2 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂMUTARE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul, prin dispoziția organului superior. – V. strămuta.

strămutare1 sf [At: NECULCE, L. 317 / V: (îvr) ~rem~ / Pl: ~tări / E: strămuta1] 1 Scoatere din locul în care se găsește și așezare în alt loc Si: deplasare (1), mutare, (reg) străpunere (1). 2 (Rar) Transfer. 3 (Înv) Transmitere. 4 (Îvr; uneori urmat de determinări de felul „la ceruri”) Moarte. 5 (Îvr; asr) Mutare. 6 (Jur) Măsură prin care un proces este trimis spre judecată de la o instanță competentă la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul prin hotărârea organului superior. 7 (Îvp) Schimbare (6). 8 (Înv; asr) Schimbare (10). 9 (Mat; îvr) Transformare. 10 (Îvr) Nebunie.

STRĂMUTARE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul. – V. strămuta.

STRĂMUTARE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta. 1. Mutare, dislocare. Amîndoi învățătorii și preotul, de douăzeci de ani făceau politica partidului de la guvern. Aveau legături vechi cu oamenii; o strămutare de voturi cerea muncă anevoioasă și tenace. C. PETRESCU, Î. II 142. 2. (În loc. adv.) Fără (de) strămutare = fără putință de schimbare sau de modificare (a unei hotărîri). Acest călugăr... l-a hotărît, fără de strămutare, să se dacă... să se călugărească. GALACTION, O. I 86. Ori că mă va opri, sau că îmi va lăsa voie de a tipări istoria mea, am judecat fără strămutare de a cere ca să mă întorc în Moldova în viitoarea iarnă. KOGĂLNICEANU, S. 105.

strămutare f. 1. bold de înțepat vitele; 2. cracă subțire și fragedă. [Dela strămur = lat. STIMULUS].

STRĂMUTA, strămut, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare).

strămuta1 [At: BUL. COM. IST. IV, 60 / V: (îvr) ~rem~ / Pzi: strămut și (reg) ~tesc / E: ml *extramutare (= transmutare)] 1 vt (Predomină ideea deplasării) A scoate din locul în care se găsește și a așeza în alt loc Si: a deplasa (1), a muta, (înv) a străpune (1), a străpurta (1) Vz disloca. 2-3 vtr (Fam; îe) A i (se) ~ (cuiva) fălcile (sau falca ori căpriorii) A lovi sau a fi lovit puternic peste obraz (scoțându-i ori ieșindu-i maxilarul din articulație). 4 vr (Îe) A-și ~ fălcile A căsca mult, tare, mereu. 5 vt (Rar; c. i. salariați) A transfera. 6 vt (Reg; cu complementul „vinul”) A pritoci. 7 vt (Fig; cu determinări de felul „din viață”, „din lumea asta” etc.) A omorî. 8 vr A muri1. 9 vr (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „în”, „la”) A se așeza (cu locuința) în alt loc. 10 vr A-și schimba domiciliul sau sediul Si: a se muta. 11 vt (Jur) A dispune o strămutare1 (6). 12 vt (Înv) A schimba (23). 13 vr (Înv; îe) A se ~ la minte A înnebuni. 14-15 vtrp (Îvr) A (se) schimba (30).

străsia[1] v vz strămuta1 corectat(ă)

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală; posibil să fie aici greșit tipărită — LauraGellner

STRĂMUTA, strămut, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Tranz.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare).

STRĂMUTA, strămut, vb. I. 1. Refl. A se muta în alt loc, în altă parte. Cînd am ajuns la partea doua a abecedarului, m-am strămutat la altă școală. I. BOTEZ, ȘC. 33. Sărind cu ciuta și cu capra, din pisc în pisc și din stîncă-n stîncă, cine ne oprește acum de a ne strămuta pînă și în munții noștri? ODOBESCU, S. III 86. Haida! să mă strămut acum de la Turnu tocmai la Bacău, în vreme ce biata Săftica, după ce mă căutase pe la Cahul, venea să mă găsască în fundul Valahiei. ALECSANDRI, T. I 372. ◊ Fig. Pleoapele-mi căzură peste ochi și, în loc de întuneric, o puternică lumină îmi inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri. HOGAȘ, M. N. 17. ◊ Expr. A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. O mîngîiere tot va rămîne în durerea voastră, că s-a strămutat de aici fără zbucium și îndelungă tortură. CARAGIALE, O. VII 28. ♦ Tranz. A muta dintr-un loc în altul; a schimba locui. Ca întotdeauna, Vanea, soldatul, uitase să strămute dintr-o tunică în alta toate instrumentele nichelate care alcătuiau trusa de concentrare a domnului comandant. C. PETRESCU, Î. I 3. Nu cumva crezi tu că eu m-am hotărît să-mi strămut domiciliul. HOGAȘ, M. N. 9. Ion-vodă strămută scaunul țării la Iași. HASDEU, I. V. 32. ◊ (Familiar, în fraze hiperbolice) Se scoală-n sfîrșit Mihăileanu turbat, aleargă pe scenă, află cine fusese «mișelul» și-i arde lui Iorgu cu sete cîteva perechi de palme de-i strămută căpriorii. CARAGIALE, O. III 11. Toate aceste suspinări mă fac să casc pîn-îmi strămut fălcile. ALECSANDRI, T. 1015. 2. Tranz. (Învechit) A schimba, a modifica (gînduri, hotărîri, sentimente). Mai vîrtos nu căuta să strămuți încrederea ce bărbatul dumitale are în mine. NEGRUZZI, S. III 484. Judecînd iarăși nestatornicia omenirii și socotind mai înainte că cu lesnire poate să-și strămute hotărîrea, au găsit de cuviință ca să o însămneze într-un loc care pururea să-i fie subt vedere, spre aducere-aminte. DRĂGHICI, R. 187. ◊ Refl. pas. Ascultă, Logofete! Scrie îndată aice pe hîrtia asta că întărim această hotărîre și poruncim să nu se strămute în veci. NEGRUZZI, S. I 306. 3. Tranz. A schimba în altceva; a preface, a transforma. (Refl. pas.) Munca silnică se strămută în recluziune.

A SE STRĂMUTA mă strămut intranz. A se muta (cu traiul) în alt loc; a-și schimba locul (de trai); a trece în altă parte. ◊ ~ din viață a muri. /<lat. extramutare

A STRĂMUTA strămut tranz. (obiecte) A mișca (puțin) din loc; a clinti; a urni. /<lat. extramutare

strămutà v. a muta dintr’un loc într’altul. [Lat. *EXTRAMUTARE].

strămút, a -á V. tr. (stră- și mut). Mut dincolo, într’un loc maĭ depărtat: a strămuta lucrurile, a strămuta un funcționar (a-l transfera), a te strămuta în altă țară.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

strămutare s. f., g.-d. art. strămutării; pl. strămutări

strămutare s. f., g.-d. art. strămutării; pl. strămutări

strămutare s. f., g.-d. art. strămutării; pl. strămutări

strămuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strămut, 2 sg. strămuți, 3 strămu; conj. prez. 1 sg. să strămut, 3 să strămute

strămuta (a ~) vb., ind. prez. 3 strămu

strămuta vb., ind. prez. 1 sg. strămut, 3 sg. și pl. strămu

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRĂMUTARE s. 1. dislocare. (~ unei populații.) 2. deplasare, mutare, (fam.) trambalare. (~ cuiva dintr-un loc în altul.) 3. mutare, mutat, permutare, permutație, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la Bacău.)

STRĂMUTARE s. v. metamorfozare, metamorfoză, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, transformare.

strămutare s. v. METAMORFOZARE. METAMORFOZĂ. MODIFICARE. PREFACERE. PRESCHIMBARE. SCHIMBARE. TRANSFORMARE.

STRĂMUTARE s. 1. dislocare. (~ unei populații.) 2. deplasare, mutare. (~ cuiva dintr-un loc în altul.) 3. mutare, mutat, permutare, permutație, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la Bacău.)

STRĂMUTA vb. 1. a disloca. (A strămuta o populație.) 2. a (se) deplasa, a (se) muta, (înv. și reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se strămuta dintr-un loc în altul.) 3. a (se) muta, a (se) permuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a strămutat cu slujba la Ploiești.)

STRĂMUTA vb. v. metamorfoza, modifica, muta, preface, preschimba, schimba, transforma.

STRĂMUTA vb. 1. a disloca. (A ~ o populație.) 2. a (se) deplasa, a (se) muta, (înv. și reg.) a (se) petrece. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 3. a (se) muta, a (se) permuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploiești.)

strămuta vb. v. METAMORFOZA. MODIFICA. MUTA. PREFACE. PRESCHIMBA. SCHIMBA. TRANSFORMA.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

strămuta, strămut, vb. refl. – 1. A se muta, a pleca. 2. A se schimba. 3. A deveni palid la față: „De jale și de banat / Fața nu s-o strămutat” (Papahagi, 1925: 216). – Lat. *extramutare (= transmutare) (Șăineanu, DEX, MDA).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i strămuta (cuiva) căpriorii expr. a lovi (pe cineva) tare peste obraz.

Intrare: strămutare
strămutare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strămutare
  • strămutarea
plural
  • strămutări
  • strămutările
genitiv-dativ singular
  • strămutări
  • strămutării
plural
  • strămutări
  • strămutărilor
vocativ singular
plural
stremutare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: strămuta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • strămuta
  • strămutare
  • strămutat
  • strămutatu‑
  • strămutând
  • strămutându‑
singular plural
  • strămu
  • strămutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • strămut
(să)
  • strămut
  • strămutam
  • strămutai
  • strămutasem
a II-a (tu)
  • strămuți
(să)
  • strămuți
  • strămutai
  • strămutași
  • strămutaseși
a III-a (el, ea)
  • strămu
(să)
  • strămute
  • strămuta
  • strămută
  • strămutase
plural I (noi)
  • strămutăm
(să)
  • strămutăm
  • strămutam
  • strămutarăm
  • strămutaserăm
  • strămutasem
a II-a (voi)
  • strămutați
(să)
  • strămutați
  • strămutați
  • strămutarăți
  • strămutaserăți
  • strămutaseți
a III-a (ei, ele)
  • strămu
(să)
  • strămute
  • strămutau
  • strămuta
  • strămutaseră
stremuta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
străsia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stărmuta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

strămutare, strămutărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Dislocare, mutare. DLRLC
      • format_quote Amîndoi învățătorii și preotul, de douăzeci de ani făceau politica partidului de la guvern. Aveau legături vechi cu oamenii; o strămutare de voturi cerea muncă anevoioasă și tenace. C. PETRESCU, Î. II 142. DLRLC
    • 1.2. științe juridice Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul, prin dispoziția organului superior. DEX '09
    • chat_bubble locuțiune adverbială Fără (de) strămutare = fără putință de schimbare sau de modificare (a unei hotărâri). DLRLC
      • format_quote Acest călugăr... l-a hotărît, fără de strămutare, să se dacă... să se călugărească. GALACTION, O. I 86. DLRLC
      • format_quote Ori că mă va opri, sau că îmi va lăsa voie de a tipări istoria mea, am judecat fără strămutare de a cere ca să mă întorc în Moldova în viitoarea iarnă. KOGĂLNICEANU, S. 105. DLRLC
etimologie:
  • vezi strămuta DEX '98 DEX '09

strămuta, strămutverb

  • 1. reflexiv tranzitiv A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: muta
    • format_quote Cînd am ajuns la partea doua a abecedarului, m-am strămutat la altă școală. I. BOTEZ, ȘC. 33. DLRLC
    • format_quote Sărind cu ciuta și cu capra, din pisc în pisc și din stîncă-n stîncă, cine ne oprește acum de a ne strămuta pînă și în munții noștri? ODOBESCU, S. III 86. DLRLC
    • format_quote Haida! să mă strămut acum de la Turnu tocmai la Bacău, în vreme ce biata Săftica, după ce mă căutase pe la Cahul, venea să mă găsască în fundul Valahiei. ALECSANDRI, T. I 372. DLRLC
    • format_quote figurat Pleoapele-mi căzură peste ochi și, în loc de întuneric, o puternică lumină îmi inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri. HOGAȘ, M. N. 17. DLRLC
    • format_quote Ca întotdeauna, Vanea, soldatul, uitase să strămute dintr-o tunică în alta toate instrumentele nichelate care alcătuiau trusa de concentrare a domnului comandant. C. PETRESCU, Î. I 3. DLRLC
    • format_quote Nu cumva crezi tu că eu m-am hotărît să-mi strămut domiciliul. HOGAȘ, M. N. 9. DLRLC
    • format_quote Ion-vodă strămută scaunul țării la Iași. HASDEU, I. V. 32. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv A se strămuta de aici (sau din viață) = muri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: muri
      • format_quote O mîngîiere tot va rămîne în durerea voastră, că s-a strămutat de aici fără zbucium și îndelungă tortură. CARAGIALE, O. VII 28. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv familiar A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. DEX '09
      • format_quote Se scoală-n sfîrșit Mihăileanu turbat, aleargă pe scenă, află cine fusese «mișelul» și-i arde lui Iorgu cu sete cîteva perechi de palme de-i strămută căpriorii. CARAGIALE, O. III 11. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv familiar A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. DEX '09 DEX '98
      sinonime: căsca
      • format_quote Toate aceste suspinări mă fac să casc pîn-îmi strămut fălcile. ALECSANDRI, T. 1015. DLRLC
  • 2. tranzitiv învechit A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: reveni
    • format_quote Mai vîrtos nu căuta să strămuți încrederea ce bărbatul dumitale are în mine. NEGRUZZI, S. III 484. DLRLC
    • format_quote Judecînd iarăși nestatornicia omenirii și socotind mai înainte că cu lesnire poate să-și strămute hotărîrea, au găsit de cuviință ca să o însămneze într-un loc care pururea să-i fie subt vedere, spre aducere-aminte. DRĂGHICI, R. 187. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Ascultă, Logofete! Scrie îndată aice pe hîrtia asta că întărim această hotărîre și poruncim să nu se strămute în veci. NEGRUZZI, S. I 306. DLRLC
  • 3. tranzitiv popular A schimba în altceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Munca silnică se strămută în recluziune. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.