strujniță sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 45^r/34 / V: ~jiță / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: srb strušnica cf ucr стружка] 1 (Îvr) Răzuș. 2 (Olt) Unealtă pentru strivirea strugurilor V teasc. 3 Strungul rotarului Si: (pop) strung¹ (2). 4 (Olt; Mol) Rindea.

STRUJNIȚĂ, strujnițe, s. f. 1. Unealtă de dulgherie; rindea. 2. Strung. Strungul sau strujnița cu care se strungărește... este de două feluri. PAMFILE, I. C. 169.

STRUJNIȚĂ, strujnițe, s. f. (Reg.) 1. Rindea. 2. Strung. – Sb. stružnica.

STRUJNIȚĂ ~e f. rar Unealtă de tâmplărie formată dintr-un corp (de lemn sau de metal) în care este fixat un cuțit (sau mai multe), folosită pentru prelucrarea prin așchiere a pieselor de lemn; rindea; gealău. /<sb. stružnica

STRUJNIȚĂ s. f. (Mold.) Daltă, răzuș. Îl spînzurară de mîni și-l frecară cu strujnițe. DOSOFTEI, VS. Etimologie: scr. stružnica. Cf. v i ș e u.

strujniță f. strugul rotarului.

strújniță, pl. e (nsl. stružnica, „perie de hornar”, sîrb. „scăunoaĭe”). Cuțitoaĭe (Dos.). Un fel de strung al rotaruluĭ. V. răzuș.

strujiță sf vz strujniță

STRUJNIȚĂ s. v. gripcă, răzuș, rindea, teslă.

strujniță s. v. GRIPCĂ. RĂZUȘ. RINDEA. TESLĂ.