS, N. 212. 2. Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, stramă.

strămătură f. lână vopsită cu care țărancele fac scoarțe. [Scurtat din destrămătură].

strămătúră f., pl. ĭ. Destrămătură. Est. (și destrămătură și olișcă). Lînă moale de făcut ornamente pe cămășĭ orĭ pe canava.

stremătură sf vz strămătură

destrămătúră f., pl. ĭ. Fire destrămate (lînă ș.a.). – Și strămătură.

strămătură (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strămăturii; (fire; sorturi) pl. strămături

strămătură (înv., pop.) s. f., g.-d. art. strămăturii; (sorturi, fire) pl. strămături

strămătură s. f., g.-d. art. strămăturii; (sorturi, fire) pl. strămături

STRĂMĂTURĂ s. v. destrămătură, răritură.

strămătură s. v. DESTRĂMĂTURĂ. RĂRITURĂ.

strămătură, strămături, s.f. – (reg.) Lână toarsă și vopsită în diferite culori, folosită la țesut covoare, la cusut: „Cu struțuri de strămătură” (Bârlea, 1924, I: 106). – Din stramă (Șăineanu, DEX) + suf. -ătură (MDA).

strămătură, -i, s.f. – (înv.) Lână toarsă și vopsită în diferite culori, folosită la țesut covoare, la cusut: „Cu struțuri de strămătură” (Bârlea 1924 I: 106). – Din stramă + -tură.

Strămătur/ă, -aru v. Stramă 2, 3.