41 de definiții pentru zdruncina

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

zdruncina [At: CANTEMIR, I. I. II, 232 / V: (înv) străn~, strănciuna, strâncena, strânciuna, strunci, st~ (Pzi: struncin, struncinez), struciuna, strunciura, (reg) zdruncini (Pzi: zdruncinesc), zdrunci, zdrunciuna, zdruc~, zdrânc~, strânc~, struncena / S și: sd~ / Pzi: zdruncin și (îrg) ~nez / E: nct] 1-2 vtr A (se) zgudui (1-2). 3-4 vtr (Rar; fig) A (se) zbuciuma (1-2). 5 vi (Îvr) A zăngăni (1). 6 vt (Înv; c. i. oameni, armate) A risipi. 7-8 vtr (C. i. construcții, obiecte) A (se) zgudui (7-8). 9-10 vtr (Rar) A (se) cutremura (1-2). 11-12 vtr (Fig) A (se) zgudui (11-12). 13 vt (Pex) A zgudui (13). 14 vt (Fig) A zgudui (14). 15-16 vt (Rar; c. i. ființe; mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A zdrobi (16-17).

zdruncina vb. I. 1 tr., refl. A (se) scutura tare, deplasîndu-se din poziția inițială; a (se) clătina; a (se) hurduca, a (se) zgudui, (reg.) a (se) zdruhăi. Vagonul se clătina zdruncinîndu-se în același ritm monoton (CĂL.). ◊ Fig. În inima noastră se zdruncină oceanul (GAL.). 2 refl. (mai ales despre construcții) A se deteriora (în urma unor zguduituri). Casele s-au zdruncinat în urma bombardamentelor.(tr.) Blocul a fost zdruncinat de cutremur. 3 tr. Fig. A clătina din temelii, a face să-și piardă temeinicia, trăinicia, forța. Autorul zdruncina privilegiile marilor boieri (PER.). 4 tr. Fig. A tulbura conștiința, convingerile etc. cuiva. Sufletul lui fusese zdruncinat din temelii (D. ZAMF.). 5 tr. (compl. indică sănătatea, sistemul nervos al oamenilor etc.) A face să-și piardă rezistența și să devină șubred (în urma unor modificări patologice); a distrage, a strica. Războiul zdruncină nervii (CĂL.). 6 tr. (înv., pop.; compl. indică ființe sau părți ale corpului lor) A zdrobi. S-a ridicat zdruncinat de căzătură (CAR.). • prez.ind. zdruncin. și (înv.) strîncena vb. I., zdruncini vb. IV. /cf. sl. veche съдрѫчнтн.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgudui, a clătina, a zgîlțîi; a hurduca. Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155. Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239. Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012. ◊ Refl. Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma. Încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164. 2. Fig. A clătina din temelii, a slăbi, a submina, a șubrezi. Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97. Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922. – Variantă: (învechit) struncina (NEGRUZZI, S. I 298) vb. I.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgîlțîi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi.

A ZDRUNCINA zdruncin tranz. 1) A face să se zdruncine; a hurduca. 2) fig. (convingeri, concepții etc.) A clătina din temelii; a zgudui. /Orig. nec.

zdruncin s.n. 1 Zdruncinătură. Stînd cu genunchii cam sus, se afla destul de apărat de zdruncin (SADOV.). ♦ Fig. Efort, strădanie. După atîta zdruncin, setea ne omora (AD.). 2 Fig. Tulburare sufletească, zbucium, frămîntare, durere. Zdruncinul sufletului s-a potolit în bietul om (SADOV.). • pl. -uri. și (pop.) zdruncen, struncin s.n. /de la zdruncina, prin derivare regresivă.

zdruncini vb. IV. v. zdruncina.

sdruncinà v. 1. a scutura tare, vorbind de o trăsură ce merge pe un loc pietros; 2. a sgudui: s’a sdruncinat casa; 3. fig. a turbura foarte: și-a sdruncinat mințile, sănătatea. [Dintr’un primitiv sdrucì: cf. it. SDRUCCIOLARE, a aluneca].

strîncĭun și -cen, V. zdruncin.

strúncin și strúncĭur V. zdruncin.

2) zdrúncin, a v. tr. (lat. *ex-derúncino, -áre, d. runcinare, a rîndui, a gelui, care vine d. rúncina, rîndea; deruncinare, a rîndui, a înșela). Zguduĭ slăbind soliditatea, clatin (hurduc) ceva greŭ saŭ care trebuĭe dus lin: cutremuru a zdruncinat casa, căruța te zdruncină maĭ tare de cît trăsura. Fig. Clatin, slăbesc, micșorez: a zdruncina convingerile cuĭva, a zdruncina pozițiunea unuĭ guvern, a-țĭ zdruncina sănătatea. – Vechĭ, azĭ Mold. pop. strúncin, în Ml. zdrîncin. În Ps. S. strúncĭur, la Cant. strîncĭun și -cen (cp. cu lat. *extruncĭnare, d. truncus, trunchĭ).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. zdruncin, 3 zdruncină; conj. prez. 1 sg. să zdruncin, 3 să zdruncine

zdruncina (a ~) vb., ind. prez. 3 zdruncină

zdruncina vb., ind. prez. 1 sg. zdruncin, 3 sg. și pl. zdruncină

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ZDRUNCINA vb. v. clătina, distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, stâlci, strivi, turti, zdrobi, zvânta.

ZDRUNCINA vb. 1. v. cutremura. 2. v. zgâlțâi. 3. v. dezechilibra. 4. v. vătăma.

zdruncina vb. v. CLĂTINA. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. STÎLCI. STRIVI. TURTI. ZDROBI. ZVÎNTA.

ZDRUNCINA vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul a ~ casa din temelii.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 3. a (se) dezechilibra, a (se) tulbura, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a ~ mintea.) 4. a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ZDRUNCINA, zdruncin, vb. I. ~ (din sl. drąčiti = a perturba, sudrąčiti = a îmblînzi + suf. expresiv -ina, ca și în clăti(na), tîmpi(na), etc.)

sdruncina (-n, -at), vb.1. A perturba, a altera, a mișca. – 2. A scoate din țîțîni, a sparge, a frînge. – 3. A șubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greș: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturătură); sdruncinătură, s. f. (scuturătură).

Intrare: zdruncina
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zdruncina
  • zdruncinare
  • zdruncinat
  • zdruncinatu‑
  • zdruncinând
  • zdruncinându‑
singular plural
  • zdruncină
  • zdruncinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zdruncin
(să)
  • zdruncin
  • zdruncinam
  • zdruncinai
  • zdruncinasem
a II-a (tu)
  • zdruncini
(să)
  • zdruncini
  • zdruncinai
  • zdruncinași
  • zdruncinaseși
a III-a (el, ea)
  • zdruncină
(să)
  • zdruncine
  • zdruncina
  • zdruncină
  • zdruncinase
plural I (noi)
  • zdruncinăm
(să)
  • zdruncinăm
  • zdruncinam
  • zdruncinarăm
  • zdruncinaserăm
  • zdruncinasem
a II-a (voi)
  • zdruncinați
(să)
  • zdruncinați
  • zdruncinați
  • zdruncinarăți
  • zdruncinaserăți
  • zdruncinaseți
a III-a (ei, ele)
  • zdruncină
(să)
  • zdruncine
  • zdruncinau
  • zdruncina
  • zdruncinaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • struncina
  • struncinare
  • struncinat
  • struncinatu‑
  • struncinând
  • struncinându‑
singular plural
  • struncină
  • struncinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • struncin
(să)
  • struncin
  • struncinam
  • struncinai
  • struncinasem
a II-a (tu)
  • struncini
(să)
  • struncini
  • struncinai
  • struncinași
  • struncinaseși
a III-a (el, ea)
  • struncină
(să)
  • struncine
  • struncina
  • struncină
  • struncinase
plural I (noi)
  • struncinăm
(să)
  • struncinăm
  • struncinam
  • struncinarăm
  • struncinaserăm
  • struncinasem
a II-a (voi)
  • struncinați
(să)
  • struncinați
  • struncinați
  • struncinarăți
  • struncinaserăți
  • struncinaseți
a III-a (ei, ele)
  • struncină
(să)
  • struncine
  • struncinau
  • struncina
  • struncinaseră
zdrunciuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
zdruncini
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
zdrunci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
zdrucina
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strunciura
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strunciuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strunci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
struncena
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strâncina
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strâncena
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strânciuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strănciuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
străncina
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zdrâncina
  • zdrâncinare
  • zdrâncinat
  • zdrâncinatu‑
  • zdrâncinând
  • zdrâncinându‑
singular plural
  • zdrâncină
  • zdrâncinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zdrâncin
(să)
  • zdrâncin
  • zdrâncinam
  • zdrâncinai
  • zdrâncinasem
a II-a (tu)
  • zdrâncini
(să)
  • zdrâncini
  • zdrâncinai
  • zdrâncinași
  • zdrâncinaseși
a III-a (el, ea)
  • zdrâncină
(să)
  • zdrâncine
  • zdrâncina
  • zdrâncină
  • zdrâncinase
plural I (noi)
  • zdrâncinăm
(să)
  • zdrâncinăm
  • zdrâncinam
  • zdrâncinarăm
  • zdrâncinaserăm
  • zdrâncinasem
a II-a (voi)
  • zdrâncinați
(să)
  • zdrâncinați
  • zdrâncinați
  • zdrâncinarăți
  • zdrâncinaserăți
  • zdrâncinaseți
a III-a (ei, ele)
  • zdrâncină
(să)
  • zdrâncine
  • zdrâncinau
  • zdrâncina
  • zdrâncinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

zdruncina, zdruncinverb

  • 1. A scutura puternic. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155. DLRLC
    • format_quote Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239. DLRLC
    • format_quote Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012. DLRLC
    • format_quote reflexiv Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98. DLRLC
    • 1.1. reflexiv figurat A se agita, a se zbuciuma. DLRLC
      • format_quote Încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164. DLRLC
  • 2. figurat A clătina din temelii o concepție, o convingere etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97. DLRLC
    • format_quote Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.