strâmtorare sf [At: DOC. EC. 231 / V: (înv) ~rămptorire, ~rămtorire, ~mptorire, ~rire, ~rim~, ~rimtorire / Pl: ~rări / E: strâmtora] 1 (Înv; îoc lărgire) Strâmtare (1). 2 (Îoc întindere) Îngrămădire într-un spațiu (extrem de) redus. 3 (Rar; pex; fig) Încolțire. 4 (Înv) Constrângere (1). 5 (Asr; fig) Strâmtoare (7).

strâmtorare f. fig. ananghe.

STRÂMTORA, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtori vb. IV] – Din strâmtoare.

strămptorire sf vz strâmtorare

strămtora v vz strâmtora

strămtori v vz strâmtora

strămtorire sf vz strâmtorare^[1] corectat(ă)

strămtura v vz strâmtora

strâmptora v vz strâmtora

strâmptori v vz strâmtora^[1] corectat(ă)

strâmptorire sf vz strâmtorare

strâmtora [At: GCR II, 93/12 / V: (îvp) ~mpto~, ~ri (Pzi: ~resc), ~rim~, ~rimtori, (reg) ~mptori (Pzi: ~resc), ~ântori, (înv) străm~, ~rămtori, ~rămtura / Pzi: ~rez / E: strâmtoare] 1-2 vtr (Îvp; complementul sau subiectul indică deschizături, cavități, spații, încăperi ori drumuri, căi de acces, locuri de trecere, ape, văi etc. sau părți ori porțiuni ale acestora; îoc a se lărgi) A (se) strâmta (7-8). 3 vt (Înv) A stingheri (1). 4 vt (Fig) A împiedica. 5-6 vtr (Îoc a se întinde) A (se) îngrămădi într-un spațiu (extrem de) redus. 7-8 vtr (Asr; pex; fig) A încolți. 9 vt (Înv) A constrânge (1). 10-11 vtr A face să se afle sau a se afla într-o situație dificilă. 12-13 vtr (Spc) A face să fie sau a fi (temporar) lipsit de mijloace materiale, în jenă financiară. 14-15 vtr (Rar; pex) A sărăci (3-4). 16 vr (Reg; d. grâu; îf strântori) A se coace înainte de vreme.

strâmtori v vz strâmtora

strâmtorire sf vz strâmtorare

strântori² v vz strâmtora

strimtora v vz strâmtora

strimtorare sf vz strâmtorare

strimtori v vz strâmtora

strimtorire sf vz strâmtorare

STRÂMTORA, strâmtorez, vb. I. Tranz. A stingheri mișcările cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtori vb. IV] – Din strâmtoare.

STRIMTORA v. I v. strîmtora.

STRÎMTORA, strîmtorez, vb. I. 1. Tranz. (Folosit mai ales la participiu) A stingheri mișcările cuiva, a îngrămădi într-un loc strîmt, a băga la strîmtoare; a înghesui, a strînge. [Călăreții] de pe margini își strînseseră rîndurile, scăriță la scăriță, strîmtorați de laturile uliței. MIHALE, O. 468. Sloii începură a se mișca la vale greoi, strîmtorați unii de alți. SANDU-ALDEA, U. P. 120. Oșteni moldoveni îi strîmtora [pe turci] de pe laturi. ARHIVA R. I 108. ◊ Fig. Închipuirile capricioase înmulțiră în tot chipul aceste lucrări de fantasie, ce nu erau strîmtorate de nici o lege. ODOBESCU, S. I 53. ♦ A obliga, a sili, a constrînge. (Atestat în forma strimtora) Strimtorat de cererile unui ceauș turcesc, venit din partea lui Petru cel Șchiop, se văzu silit a arăta pe turburători. HASDEU, I. V. 184. 2. Refl. A se mulțumi cu o viață mai modestă, a-și restrînge cheltuielile. Putea să vadă și, poate, n-a văzut că am vîndut aproape tot ce-aveam în casă, că pensia nu mi-a ajuns niciodată, că m-am strîmtorat în dormitor ca să pot ține apartamentul. PAS, Z. I 97. Să muncească, să adune, să cruțe și astfel să aibă de unde da, fără a se strîmtora. I. IONESCU, D. 234. – Variante: (regional) strimtora vb. I., (învechit) strîmtori (CONACHI, P. 304) vb. IV.

STRÎMTORARE, strîmtorări, s. f. Faptul de a (se) strîmtora. 1. Înghesuire, restrîngere. 2. Fig. Situație grea, încurcătură; lipsă (de bani). Așa în strîmtorare și în neliniște cum am trăit și tot mi-a fost dragă viața. VLAHUȚĂ, O. A. II 287. Am fost părtași la pericole și de bun ajutor la vreme de grea strîmtorare. ODOBESCU, S. III 561. Aici în Paris a fost și e mare neavere și strîmtorare. GHICA, A. 788. – Variantă: (învechit) strîmtorire (DRĂGHICI, R. 78) s. f.

STRÎMTORI vb. IV v. strîmtora.

STRÎMTORIRE s. f. v. strîmtorare.

A SE STRÂMTORA mă ~ez intranz. (despre persoane) A trece la un mod de viață mai modest; a-și limita cheltuielile pentru trai; a se restrânge. /Din strâmtoare

A STRÂMTORA ~ez tranz. 1) A restrânge în spațiu; a grămădi într-un loc îngust. 2) fig. pop. (persoane) A face să nimerească într-o situație grea; a pune la strâmtoare. 3) A face să se strâmtoreze. /Din strâmtoare

strâmtorà v. a aduce la strâmtoare.

strîmtoráre f., pl. ărĭ. Nevoĭe de banĭ: a fi în strîmtorare.

strîmtoréz v. tr. (d. strîmtoare). Aduc la strîmtoare (la nevoĭe de banĭ): cheltuĭelile m’aŭ cam strîmtorat. Constrîng.

strâmtorare s. f., g.-d. art. strâmtorării; pl. strâmtorări

strâmtorare s. f., g.-d. art. strâmtorării; pl. strâmtorări

strâmtorare s. f., g.-d. art. strâmtorării; pl. strâmtorări

strâmtora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strâmtorez, 3 strâmtorează; 1 sg. să strâmtorez, 3 să strâmtoreze

strâmtora (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtorează

strâmtora vb., ind. prez. 1 sg. strâmtorez, 3 sg. și pl. strâmtorează

STRÂMTORARE s. v. dificultate, impas, încurcătură, îngustime.

STRÂMTORA vb. v. burduși, constrânge, face, forța, ghemui, gâtui, îndesa, înghesui, îngrămădi, îngusta, obliga, sili, strâmta, sugruma, ticsi.

strîmtora vb. v. BURDUȘI. CONSTRÎNGE. FACE. FORȚA. GHEMUI. GÎTUI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. ÎNGUSTA. OBLIGA. SILI. STRÎMTA. SUGRUMA. TICSI.

strîmtorare s. v. DIFICULTATE. IMPAS. ÎNCURCĂTURĂ. ÎNGUSTIME.

strântori, strântoresc, vb. IV refl. (reg.; despre grâu) a ajunge la maturitate înainte de vreme; a se coace prematur; a se pripi.