2 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂLUCIRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.

strălucire sf [At: ST. LEX. 149v/1 / V: (îvr) ~rel~ / Pl: ~ri / E: străluci2] 1 Producere a unei lumini vii, strălucitoare. 2 Lumină vie și strălucitoare Si: (îvr) strălucoare. 3 Răspândire a unei lumini puternice. 4 Lumină puțin intensă (și intermitentă ca o scânteie) Si: licăr, licărire, lucire, (liv) scintilație, scăpărare (10), scânteie (2), scânteiere (5), sticlire, sclipire (3), (rar) scăpărat, străluciu2 (1), străluminare (1), (înv) lucoare, scăpărătură, străluceală, strălucitură. 5 Producere a unei lumini puțin intense (și intermitente) ca o scânteie. 6 Reflectare a luminii primite Si: luminare, lucire (Vz răza, zări). 7 (Pan) Impresie de curățenie, de albeață. 8 Expresie specifică, luminoasă, vie, a ochilor, a privirii, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Si: licărire, lucire, scăpărare (10), scânteiere (5), sclipire (3), sbicire. 9 (Îvp) Fulgerare (1). 10 (Fiz) Mărime fotometrică a senzației de luminozitate produsă de sursele de lumină relativ intense Si: luminanță. 11 (Ast; îs) ~a stelelor Mărime stelară. 12 (Fig) Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care impresionează în mod profund prin aspectul atrăgător, armonios Si: frumusețe, mândrețe, splendoare, (înv) mândrie. 13 Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care impresionează în mod profund prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase, prin abundență etc. Si: bogăție (2), fast (1), lux, măreție, pompă2, semeție, somptuozitate, splendoare, (înv) ighemonicon, pohfală, saltanat. 14 Ansamblu de însușiri care trezesc admirație, care împresionează în mod profund prin merite excepționale, prin fapte sau atribute lăudabile, printr-o stare deosebită etc. Si: glorie (2), grandoare (1), măreție, mărire, splendoare, (înv) mărime, străluminare (2). 15 (Pex) Renume. 16 (Înv; art; urmat de un aps) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt. corectat(ă)

STRĂLUCIRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.

STRĂLUCIRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Faptul de a străluci; răspîndire de lumină, lumină vie, radiată. În coridor era cald, dar soarele tot fără strălucire se vedea în zăpada nourilor. SADOVEANU, O. IV 48. Eram între nori și pămînt, și de jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346. Nu pot suferi strălucirea soarelui. NEGRUZZI, S. I 267. ♦ Lumină vie reflectată, sclipire. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scînteiază sub lumina ta fecioară, Și cîți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! EMINESCU, O. I 130. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. Mai mare strălucire și gingășie... nu se mai văzuse sub soare. ISPIRESCU, L. 38. Atunci ea, deși îi fugeau ochii de atîtea străluciri, se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul cel minunat... și palatul în care trăise. CREANGĂ, P. 95. Mărire, glorie. Iată deci că ne-nchinăm Și-n glas mare îți urăm: Să trăiască-a ta mărire Ani mulți, plini de strălucire Pentru-a țării bun noroc, Pentru-a dușmanilor foc! ALECSANDRI, P. A. 97. Dimitrie nu se amăgi de strălucirea tronului. NEGRUZZI, S. II 140.

STRĂLUCIRE ~i f. 1) v. A STRĂLUCI. 2) Lumină vie emanată de ceva. 3) fig. Totalitate de calități care impresionează, trezind respect și admirație; aureolă. /v. a străluci

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci.

străluci2 vi [At: COD. VOR2. 56r/8 / V: (înv) ~re~, (reg) stărl~, ~uca / Pzi: ~ucesc, 3 (înv) și ~luce / E: stră- + luci] 1 A produce o lumină vie, strălucitoare. 2 A răspândi o lumină puternică sau a reflecta puternic lumina primită Si: a lumina, a luci (Vz răza, zări). 3 A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă) ca o scânteie Si: a licări, a luci, a scăpăra1 (15), a scânteia (4), a sclipi (1), a sticli, (rar) a strălumina (2), (reg) a sclipui1. 4 (Pan) A da impresia de strălucire prin curățenie, prin albeață. 5 (D. ochi, privire) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a licări, a luci, a scăpăra1 (20), a scânteia (5), a sclipi (3), a sticli. 6 (Îvp) A fulgera (1). 7 (Fig; d. oameni, popoare etc.) A se face remarcat, cunoscut, a se distinge în mod deosebit (prin calități sau prin fapte excepționale) Si: (liv), a eclata (2), (îvr) a strălumina (5). 8 (Înv) A dăinui (datorită faimei, bogăției, renumelui etc.).

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Stră + luci.

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, cu o lumină vie, a răspîndi lumină, a lumina. Deasupra, strălucesc miile de stele. BOGZA, A. Î. 64. Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dizmiardă oceanul de ninsoare. ALECSANDRI, P. A. 112. Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I 58. 2. A reflecta lumină, a sclipi din cauza luminii, a scînteia, a sticli. Vîrfurile colinelor strălucesc în lumina vie a soarelui. BOGZA, C. O. 237. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd strălucesc subt rouă grea Cărări de soare pline. TOPÎRCEANU, B. 8. Troiene mari acopăr cîmpiile... gîrla înghețată bocnă strălucește în curmezișul șesului. VLAHUȚĂ, O. A. II 89. Făt-Frumos, – zise fata – și două lacrimi mari străluciră în ochii ei – nu te duce încă. EMINESCU, N. 9. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Cătănuț cînd auzea, La Gruia se repezea, Paloșul își strălucea, Printr-însul îl petrecea. TEODORESCU, P. P. 632. 3. Fig. (Despre persoane) A se face remarcat (prin calități sau fapte excepționale). Din viața pieritoare, trecînd în altă lume, În viața fără moarte mă duc să strălucesc. MACEDONSKI, O. I 52. Din orice parte ai privi... nu-i poți găsi decît puncte slabe: nu strălucește nici prin mijloacele sale intelectuale, nici prin cunoștințe. BOLINTINEANU, O. 251. ◊ Refl. De la această solie în Ardeal, documentele istorice pierd din vedere pe viteazul Radu din Calomfirești, pe care îl văzurăm... strălucindu-se în războiul cu tătarii. BĂLCESCU, O. II 83. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie... Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-au strălucit! ALEXANDRESCU, M. 16. – Prez. ind. pers. 3 și: (învechit) străluce (EMINESCU, O. I 167, ALECSANDRI, P. III 200).

A STRĂLUCI ~esc intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A luci foarte puternic; a răspândi o lumină vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumină puternică (venită de la alte corpuri). Podgoriile strălucesc la soare. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebită (prin calități sau fapte excepționale). /stră- + a luci

strălucì v. 1. a luci foarte tare; 2. fig. a se distinge. [Lat. *EXTRALUCIRE].

strălucésc v. intr. (d. stră- și lucesc). Lucesc, lucesc foarte tare (soarele, luna, stelele, diamantele, picăturile, ochiĭ). Fig. Îs foarte curat: casa strălucea de curățenie. Mă ilustrez, mă disting: a străluci pin vitejie. A străluci pin absență (iron.), a lipsi de unde trebuĭa să fii prezent. A străluci de bucurie, a fi foarte vesel.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

strălucire s. f., g.-d. art. strălucirii; pl. străluciri

strălucire s. f., g.-d. art. strălucirii; pl. străluciri

strălucire s. f., g.-d. art. strălucirii; pl. străluciri

străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, 3 sg. strălucește, imperf. 1 străluceam; conj. prez. 1 sg. să strălucesc, 3 să strălucească

străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, imperf. 3 sg. strălucea; conj. prez. 3 să strălucească

străluci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, imperf. 3 sg. strălucea; conj. prez. 3 sg. și pl. strălucească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRĂLUCIRE s. v. celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, reputație.

STRĂLUCIRE s. 1. v. luminozitate. 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. și pop.) vedere, (înv. și reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 3. (FIZ.) luminanță. 4. v. lustru. 5. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire. (O ~ ciudată a ochilor.) 7. v. frumusețe. 8. v. fast. 9. bogăție, fast, lux, pompă, splendoare. (~ ceremoniei.) 10. v. glorie.

STRĂLUCIRE s. 1. luminozitate. (~ unui izvor natural de lumină.) 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. și pop.) vedere, (înv. și reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 3. (FIZ.) luminanță. 4. luciu, lustru, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.) 5. lucire, scînteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire. (O ~ ciudată a ochilor.) 7. frumusețe, mîndrețe, splendoare, (înv. și reg.) mîndrie. (~ peisajului, a unui palat.) 8. fast, lux, măreție, pompă, somptuozitate, splendoare, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 9. bogăție, fast, lux, pompă, splendoare. (~ ceremoniei.) 10. glorie, grandoare, măreție, mărire, slavă, splendoare, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.)

strălucire s. v. CELEBRITATE. FAIMĂ. GLORIE. PRESTIGIU. RENUME. REPUTAȚIE.

STRĂLUCI vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

STRĂLUCI vb. 1. a lumina, a scînteia, a sclipi. (Candelabre ~ în salon.) 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. a sclipi, (fig.) a arde. (Stelele ~.) 5. a luci. (Un metal care ~.) 6. a luci, a scînteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8.* (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

străluci (-cesc, -it), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri.Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor).

Intrare: strălucire
strălucire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strălucire
  • strălucirea
plural
  • străluciri
  • strălucirile
genitiv-dativ singular
  • străluciri
  • strălucirii
plural
  • străluciri
  • strălucirilor
vocativ singular
plural
strelucire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: străluci
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • străluci
  • strălucire
  • strălucit
  • strălucitu‑
  • strălucind
  • strălucindu‑
singular plural
  • strălucește
  • străluciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • strălucesc
(să)
  • strălucesc
  • străluceam
  • strălucii
  • strălucisem
a II-a (tu)
  • strălucești
(să)
  • strălucești
  • străluceai
  • străluciși
  • străluciseși
a III-a (el, ea)
  • strălucește
(să)
  • strălucească
  • strălucea
  • străluci
  • strălucise
plural I (noi)
  • strălucim
(să)
  • strălucim
  • străluceam
  • strălucirăm
  • străluciserăm
  • strălucisem
a II-a (voi)
  • străluciți
(să)
  • străluciți
  • străluceați
  • strălucirăți
  • străluciserăți
  • străluciseți
a III-a (ei, ele)
  • strălucesc
(să)
  • strălucească
  • străluceau
  • străluci
  • străluciseră
străluca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stărluci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
streluci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

strălucire, strălucirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În coridor era cald, dar soarele tot fără strălucire se vedea în zăpada nourilor. SADOVEANU, O. IV 48. DLRLC
    • format_quote Eram între nori și pămînt, și de jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346. DLRLC
    • format_quote Nu pot suferi strălucirea soarelui. NEGRUZZI, S. I 267. DLRLC
    • 1.1. Lumină vie reflectată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scînteiază sub lumina ta fecioară, Și cîți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! EMINESCU, O. I 130. DLRLC
    • 1.2. fizică Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. DEX '09 DEX '98
  • 2. figurat Fast, frumusețe, splendoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mai mare strălucire și gingășie... nu se mai văzuse sub soare. ISPIRESCU, L. 38. DLRLC
    • format_quote Atunci ea, deși îi fugeau ochii de atîtea străluciri, se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul cel minunat... și palatul în care trăise. CREANGĂ, P. 95. DLRLC
    • 2.1. Glorie, mărire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Iată deci că ne-nchinăm Și-n glas mare îți urăm: Să trăiască-a ta mărire Ani mulți, plini de strălucire Pentru-a țării bun noroc, Pentru-a dușmanilor foc! ALECSANDRI, P. A. 97. DLRLC
      • format_quote Dimitrie nu se amăgi de strălucirea tronului. NEGRUZZI, S. II 140. DLRLC
etimologie:
  • vezi străluci DEX '98 DEX '09

străluci, strălucescverb

  • 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Deasupra, strălucesc miile de stele. BOGZA, A. Î. 64. DLRLC
    • format_quote Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dizmiardă oceanul de ninsoare. ALECSANDRI, P. A. 112. DLRLC
    • format_quote Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I 58. DLRLC
    • 1.1. Sclipi, scânteia, sticli. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vîrfurile colinelor strălucesc în lumina vie a soarelui. BOGZA, C. O. 237. DLRLC
      • format_quote Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd strălucesc subt rouă grea Cărări de soare pline. TOPÎRCEANU, B. 8. DLRLC
      • format_quote Troiene mari acopăr cîmpiile... gîrla înghețată bocnă strălucește în curmezișul șesului. VLAHUȚĂ, O. A. II 89. DLRLC
      • format_quote Făt-Frumos, – zise fata – și două lacrimi mari străluciră în ochii ei – nu te duce încă. EMINESCU, N. 9. DLRLC
      • format_quote tranzitiv factitiv neobișnuit Cătănuț cînd auzea, La Gruia se repezea, Paloșul își strălucea, Printr-însul îl petrecea. TEODORESCU, P. P. 632. DLRLC
    • 1.2. prin analogie A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. DEX '09 DEX '98
  • 2. figurat (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Din viața pieritoare, trecînd în altă lume, În viața fără moarte mă duc să strălucesc. MACEDONSKI, O. I 52. DLRLC
    • format_quote Din orice parte ai privi... nu-i poți găsi decît puncte slabe: nu strălucește nici prin mijloacele sale intelectuale, nici prin cunoștințe. BOLINTINEANU, O. 251. DLRLC
    • format_quote reflexiv De la această solie în Ardeal, documentele istorice pierd din vedere pe viteazul Radu din Calomfirești, pe care îl văzurăm... strălucindu-se în războiul cu tătarii. BĂLCESCU, O. II 83. DLRLC
    • format_quote tranzitiv factitiv neobișnuit În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie... Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-au strălucit! ALEXANDRESCU, M. 16. DLRLC
  • comentariu învechit Prezent indicativ persoana a 3-a și: străluce. DLRLC
etimologie:
  • Prefix stră- + luci. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.