strig și (nord) strîg, a -á v. intr. (d. strigă, adică „a țipa ca striga”). Scot strigăte, țip, răcnesc: a striga ca în gura șarpeluĭ. Vorbesc prea tare: nu striga așa. Mă răstesc: a strigat la el să tacă. V. tr. Chem cu glas tare: profesoru a strigat un elev la lecțiune. A striga catalogu, a face apelu nominal, a-i chema pe toți pe nume. Vestesc (anunț) cu glas tare: precupețu striga „vișine”.

strîg V. strig.