3 intrări

57 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRÂMBA, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb.

strâmba [At: CORESI, L. 353/15 / V: (îvp) ~bi, (înv) strim~ / Pzi: strâmb, 3, 6 și (îrg) ~bea / E: strâmb] 1-2 vtr (D. ființe, de obicei d. oameni, mai ales d. corpul lor, în special, d. părți ale acestora sau d. manifestări ale oamenilor, d. boli, d. simptome etc.; c. i. ființe, de obicei, oameni sau, mai ales, corpul lor, în special, părți ale acestuia) A face să devieze sau a devia (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat sau orientându-se într-o direcție nefirească Si: a (se) aduce (26), a (se) apleca (7-8), a (se) cocârja (1-2), a (se) cocoșa (1, 3), a (se) gârbovi (1-2), a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) întoarce, a (se) pleca, a (se) răsuci, a (se) suci3. 3-4 vtr (D. ființe, de obicei d. oameni, mai ales d. corpul lor, în special, d. părți ale acestora sau d. manifestări ale oamenilor, d. boli, d. simptome etc.; c. i. ființe, de obicei, oameni sau, mai ales, corpul lor, în special, părți ale acestuia) A face să aibă sau a avea (din naștere sau în urma unui accident, a unei boli etc.) un aspect fizic dezgustător, din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: a (se) deforma (1), a (se) poci1, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) urâți, (pop) a (se) hâzi (1-2), (pfm) a (se) scălâmbăia (1-2), (înv) a (se) grozăvi (1), (reg) a (se) stropși (5), a (se) șonți1, a (se) zgâmboi. 5 vt (Îe) A-și ~ gâtul sau a i se ~ cuiva gâtul A privi într-o parte sau înapoi la ori după cineva sau ceva întorcând (și menținând), îndelung ori repetat, capul, cu gâtul într-o poziție forțată, incomodă etc. 6 vt (Îe) A ~ cuiva gâtul A suci cuiva gâtul Vz suci3. 7 vt (Reg; îe) A ~ cuiva fălcile A bate pe cineva foarte tare, lovindu-l peste obraz. 8 vt (Fam; îae) A-i muta cuiva fălcile (din loc) Vz muta. 9 vt (Îe) A vorbi până i se ~bă gura la ceafă A vorbi mult și fără rost. 10 vt (Pop; îe) A ~ limba (sau gura) (la cineva) A scoate limba la cineva Vz scoate. 11-12 vtr (Complementul sau subiectul indică obiecte flexibile sau neflexibile ori părți ale acestora) A face să prezinte sau a prezenta neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: a (se) contorsiona (1-2), a (se) curba (1), a (se) deforma (2-3), a (se) întoarce, a (se) răsuci. 13-14 vtr (Complementul sau subiectul indică obiecte de obicei neflexibile ori părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei verticală) A devia sau a fi deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală (sau avută inițial) ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: a (se) apleca (1-2), a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povârni, (îvp) a (se) ponorî1, (pfm) a (se) hâi (6), (îvr) a (se) povârti, (reg) a (se) șoldi, a (se) șovârni Vz scâlcia, scofâlci, scrombăi. 15 vr (Rar; complementul sau subiectul indică drumuri, linii de hotar etc.) A coti2 (10). 16 vt (Fam; c. i. oameni) A stâlci. 17 vr (D. oameni) A-și schimba expresia feței prin contractarea unei părți a acesteia în semn de nemulțumire, de neplăcere etc. sau pentru a impresiona, a stârni hazul, pentru a insulta etc. Si: a se maimuțări, (rar) a se maimuți. 18 vr (D. față sau d. părți ale feței oamenilor) A se contracta brusc, deformându-și aspectul normal și devenind dezagreabil (ca expresie a unei senzații, a unei stări sufletești etc., de obicei neplăcute) Si: a se schimonosi (3), (pfm) a se scălâmbăia (3), (reg) a se opăci, a se zgâmboi. 19 vr (Îe) A se ~ de râs A face mare haz. 20 vr (Fam; îae) A se prăpădi de râs. 21 vr (Reg; îe) A se ~ moartea (la cineva) A muri1. 22 vt (Îvp) A imita, în bătaie de joc, prin gesturi și grimase. 23 vr (Fam) A se încrunta la cineva. 24 vr (Reg) A se miorlăi. 25 vr (Pfm; fig) A face nazuri Vz naz. 26 vt (Îvp; fig) A răstălmăci.

STRÂMBA, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ♦ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs.(Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, mimica cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb.

A STRÂMBA strâmb 1. tranz. 1) A face să se strâmbe. ◊ ~ (sau a muta) cuiva fălcile a trage cuiva o bătaie zdravănă. 2) (persoane) A imita în batjocură; a lua în râs prin imitare. 2. intranz.: ~ din nas (sau din buze) a-și manifesta nemulțumirea, disprețul sau dezaprobarea printr-o mișcare caracteristică a feței. /Din strâmb

A SE STRÂMBA mă strâmb intranz. 1) A pierde forma sau poziția inițială. 2) (despre persoane) A-și schimba expresia normală a feței (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se schimonosi; a se sluți. 3) fig. fam. A avea o comportare pretențioasă; a face mofturi; a se sclifosi; a se fandosi; a se fasoli. /Din strâmb

strâmbà v. 1. a face strâmb: a strâmba un lemn; 2. a face grimase (în batjocură sau dispreț): ce te strâmbi la el?

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus).

strâmb, ~ă [At: PSALT. HUR. 46v/12 / V: (înv) ~ânb, ~răb, ~rămb, ~rănb, ~rimb a / Pl: ~i, ~e / E: lp strambus, -a, -um (<strabus, -a, -um)] (Îoc drept) 1 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care este deviat (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat într-o direcție nefirească) Si: adus2 (4), aplecat2 (1), cocârjat2 (1), cocoșat2 (2), contorsionat2 (2), curbat2 (2), gârbov (2), gârbovit (1), înclinat2, încovoiat, îndoit2, întors2, plecat2, răsucit, sucit2. 2 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care are (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic dezgustător din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: diform (1), hidos, hâd (1), pocit2, respingător, schimonosit (3), slut, urât, urâțit, (pfm) bocciu (5), scălâmb (1), scălâmbăiat (1), (înv) grozav (2), (reg) balcâz (2), pogan, șonțit, (fam) șui7, strâmbat2 (2). 3 a (Îe) A avea gura ~ă A spune minciuni. 4 a (Reg; de obicei cu determinările „de spate”, „de spinare”, „de mătrice”) Cocoșat2 (2). 5 a (D. obiecte flexibile sau neflexibile ori d. părți ale acestora) Care prezintă neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: contorsionat2 (1), curbat2 (1), deformat2 (2), diform (2), întors2, răsucit. 6 a (D. obiecte, de obicei, neflexibile sau d. părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei, verticală) Care este deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală sau avută inițial ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: aplecat2 (1), înclinat2, lăsat, plecat2, povârnit2, (îvp) ponorât, (pop) pornit2, (pfm) hâit4 (4), (îvr) povortit, (reg) șoldit, șoldiv, șovâi, șovârnit, strâmbat2 (5) Vz cârn, scălâmb, scălâmbăiat, scâlciat, scofâlcit. 7 a (Trs; îs) Prune ~e Soi de prune cu sâmburele așezat asimetric, cu carnea tare și acrișoară, care se desprinde ușor de pe sâmbure. 8 a (D. drumuri) Care are (multe) cotituri Si: cotit2 (6), întortocheat, sinuos, șerpuit2, șerpuitor, (rar) șerpuind, (îvr) șerpitor. 9 sn (Reg; lpl) Cusătură populară ornamentală în zigzag Si: (reg) strâmbănog (2). 10 sf Cerbice (la jug). 11 a (D. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Care are trăsături neregulate și aspect neîngrijit. 12 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Necaligrafic. 13 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Neciteț. 14 a (D. rândurile scrise de cineva) Care este deviat în sus sau în jos față de marginile de sus și de jos ale foii. 15 a (Grm; îvr; fig; îs) Grai ~ Verb neregulat Vz neregulat. 16 a (Grm; îvr; fig; îs) Cădere ~ă Caz oblic Vz oblic. 17 a (Îvp; fig; d. oameni) Care procedează nedrept, subiectiv. 18 a (Îvp; pex; d. oameni) Care procedează necinstit. 19 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care manifestă nedreptate, subiectivitate. 20 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care denotă necinste. 21 av (Îe) A sta (sau, reg, a ședea) ~ și a judeca (sau, înv, a grăi, a vorbi) drept A recunoaște adevărul. 22 av (Îe) A râde (sau a surâde, a zâmbi) ~ A râde (sau a surâde, a zâmbi) forțat, în silă, nesincer. 23 av (Îe) A privi (sau a se uita) ~ A privi (sau a se uita) cu ciudă, urât, dușmănos. 24 av (Pex; îae) A nu privi cu ochi buni V ochi1. 25 av (Îe) A călca ~ A avea o comportare incorectă. 26 av (Îae) A aluneca pe o cale greșită. 27 a(Asr; spc; d. păreri, d. înțelegere, d. cunoștințe etc.) Greșit (13). 28 a (Rar; fig; d. privire) Pieziș. 29 a (Rar; fig; d. zâmbete) Fals (7). 30 a (Rar; fig; d. zâmbete) Forțat2 (9). 31 a (Înv; fig; d. lucruri de valoare, bani etc.; îoc veritabil, autentic) Fals (5). 32 a (Înv; d. cântare) Făcut să înșele. 33 sn (Îvp; fig) Nedreptate. 34 sn (Înv; îlav) Cu (sau, rar, pe) ~ul În mod fals. 35 sn (Îal) Pe nedrept. 36 sn (Reg; îe) A călca cu ~ul A călca cu stângul Vz stâng. 37 sn (Înv; îe) A lua cu ~ul A lua prin înșelătorie sau cu forța. 38 sn (Reg; îe) A trăi cu ~ul A face nedreptăți. 39 sf (Îrg) Veche monedă de argint a cărei valoare varia de la 10 la 20 de creițari sau era de 5 groși.

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (=strabus).

STRÎMB2, -Ă, strîmbi, -e, adj. 1. (În opoziție cu drept, despre lucruri) Care prezintă neregularități, abateri de la forma normală; diform. Toate lemnele erau strîmbe. RETEGANUL, P. III 60. De ești tu așa voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA. P. 80. Mititel și strîmb aleargă pe cîmp (Secera). id. ib. 320. Lemnul strîmb focul îl îndreaptă. ♦ (Despre persoane) Încovoiat, gîrbovit, adus de șale. Peste o săptămînă au venit acasă amîndoi, moș Ioniță mai strîmb din șale și mai încovoiat din spate. PAS, Z. I 200. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare... Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secera! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦ (Despre drumuri) Fără aliniere, întortocheat. Umbla acum pe o uliță strîmbă. DUMITRIU, N. 159. 2. Deviat de la poziția (dreaptă) obișnuită; lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. Țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Despre persoane sau părți ale corpului) Sucit, strîmbat, deformat. De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb de-atîta uitat înapoi. ISPIRESCU, L. 36. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Fig. E dezgustat și strîmb de sarcasm. CAMIL PETRESCU, T. II 136. ◊ (Substantivat, rar, în expr.) A-i veni cuiva cu strîmbul = a nu-i veni cuiva la socoteală, a-i displăcea, a nu-i conveni. V-ați boierit și voi, mă! Vă vine cu strîmbul munca! REBREANU, R. II 71. 3. Fig. Nedrept, necinstit, incorect. Apoi socoteala asta e strîmbă, măi oameni! REBREANU, R. II 89. ◊ Fig. Tu vii din lumea strîmbă și din viața posomorîtă a asupririi și a asupriților. PAS, Z. I 7. ◊ (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107. ♦ Făcut pentru a înșela. Am văzut cîrciumari mestecînd vinul cu apă și vînzînd cu cîntare cu două funduri, măcelari și precupeți vînzînd cu cîntare strîmbe, și m-am mîhnit. FILIMON, C. 37.

STRÎMBA, strîmb, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie drept, a da o poziție strîmbă, a îndoi, a încovoia, a curba. De ești tu așa de voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA, P. 80. Cum mergea prin codru, dă peste un om care nu făcea alta decît copacii ce erau drepți îi strîmba, iar pe cei strîmbi îi îndrepta. ȘEZ. II 201. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. În grabă atinse pălăria unei cucoane bătrîne și i-o strîmbă pe cap. BASSARABESCU, V. 15. ◊ Expr. A strîmba (cuiva) fălcile = a lovi puternic pe cineva în obraz. Ian auzi-l, mai degrabă i-ai putea strîmba fălcile decît vorba. CREANGĂ, P. 164. A strîmba (cuiva) gîtul = a suci cuiva gîtul, v. suci. Tu să mi-o prinzi, cum ți-i meșteșugul, și să-i strîmbi gîtul oleacă, să se învețe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete. CREANGĂ, P. 267. A-și strîmba gîtul (sau refl.) a i se strîmba cuiva gîtul = a ține capul sau gîtul într-o poziție forțată, sucită (pentru a putea privi într-o anumită direcție). Să nu te doară gîtul strîmbîndu-l într-una după ei. PAS, Z. I 189. Săgeata celui mic se urcă în înaltul cerului. Li se strîmbaseră gîturile uitîndu-se după dînsa. ISPIRESCU, L. 211. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimonosi la față (ca expresie a unui sentiment de durere, nemulțumire, dispreț etc.). (Nae, strîmbîndu-se:)Mița aici? Nu i-ai spus că nu sînt acasă și că vin tîrziu? CARAGIALE, O. I 198. Ce prost lucru! striga Pandora, scîrbită și strîmbîndu-se. ISPIRESCU, U. 94. ◊ Expr. A se strîmba de rîs = a face haz mare, a se prăpădi de rîs. ◊ Intranz. (Urmat de o determinare restrictivă introdusă prin prep. «din») Cînd strîmbi așa din buze, parcă ești Boțocan. C. PETRESCU, C. V. 116. (Expr.) A strîmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul (față de ceva sau de cineva) printr-o mișcare caracteristică a feței. Gică Elefterescu strîmbase la început din nas, cînd își văzuse casa transformată în dancing intermitent. C. PETRESCU, C. V. 178. Și dînsa strîmbă nițel din nas. Pasămite, îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214. ♦ Tranz. A-și schimonosi, a-și deforma figura. Radu era palid la față. Deodată tresări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat, ca un copil ce s-a speriat prin somn. VLAHUȚĂ, O. A. 108. ◊ (Subiectul este gestul, mișcarea care schimonosește) Vasile stătea cu pumnii în obraji, ceea ce îi strîmba trăsăturile și-i schimonosea, gura. DUMITRIU, N. 252. ♦ Tranz. A imita pe cineva în batjocură. Își aducea aminte ce rîs impertinent avea la început, la lecțiile lui, și cum îl strîmba și-i reproducea gesturile, pe cînd el vorbea. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. Sașa sărea șchiopătînd și strîmbîndu-mă. NEGRUZZI, S. I 60. ♦ A face mofturi, a se fandosi. Hai, mănîncă, nu te mai strîmba atîta.

strâmb, -ă adj. în expr. a băga strâmbe (lb. vorbită) A face afirmații în defavoarea unei persoane, a unei idei etc. ◊ „Enciclopedii franțuzești și englezești «bagă strâmbe» cum că sloganul ar fi o formă de manipulare.” D. 112/95 p. 14

STRÂMB2 ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu drept) Care nu este drept; înclinat, lăsat pe o parte. Perete ~.Mărturie ~ă mărturie care nu corespunde adevărului. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) Care are un defect fizic; deformat. Picioare ~e. Gură ~ă. /<lat. strambus

strâmb a. 1. curb: linie strâmbă; 2. întors la o parte: gură strâmbă; 3. pieziș: căutătură strâmbă; 4. fig. nedrept: judecată strâmbă. [Lat. vulg. STRAMBUS = clasic strabus]. ║ adv. fals: a jură strâmb.

Strâmbă-lemne m. în basme, uriaș năsdrăvan care îndoaie copacii codrilor: Strâmbă-lemne, uragan de vijelie AL.

1) strîmb, -ă adj. (lat pop. strambus, cl. strabus, șpanchĭ, d. vgr. strabós, șpanchĭ, supt infl. luĭ skambos, strîmb; it. strambo, cu picĭoarele strîmbe. V. srabizm). Curb orĭ frînt: picĭoare strîmbe (scălîmbe saŭ haĭtișe), stradă strîmbă. Dislocat: față strîmbă. Așezat pĭeziș: pălărie strîmbă. Fig. Nedrept, injust: maĭ bine o învoĭală strîmbă de cît o judecată dreaptă. Adv. Pălăria stă strîmb, a judeca strîmb.

2) strîmb și -éz v. tr. (d. strîmb 1). Fac strîmb, curbez orĭ scot din pozițiunea bună din ainte: a strîmba un băț. Așez strîmb: un oocoloș de zăpadă ĭ-a strîmbat pălăria. V. refl. Fac schimositurĭ cu fața: copiiĭ se strîmbă uniĭ la alțiĭ, acest actor se prea strîmbă. Mă răstesc: ĭa strîmbă-te la copiĭ ca să se astîmpere!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

strâmba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strâmb, 3 strâmbă; conj. prez. 1 sg. să strâmb, 3 să strâmbe

strâmba (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmbă

strâmba vb., ind. prez. 1 sg. strâmb, 3 sg. și pl. strâmbă

strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strâmbă, pl. strâmbe

Strâmbă-Lemne (personaj) s. propriu m.

strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strâmbă, pl. strâmbe

strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. sg. strâmbă, pl. strâmbe

strâmb (refl. s’a strâmbat la mine) și strâmbez (trans. un cuiu).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRÂMBA vb. v. altera, contraface, deforma, denatura, escamota, falsifica, măslui, mistifica, răstălmăci.

STRÂMBA vb. 1. v. deforma. 2. v. scâlcia. 3. a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, (pop. și fam.) a (se) hâi, (reg.) a (se) șoldi. (Stâlpul de telegraf s-a ~.) 4. (prin Transilv.) a (se) jimba. (I s-au ~ picioarele.) 5. v. încovoia. 6. v. desfigura. 7. v. maimuțări.

A (se) strâmba ≠ a (se) îndrepta, a (se) lărgi

STRÂMB adj. v. contrafăcut, eronat, greșit, inautentic, inexact, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, nedrept, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit.

STRÂMB adj., adv. 1. adj. v. deformat. 2. adj. v. îndoit. 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strâmbat. (Cui ~.) 4. adj. v. îndoit. 5. adj. v. scâlciat. 6. adj. v. povârnit. 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. v. adus. 9. adj. v. urât. 10. adj. v. desfigurat. 11. adv. v. sașiu.

STRÂMB s. v. inechitate, injustiție, nedreptate, neechitate, nejustiție.

strîmb adj. v. CONTRAFĂCUT. ERONAT. GREȘIT. INAUTENTIC. INEXACT. INVENTAT. MINCINOS. NĂSCOCIT. NEADEVĂRAT. NEAUTENTIC. NEDREPT. NEÎNTEMEIAT. NEREAL. PLĂSMUIT. SCORNIT.

STRÎMB adj., adv. 1. adj. deformat, (pop. și fam.) scofîlcit. (Un obiect ~.) 2. adj. curbat, încovoiat, îndoit, răsucit. (Fiare ~.) 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strîmbat. (Cui ~.) 4. adj. îndoit, (pop.) cîrn. (Cuțit ~.) 5. adj. deformat, scîlciat, strîmbat, (pop. și fam.) scălîmb, (Mold.) scrombăit. (Încălțăminte ~.) 6. adj. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povîrnit, prăvălit, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă ~.) 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat, strîmbat, sucit. (Cu spatele ~.) 9. adj. diform, hidos, hîd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, urît, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 10. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strîmbat, urît, urîțit, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ de ură.) 11. adv. chiondorîș, chiorîș, cruciș, încrucișat, sașiu, (pop.) pieziș, șpanchiu, (reg.) ponciș. (Privește, se uită ~.)

strîmb s. v. INECHITATE. INJUSTIȚIE. NEDREPTATE. NEECHITATE. NEJUSTIȚIE.

STRÎMBA vb. 1. a (se) deforma, (pop. și fam.) a (se) scofîlci. (Un obiect care s-a ~.) 2. a (se) deforma, a (se) scîlcia, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 3. a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, (pop. și fam.) a (se) hîi, (reg.) a (se) șoldi. (Stîlpul de telegraf s-a ~.) 4. (prin Transilv.) a (se) jimba. (I s-au ~ picioarele.) 5. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 6. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.) 7. a se maimuțări, a se poci, a se schimonosi, (rar) a se maimuți, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (reg.) a se zgîmboi. (Nu te mai ~ atîta!)

strîmba vb. v. ALTERA. CONTRAFACE. DEFORMA. DENATURA. ESCAMOTA. FALSIFICA. MĂSLUI. MISTIFICA. RĂSTĂLMĂCI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

strîmb (-bă), adj.1. Sucit, pieziș, care nu este drept. – 2. Nedrept, injust. – Mr. strîmbu. Lat. strambus, forma vulgară de la strabus (Cipariu, Arhiv., 209; Diez, I, 402; Tiktin; REW 8281; Pascu, I, 160), cf. it. strambo „cu picioare scurte”, alb. stremp (Philippide, II, 655). – Der. strîmba, vb. (a suci, a îndoi; a imita, a copia, a contraface; refl., a se schimonosi, a face grimase; refl., a se prăpădi de rîs, refl., înv., a insulta); strîmbătate, s. f. (nedreptate, inechitate); strîmbătură, s. f. (obiect sucit; grimasă, schimonoseală); Strîmbă-Lemne, s. m. (personaj fabulos care apare în unele povești).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Strâmbă-lemne s.m. (pop.) uriaș, năzdrăvan din basme, care îndoaie copacii pădurilor.

strâmb, -ă, strâmbi, -e, adj. – Curbat, încovoiat, răsucit. ♦ (top.) Strâmba, deal (838 m), la nord de Baia Mare; Strâmbu Băiuț, localitate în Lăpuș; Strâmbu, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ♦ (onom.) Strâmb, Strâmbeanu, Strâmbei, Strâmbu, nume de familie (191 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. strambus, formă vulgară de la strabus (Șăineanu; Cipariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a băga strâmbe expr. 1. a șicana (pe cineva). 2. a interveni în defavoarea cuiva.

a pune (cuiva) strâmbe expr. a șicana, a face șicane cuiva.

a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe.

a-i strâmba ghidonul cuiva expr. a lovi (pe cineva); a răni (pe cineva) la cap

Intrare: strâmba
strâmba1 (1 -b) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • strâmba
  • strâmbare
  • strâmbat
  • strâmbatu‑
  • strâmbând
  • strâmbându‑
singular plural
  • strâmbă
  • strâmbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • strâmb
(să)
  • strâmb
  • strâmbam
  • strâmbai
  • strâmbasem
a II-a (tu)
  • strâmbi
(să)
  • strâmbi
  • strâmbai
  • strâmbași
  • strâmbaseși
a III-a (el, ea)
  • strâmbă
(să)
  • strâmbe
  • strâmba
  • strâmbă
  • strâmbase
plural I (noi)
  • strâmbăm
(să)
  • strâmbăm
  • strâmbam
  • strâmbarăm
  • strâmbaserăm
  • strâmbasem
a II-a (voi)
  • strâmbați
(să)
  • strâmbați
  • strâmbați
  • strâmbarăți
  • strâmbaserăți
  • strâmbaseți
a III-a (ei, ele)
  • strâmbă
(să)
  • strâmbe
  • strâmbau
  • strâmba
  • strâmbaseră
strâmbi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strimba
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strâmba2 (1 -bez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: IVO-III
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • strâmba
  • strâmbare
  • strâmbat
  • strâmbatu‑
  • strâmbând
  • strâmbându‑
singular plural
  • strâmbea
  • strâmbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • strâmbez
(să)
  • strâmbez
  • strâmbam
  • strâmbai
  • strâmbasem
a II-a (tu)
  • strâmbezi
(să)
  • strâmbezi
  • strâmbai
  • strâmbași
  • strâmbaseși
a III-a (el, ea)
  • strâmbea
(să)
  • strâmbeze
  • strâmba
  • strâmbă
  • strâmbase
plural I (noi)
  • strâmbăm
(să)
  • strâmbăm
  • strâmbam
  • strâmbarăm
  • strâmbaserăm
  • strâmbasem
a II-a (voi)
  • strâmbați
(să)
  • strâmbați
  • strâmbați
  • strâmbarăți
  • strâmbaserăți
  • strâmbaseți
a III-a (ei, ele)
  • strâmbea
(să)
  • strâmbeze
  • strâmbau
  • strâmba
  • strâmbaseră
Intrare: strâmb (adj.)
strâmb1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strâmb
  • strâmbul
  • strâmbu‑
  • strâmbă
  • strâmba
plural
  • strâmbi
  • strâmbii
  • strâmbe
  • strâmbele
genitiv-dativ singular
  • strâmb
  • strâmbului
  • strâmbe
  • strâmbei
plural
  • strâmbi
  • strâmbilor
  • strâmbe
  • strâmbelor
vocativ singular
plural
străb
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strămb
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strănb
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strânb
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strimb
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Strâmbă-Lemne
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Strâmbă-Lemne
  • Strâmbă-Lemne
plural
genitiv-dativ singular
  • Strâmbă-Lemne
  • Strâmbă-Lemne
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

strâmba, strâmbverb

  • 1. tranzitiv A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote De ești tu așa de voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA, P. 80. DLRLC
    • format_quote Cum mergea prin codru, dă peste un om care nu făcea alta decît copacii ce erau drepți îi strîmba, iar pe cei strîmbi îi îndrepta. ȘEZ. II 201. DLRLC
  • 2. tranzitiv A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În grabă atinse pălăria unei cucoane bătrîne și i-o strîmbă pe cap. BASSARABESCU, V. 15. DLRLC
    • chat_bubble A strâmba (cuiva) fălcile = a lovi puternic pe cineva în obraz. DLRLC
      • format_quote Ian auzi-l, mai degrabă i-ai putea strîmba fălcile decît vorba. CREANGĂ, P. 164. DLRLC
    • chat_bubble familiar A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Tu să mi-o prinzi, cum ți-i meșteșugul, și să-i strîmbi gîtul oleacă, să se învețe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete. CREANGĂ, P. 267. DLRLC
    • chat_bubble familiar A-și strâmba gâtul sau (reflexiv) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Să nu te doară gîtul strîmbîndu-l într-una după ei. PAS, Z. I 189. DLRLC
      • format_quote Săgeata celui mic se urcă în înaltul cerului. Li se strîmbaseră gîturile uitîndu-se după dînsa. ISPIRESCU, L. 211. DLRLC
  • 3. reflexiv tranzitiv A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote (Nae, strîmbîndu-se:) – Mița aici? Nu i-ai spus că nu sînt acasă și că vin tîrziu? CARAGIALE, O. I 198. DLRLC
    • format_quote Ce prost lucru! striga Pandora, scîrbită și strîmbîndu-se. ISPIRESCU, U. 94. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Cînd strîmbi așa din buze, parcă ești Boțocan. C. PETRESCU, C. V. 116. DLRLC
    • format_quote Radu era palid la față. Deodată tresări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat, ca un copil ce s-a speriat prin somn. VLAHUȚĂ, O. A. 108. DLRLC
    • format_quote Vasile stătea cu pumnii în obraji, ceea ce îi strîmba trăsăturile și-i schimonosea gura. DUMITRIU, N. 252. DLRLC
    • 3.1. tranzitiv A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Își aducea aminte ce rîs impertinent avea la început, la lecțiile lui, și cum îl strîmba și-i reproducea gesturile, pe cînd el vorbea. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. DLRLC
      • format_quote Sașa sărea șchiopătînd și strîmbîndu-mă. NEGRUZZI, S. I 60. DLRLC
    • 3.2. reflexiv figurat A face mofturi, a se fandosi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: fandosi
      • format_quote Hai, mănâncă, nu te mai strâmba atâta. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble intranzitiv A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Gică Elefterescu strîmbase la început din nas, cînd își văzuse casa transformată în dancing intermitent. C. PETRESCU, C. V. 178. DLRLC
      • format_quote Și dînsa strîmbă nițel din nas. Pasămite, îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214. DLRLC
etimologie:
  • strâmb DEX '98 DEX '09

strâmb, strâmbăadjectiv

  • 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: diform
    • format_quote Toate lemnele erau strîmbe. RETEGANUL, P. III 60. DLRLC
    • format_quote De ești tu așa voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA. P. 80. DLRLC
    • format_quote Mititel și strîmb aleargă pe cîmp (Secera). SBIERA, P. 320. DLRLC
    • format_quote Lemnul strâmb focul îl îndreaptă. DLRLC
    • 1.1. (Despre drumuri) Lipsit de aliniere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Umbla acum pe o uliță strîmbă. DUMITRIU, N. 159. DLRLC
  • 2. Lăsat sau căzut într-o parte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează. EMINESCU, O. I 69. DLRLC
    • 2.1. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Adus de șale. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Peste o săptămînă au venit acasă amîndoi, moș Ioniță mai strîmb din șale și mai încovoiat din spate. PAS, Z. I 200. DLRLC
      • format_quote Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare... Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secera! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. DLRLC
      • 2.1.1. prin extensiune Deformat, pocit, strâmbat, sucit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb de-atîta uitat înapoi. ISPIRESCU, L. 36. DLRLC
        • format_quote Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. DLRLC
        • format_quote figurat E dezgustat și strîmb de sarcasm. CAMIL PETRESCU, T. II 136. DLRLC
        • chat_bubble (și) substantivat rar A-i veni cuiva cu strâmbul = a nu-i veni cuiva la socoteală, a-i displăcea, a nu-i conveni. DLRLC
          sinonime: displăcea
          • format_quote V-ați boierit și voi, mă! Vă vine cu strîmbul munca! REBREANU, R. II 71. DLRLC
  • 3. figurat Incorect, injust, necinstit, nedrept. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Apoi socoteala asta e strîmbă, măi oameni! REBREANU, R. II 89. DLRLC
    • format_quote figurat Tu vii din lumea strîmbă și din viața posomorîtă a asupririi și a asupriților. PAS, Z. I 7. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107. DLRLC
    • 3.1. Făcut pentru a înșela. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Am văzut cîrciumari mestecînd vinul cu apă și vînzînd cu cîntare cu două funduri, măcelari și precupeți vînzînd cu cîntare strîmbe, și m-am mîhnit. FILIMON, C. 37. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic