2 intrări

14 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂBUN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun.

străbun, ~ă [At: POLIZU / V: (îvr) ~reb~ / Pl: ~i, ~e / E: stră- + bun] 1-2 smf, a Tatăl sau mama bunicului sau a bunicii, considerați în raport cu strănepoții Si: străbunic (1), strămoș (3), răzbunic, (rar) răzbun1. 3 smf Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și aparține aceluiași neam. 4 smf (Mpl) Generații anterioare, înaintași (care au viețuit într-o epocă îndepărtată) Si: predecesor, părinte (1), strămoș (2), (îvr) moș, (înv) protopărinte, (înv; asr) străbunic (1). 5 a Care aparține străbunilor (3). 6 a Privitor la străbuni (3). 7 a Specific străbunilor (3). 8 a Moștenit de la străbuni (3) Si: părintesc, strămoșesc (4), străvechi (7), (rar) străbunic (6), (asr) străbunesc (4). 9 a Care este foarte vechi, din vremea străbunilor Si: străvechi (1), (nob) străbunic (7).

STRĂBUN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbunic (1), răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Stră- + bun.

STRĂBUN1, străbuni, s. m. 1. Străbunic, răzbunic. Plecase vrăjit de vorbele pline de miere ce-i zugrăveau o idilică viață de străbun împresurat de dragostea fiilor și a nepoților. ANGHEL, PR. 64. Întrebă pe unii și pre alții despre scorpie și locuința ei; dar îi răspunseră că bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri. ISPIRESCU, L. 9. 2. (Mai ales la pl.) Strămoși. Cum tremură cenușa aspră, Ce-nfiorați îmi par cărbunii, De vraja ce le-a mai rămas, Din cîte povesteau străbunii. GOGA, P. 20. Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, Ca să nu s-arate-odată ce sîntețiNiște mișei! EMINESCU, O. I 151. Atîți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. ALEXANDRESCU, M. 10.

STRĂBUN2, -Ă, străbuni, -e, adj. 1. Strămoșesc. Iar după datina străbună Cînd îi întinzi paharul plin, El nu bea pînă ce închină Și varsă jos un strop de vin. IOSIF, PATR. 23. Gloria străbună pe strămoși cinstește: În zadar nepotul cu ea se fălește, Cînd e, cum se-ntîmplă, un om de nimic. ALEXANDRESCU, M. 324. 2. Străvechi. Eu vă sărut, păreți străbuni, Pe varul vost’ scobit de ploaie. GOGA, P. 22. Domniță, aste scule străbune le primește Și-n semn de mulțumire cu ele te gătește. ALECSANDRI, T. II 93.

STRĂBUN1 ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care aparține generațiilor precedente; privitor la generațiile precedente; din vremuri foarte îndepărtate; strămoșesc; străvechi. Glie ~ă. /stră- + bun

străbun m. pl. 1. părinții părinților noștri; 2. cei ce au trăit înaintea noastră. [V. bun]. ║ a. moștenit dela străbuni: datini străbune.

străbún, -ă s. (stră- și bun, bunic). Rar. Strămoș. Adj. Strămoșesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

străbun adj. m., s. m., pl. străbuni; adj. f., s. f. străbu, pl. străbune

străbun adj. m., s. m., pl. străbuni; adj. f., s. f. străbună, pl. străbune

străbun adj. m., s. m., pl. străbuni; f. sg. străbună, pl. străbune

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRĂBUN adj., s. 1. adj. părintesc, strămoșesc, (înv.) străbunesc. (Să ne apărăm moșia ~.) 2. s. pl. părinți (pl.), strămoși (pl.). (Datină rămasă de la ~.) 3. s. străbunic, strămoș, (înv.) protopărinte. (E un ~ de-al meu.) 4. adj. străvechi, (înv.) străbunesc. (Datină ~.)

STRĂBUN adj., s. 1. adj. părintesc, strămoșesc, (înv.) străbunesc. (Să ne apărăm moșia ~.) 2. s. pl. părinți (pl.), strămoși (pl.). (Datină rămasă de la ~.) 3. s. străbunic, strămoș, (înv.) protopărinte. (E un ~ de-al meu.) 4. adj. străvechi, (înv.) străbunesc. (Datină ~.)

Intrare: străbun (adj.)
străbun1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • străbun
  • străbunul
  • străbunu‑
  • străbu
  • străbuna
plural
  • străbuni
  • străbunii
  • străbune
  • străbunele
genitiv-dativ singular
  • străbun
  • străbunului
  • străbune
  • străbunei
plural
  • străbuni
  • străbunilor
  • străbune
  • străbunelor
vocativ singular
plural
Intrare: străbun (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • străbun
  • străbunul
  • străbunu‑
plural
  • străbuni
  • străbunii
genitiv-dativ singular
  • străbun
  • străbunului
plural
  • străbuni
  • străbunilor
vocativ singular
  • străbunule
  • străbune
plural
  • străbunilor
strebun
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

străbun, străbuadjectiv

  • 1. Strămoșesc, străvechi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Iar după datina străbună Cînd îi întinzi paharul plin, El nu bea pînă ce închină Și varsă jos un strop de vin. IOSIF, PATR. 23. DLRLC
    • format_quote Gloria străbună pe strămoși cinstește: În zadar nepotul cu ea se fălește, Cînd e, cum se-ntîmplă, un om de nimic. ALEXANDRESCU, M. 324. DLRLC
    • format_quote Eu vă sărut, păreți străbuni, Pe varul vost’ scobit de ploaie. GOGA, P. 22. DLRLC
    • format_quote Domniță, aste scule străbune le primește Și-n semn de mulțumire cu ele te gătește. ALECSANDRI, T. II 93. DLRLC
etimologie:
  • Prefix stră- + bun. DEX '09

străbun, străbunisubstantiv masculin
străbu, străbunesubstantiv feminin

  • 1. Străbunic. DEX '09 DLRLC
    sinonime: străbunic
    • format_quote Plecase vrăjit de vorbele pline de miere ce-i zugrăveau o idilică viață de străbun împresurat de dragostea fiilor și a nepoților. ANGHEL, PR. 64. DLRLC
    • format_quote Întrebă pe unii și pre alții despre scorpie și locuința ei; dar îi răspunseră că bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri. ISPIRESCU, L. 9. DLRLC
    • format_quote Străbuna, mătușa Marioara, stă mai la o parte pe pămînt. SADOVEANU, O. VII 371. DLRLC
  • 2. Strămoș. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: strămoș
    • format_quote Cum tremură cenușa aspră, Ce-nfiorați îmi par cărbunii, De vraja ce le-a mai rămas, Din cîte povesteau străbunii. GOGA, P. 20. DLRLC
    • format_quote Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, Ca să nu s-arate-odată ce sînteți – Niște mișei! EMINESCU, O. I 151. DLRLC
    • format_quote Atîți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. ALEXANDRESCU, M. 10. DLRLC
etimologie:
  • Prefix stră- + bun. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.