STRUCTÚRĂ, structuri, s. f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenților unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma și dimensiunile fiecărui element component, cum și prin aranjarea lor unul față de celălalt. ♦ Spec. Dispoziție a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanță minerală. 2. Mod de așezare și asamblare a părților corpului omenesc, ale corpului animalelor, ale plantelor sau ale țesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformație. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societății din punct de vedere economic, social-politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producție, a unui domeniu de activitate, a unei instituții, organizații etc. – Din fr. structure, lat. structura.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRUCTÚRĂ ~i f. 1) Mod de organizare internă a elementelor sau a părților care constituie un ansamblu concret sau abstract; constituție; factură; component; compoziție. 2) Ansamblu de relații dintre elementele unui sistem; rețea de relații. [G.-D. structurii] /<lat. structura, fr. structure
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRUCTÚRĂ s.f. I. 1. Fel de construcție (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp. ♦ Dispoziție relativă a atomilor în molecula unei substanțe. ♦ Modul de grupare a moleculelor într-o substanță minerală. 3. Modul de așezare între ele a părților corpului animal sau vegetal ori ale țesuturilor. ♦ (Psih.) Conformație, factură, formație. 4. Fel de alcătuire a unei compoziții, a unei opere literare. ♦ Structură gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziții și fraze. II. Mod de organizare a societății din punct de vedere economic, social, politic și cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a oricărei ramuri de producție. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a clădi].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRUCTÚRĂ s. f. I. 1. ansamblu de elemente de construcție solidarizate între ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta și le transmite la fundație. 2. mod de alcătuire internă a unui corp, a unui sistem. ◊ dispoziție relativă a atomilor în molecula unei substanțe. ◊ mod de grupare a moleculelor într-o substanță minerală. 3. mod de așezare a părților corpului animal sau vegetal ori ale țesuturilor. ◊ (psih.) conformație, factură, formație. 4. fel de alcătuire a unei compoziții, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziții și fraze. II. mod de organizare a societății din punct de vedere economic, social, politic și cultural; orânduire. ◊ mod de organizare a oricărei ramuri de producție. (< fr. structure, lat. structura)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRUCTÚRĂ s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor într-un corp.) 3. osatură, schelet. (~ de rezistență a unei construcții.) 4. sistem. 5. v. alcătuire. 6. alcătuire, compoziție, economie, organizare, organizație, (rar) substanță, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 7. v. componență. 8. v. configurație. 9. (GEOL.) structură geologică = geotectonică, tectonică; structură sticloasă v. structură vitroasă; structură vitroasă v. structură sticloasă. 10. v. conformație. 11. v. fire. 12. structură economică v. bază economică.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A STRUCTURÁ ~éz tranz. A face să aibă o structură. /<fr. structurer
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRUCTURÁ vb. I. tr. A da o (nouă) structură, a organiza. [< fr. structurer].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRUCTURÁ vb. tr. a da o structură, a organiza. (< fr. structurer)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRUCTURÁ vb. 1. v. organiza. 2. v. configura.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
structurá vb., ind. prez. 1 sg. structuréz, 3 sg. și pl. structureáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
structură, totalitate emergentă de obiecte* sonore care tinde să se conserve. S. presupune o lege de compoziție internă. Asemeni naturii, și în muzică există diferite straturi structurale. Deosebim, la modul general, două zone: micro- și macro-s. Dacă în alte domenii delimitările între cele două nivele sunt stabilite, în muzică există păreri împărțite. La nivel microstructural s-ar produce organizarea morfologică, iar la nivel macrostructural cea sintactică (2), sau: micro-s. ține de obiectul sonor (de natura lui), iar macro-s. ține de relațiile ce se stabilesc între obiecte. O altă delimitarear fi numai la nivel sintactic: micro-s. înseamnă organizarea celor mai mici elemente sintactice (celulă*, motiv* etc.), iar macro-s. desemnează forma* lucrării muzicale și articulațiile ei. Problema transformării s. este tot atât de complicată ca și în alte domenii. Xenakis a găsit legi obiective de transformare prin aplicarea unor teorii matematice moderne la muzică. Se pare că soluția cea mai adevărată este folosirea gramaticilor generative și transformaționale care oferă trecerea de la simplu la complex, de la imanent la manifest (v. stochastică, muzică). Importante, atât în compoziție (1) cât și în muzicologie*, rămân s. de adâncime (Chomsky) care oferă și miezul conținutului artistic. Depistarea acestor s. reprezintă un prim pas în aflarea mecanismului atât de complex al artei. Xenakis propune în muzică termenul de „s. afară de timp” care sunt independente de orice realitate sonoră în sens de natură concretă (creație muzicală). Existența naturii abstracte este fundamentală pentru gândirea oricărui creator. Naturile concrete (operele de artă) sunt mostre ale celei abstracte. De aceea, crearea unei s. în afara timpului în muzică constituie o bază de prin ordin în zămislirea lucrărilor muzicale. Pe lângă muzicile sec. nostru care vizează tocmai asemenea cercetare în interiorul artei sonore, există multe exemple de s. muzicale. Poate cea mai elocventă rămâne muzica lui J.S. Bach, ale cărei date au putut fi cu ușurință preluate de programele ordinatoarelor. Deci unitatea stilistică bachiană nu este întâmplătoare! Cercetările actuale încearcă să depisteze s. și în muzici prolixe stilistic. Aici lucrurile se complică, bineînțeles faptele (rezultatele) dovedindu-se în favoarea gândurilor componistice unitare. V. analiză; semn.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
afanitic, structură ∼ (ă), (engl.= aphanitic) termen utilizat pentru a desemna structurile microcristaline și criptocristaline ale rocilor magmatice efuzive. Structurile a. sunt caracteristice bazaltelor și andezitelor, definind în special masa fundamentală a acestora (mezostaza). V. → faneritic.
Sursa: Petro-Sedim
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bioturbație, structuri de ~ (engl.= bioturbation) (sedim.), procese prin care org. animale prelucrează și modifică substratul lor natural generând noi structuri sedimentare. După mediul și locul de conservare a activităților biotice, se disting structuri de b. superficiale (→ bioglife) și structuri profunde, cu dezvoltare verticală, vizibile pe supr. secțiunii transversale a stratelor cu b. Structurile de b. sunt realizate de org. litorale, neritice și batiale, iar poziția în strat și dimensiunile lor sunt utilizate pentru reconstituirea mediilor de sedimentare.
Sursa: Petro-Sedim
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
flaser, structură ∼ (germ.), laminație oblică concoidă la scară mică, determinată de alternanța termenilor argiloși cu cei siltici sau arenitici; în s. f., laminele de argilă mulează baza setului din cadrul corpului concoid; topul unor astfel de seturi poate fi însoțit de ondulații asimetrice de curent. Sugerează energie de bazin scăzută.
Sursa: Petro-Sedim
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
palimpsest, structură ~ (ică), (engl.= palimsest) papirus de pe care s-a șters scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text; în geologie, folosit ca adjectiv pentru a indica păstrarea caracterelor unui dep. vechi, ca urme în dep. noi, de ex. structurile p. din granitoidele anatectice și metasomatice în care paleosomul reflectă moștenirea unor structuri metamorfice sau sedimentare; de asemenea, despre sedimentele p., care reprezintă acumulări de material vechi, prelucrat îndelung, în condițiile hidrodinamice actuale.
Sursa: Petro-Sedim
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
structura rocilor, (engl.= rock structures), totalitatea caracterelor unei roci prin care se exprimă gradul de cristalizare (→ holocristalin, → hipocristalin), dimensiunile absolute (→ afanitic, faneritic) și relative ale cristalelor (→ echicristalin, → inechicristalin, → porfiric) sau formele acestora (s. → alotriomorfă, s. → hipidiomorfă, s. → panidiomorfă); în dom. sedimentar s.r. exprimă, de cele mai mute ori, relațiile dintre constituenți, vizibile în cadrul unui strat (→ laminația) sau la supr. acestuia (→ ondulații, mecanoglife). V. și textură.
Sursa: Petro-Sedim
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
structură imbricată (engl.= imbricate structure),
Sursa: Petro-Sedim
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
structură arhitectonică, (în folc. românesc) mod de organizare a elementelor de expresie, după legi tradiționale, în cuprinsul discursului muzical. În cadrul întregului, al perioadei* sau strofei* muzicale, elementele de expresie sunt într-o strânsă interdependență, având fiecare o funcție precisă. S. reprezintă, de fapt, cristalizarea unor ansambluri elaborate și selecționate în funcție de conținut, prin tradiția limbajului muzical istoricește constituit, și se diferențiază pe genuri (I, 3). Elementele determinate pentru definirea s. sunt: dimensiunea versului (2) de care depinde dimensiunea rândului melodic*, numărul, conținutul și maniera de grupare și repetare a rândurilor melodice, structura rândurilor melodice și tehinica lor de înrudire, locul cezurii* principale, sistemul cadențial precum și alte elemente ritmico-melodice care apar în momentul interpretării sau care au deja caracter de permanentizare (refrene*, interjecții melodice interioare, stabile sau sporadice). În folc. românesc se distind două mari categorii de s: S. liberă, improvizatorică (în care rândurile melodice nu sunt determinate și se repetă liber) și s. fixă, închisă, strofică (număr determinat de rânduri melodice, repetate în aceeași ordine). Se obișnuiește a se nota forma cu majuscule, urmate de litere mici pentru modificările suferite la repetare (v. rând melodic). Pentru o mai adâncită exprimare a s., se utilizează scheme complexe (ex.: melodie care începe pe treapta a 3-a a scării și sfârșește pe treapta 1; cezură* după primul; B începe cu subtonul* și se sfârșește pe treapta 3; repetarea rândului secund, care începe cu subton și sfârșește pe treapta 1 = (3) A1 (VIII) B3 (VII) Bc.). În s. fixă se cunosc mai multe tipuri de strofe: cu un singur rând melodic repetat, la care se adaugă sau nu un refren; strofe de 2, 3, 4 rânduri melodice, diferite în conținut, care sunt repetate sau alternante variat, în funcție de gen, de conținut și epocă istorică. Sin.: formă, arhitectornică.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink