STRUNEÁ, strunele, s. f. (Reg.) Strună (3). – Din strună + suf. -ea.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

STRUNEÁ s. v. căpăstru.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

struneá, strunéle, s.f. (reg.) 1. parte a cutiei mobile (teicii) în care cad grăunțele din coșul morii, înainte de a trece între pietrele morii. 2. parte a frâului unui cal, care înconjură bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A STRUNÍ ~ésc tranz. 1) (caii) A stăpâni cu ajuorul frâului; a înfrâna; a domoli. ◊ A-și ~ limba a se feri de a spune ceea ce nu se cuvine. 2) (instrumente muzicale) A aduce la tonalitatea dorită prin întinderea sau slăbirea coardelor; a acorda. 3) fig. (mai ales copii) A obișnui cu ordinea; a disciplina. 4) (obiecte) A lega, întinzând bine firele (ca struna). /Din strună
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRUNÍ vb. 1. v. încorda. 2. a domoli, a înfrâna, a liniști. (A ~ un cal.) 3. a înfrâna, a reține, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRUNÍ vb. v. acorda, birui, înfrâna, înfrânge, înstruna, învinge, stăpâni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A struni ≠ a dezacorda
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

struní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 sg. și pl. struneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink