strobofotografie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: ns cf fr strobophotographie] Studiul fotografic și analitic al mișcărilor periodice, constând în înregistrarea intermitentă pe unul și același negativ a diferitelor poziții ale unui corp în mișcare, realizată prin întreruperea periodică fie a iluminării, fie a obturației.

STROBOFOTOGRAFIE s.f. Studiul fotografic și analitic al mișcărilor periodice, constînd în înregistrarea intermitentă pe unul și același negativ a diferitelor poziții ale unui corp în mișcare, realizată prin întreruperea periodică fie a iluminării, fie a obturației. [Gen. -iei. / cf. fr. strobophotographie].

STROBOFOTOGRAFIE s. f. studiu fotografic și analitic al mișcărilor periodice constând în înregistrarea intermitentă pe unul și același negativ a diferitelor poziții ale unui corp în mișcare, realizată prin întreruperea periodică fie a iluminării, fie a obturației. (< fr. strobophotographie)

STROBO- „rotație, răsucire; circular, giratoriu”. ◊ gr. strobos „rotire, răsucire” > fr. strobo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. strobo-. □ ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., studiul fotografic și analitic al mișcărilor periodice, constînd în înregistrarea intermitentă pe unul și același negativ a diferitelor poziții ale unui corp în mișcare; ~scop (v. -scop), s. n., aparat optic care permite observarea anumitor mișcări periodice foarte rapide; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de cercetare a mișcărilor periodice, constînd în observarea lor la un interval de timp regulat; ~stereoscopie (v. stereo-, v. -scopie), s. f., observare stereoscopică a obiectelor cu ajutorul stroboscopului.