STRĂDUINȚĂ, străduințe, s. f. Strădanie. – Strădui + suf. -ință.

străduință sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: ~du-in~ / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: strădui + -ință] 1 Încordare voluntară, îndelungată a forțelor fizice, intelectuale etc. în vederea realizării unei acțiuni, a atingerii unui scop² etc. Si: caznă (1), chin (1), efort (1), forțare (2), muncă, osteneală, sforțare, trudă, zbatere, (rar) străduială, străduire (2), (pop) canoneală, (înv) căznire¹ (6), nevoință, sforță, strădare, strădănuială, strădănuință, strădănuire, (reg) morânceală, strapaț, foală. 2 Muncă susținută, insistentă într-un domeniu de activitate, la învățătură etc. Si: asiduitate, insistență, perseverență, râvnă, sforțare, sârguință, zel, (pop) osârdie. 3 (Pex) Spor la muncă Si: hărnicie (2), vrednicie, zel, (pop) sârg, (îvr) diligență² (1), silință, strădanie (4) Vz încercare, stăruință. corectat(ă)

STRĂDUINȚĂ, străduințe, s. f. (Rar) Strădanie. – Strădui + suf. -ință.

STRĂDUINȚĂ, străduințe, s. f. Strădanie. Se simțea obosit, greu, trebuia să-și ridice fiecare picior cu străduință ca să facă un pas. DUMITRIU, N. 151. Și-și sublinia străduințele cu cîte-un suspin însoțit de întoarcerea ochilor pe dos. REBREANU, R. I 219. – Pl. și: străduinți (SADOVEANU, E. 61).

STRĂDUINȚĂ ~e f. Efort (fizic sau intelectual) depus în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; silință; sârguință; asiduitate. /a (se) strădui + suf. ~ință

străduință f. Opintire, sârguință.

străduĭálă și strădănuĭálă f., pl. ĭelĭ, și străduínță și strădănuínță f., pl. e (d. a se străd[ăn]ui). Rar. Strădanie.

străduință s. f., g.-d. art. străduinței; pl. străduințe

străduință s. f., g.-d. art. străduinței; pl. străduințe

străduință s. f., g.-d. art. străduinței; pl. străduințe

STRĂDUINȚĂ s. 1. v. strădanie. 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, silință, strădanie. (Toate ~ele lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverență. 4. v. hărnicie. 5. ardoare, râvnă, sârguință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduire, osârduitură, protimie. (~ lui era demnă de lăudat.)

STRĂDUINȚĂ s. 1. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, silință, strădanie. (Toate ~ lui au fost zadarnice.) 3. asiduitate, insistență, perseverență, rîvnă, sforțare, silință, sîrguință, stăruință, strădanie, zel, (pop.) osîrdie. (~ lui s-a dovedit fructuoasă.) 4. hărnicie, rîvnă, silință, sîrguință, strădanie, vrednicie, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (A demonstrat o mare ~ în munca sa.) 5. ardoare, rîvnă, sîrguință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osîrdie, osîrdnicie, osîrduire, osîrduitură, protimie. (~ lui era demnă de lăudat.)