stroboscopie sf [At: LTR / Pl: (rar) ~ii / E: fr stroboscopie] Metodă de cercetare a mișcărilor periodice ale corpurilor, care constă în observarea optică a acestor mișcări la intervale de timp regulate.

STROBOSCOPIE s. f. Metodă de cercetare a mișcărilor periodice, care constă în observarea lor la intervale de timp regulate, puțin mai mari decît perioada lor, fie prin iluminare intermitentă și observare continuă, fie cu iluminare continuă, dar cu observare intermitentă.

STROBOSCOPIE s.f. Metodă de cercetare a mișcărilor periodice, constînd în observarea lor la intervale de timp regulate. [Gen. -iei. / < fr. stroboscopie].

STROBOSCOPIE s. f. metodă de cercetare a proceselor, a mișcărilor periodice rapide în observarea lor la intervale de timp regulate. (< fr. stroboscopie)

STROBOSCOPIE f. 1) Metodă de cercetare a mișcărilor periodice rapide, prin observarea lor la intervale de timp regulate. 2) med. Examinare a laringelui cu ajutorul stroboscopului. [G.-D. stroboscopiei; Sil. -bo-sco-] /<fr. stroboscopie

stroboscopie (desp. -bos-co-/-bo-sco-) s. f., art. stroboscopia, g.-d. stroboscopii, art. stroboscopiei

!stroboscopie (-bos-co-/-bo-sco-) s. f., art. stroboscopia, g.-d. stroboscopii, art. stroboscopiei

stroboscopie s. f. (sil. mf. -sco-), art. stroboscopia, g.-d. stroboscopii, art. stroboscopiei

STROBO- „rotație, răsucire; circular, giratoriu”. ◊ gr. strobos „rotire, răsucire” > fr. strobo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. strobo-. □ ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., studiul fotografic și analitic al mișcărilor periodice, constînd în înregistrarea intermitentă pe unul și același negativ a diferitelor poziții ale unui corp în mișcare; ~scop (v. -scop), s. n., aparat optic care permite observarea anumitor mișcări periodice foarte rapide; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de cercetare a mișcărilor periodice, constînd în observarea lor la un interval de timp regulat; ~stereoscopie (v. stereo-, v. -scopie), s. f., observare stereoscopică a obiectelor cu ajutorul stroboscopului.