strujan sm [At: I. IONESCU, B. C. 15/14 / V: tarj~, turj~ / Pl: ~jeni, (reg) ~i / E: ns cf struji] 1 Tulpină (sau fir) de porumb cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pământ și au fost culeși știuleții Si: cocean (1). 2 (Reg) „Buruiană mare”. 3 (Reg) Cotor de mătură uzată. 4 (Reg) Frunza verde a cepei.

STRUJAN, strujeni, s. m. (Mold., Transilv.) Tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pămînt și s-au cules știuleții. V. cocean. Visam o pescuire minunată stînd cu ochii ațintiți asupra plutei de strujan. SADOVEANU, N. F. 53. Stau la masă vînătorii. Toți cu pușca lîngă geantă, Guralivi și orășeni, Pun o pată discordantă Pe căpița de strujeni. TOPÎRCEANU, P. 214. Și părul său de aur în crețuri lungi se lasă Ca pe strujanul verde un caier de mătasă. ALECSANDRI, O. 211. – Pl. și: strujani (GALAN, Z. R. 51, ȘEZ. IV 239).

STRUJAN ~eni m. Tulpină de porumb cu tot cu frunze (și cu pănuși) după culegerea știuleților; hlujan; cioclej. /a struji + suf. ~an

strujan m. Mold. cocean al firului de porumb: părul său se lasă ca pe strujanul verde un caier de mătasă AL. [Tras din slovean STRUG, cotor].

struján (Mold.) și turján (Trans.) m. (ung. torzs, torzsa, strujan; törzs, trunchĭ). Cotor de popușoĭ: o colibă de strujenĭ (pl. în -enĭ, după cocean, -enĭ ș. a.). – În Trans. și tujlean și tuleŭ, în Mold. nord hluj, hlujan și cĭoclej, în sud cĭocan, în Munt. cocean.

sturjan^[1] sm vz strujan

ștrujan sm vz strujan

tarjan sm vz strujan

torjan sm vz strujan

turjan sm vz strujan

turján, V. strujan.

strujan (reg.) s. m., pl. strujeni

strujan s. m., pl. strujeni

strujan s. m., pl. strujeni

strujan

strujean, -jeni.

STRUJAN s. v. cocean.

strujan s. v. COCEAN.

strujan, strujeni, s.m. (reg.) 1. tulpina porumbului cu frunze cu tot, după ce a fost tăiată de la pământ și s-au cules știuleții. 2. buruiană mare. 3. cotor de mătură uzată. 4. frunza verde a cepii.