striu¹ sn [At: BABEȘ, O. A. I, 48 / Pl: ~ri / E: fr strie] 1 (De obicei lpl) Fiecare dintre dungile, liniile fine (deosebite prin culoare sau relief), paralele între ele (și drepte), pe care le au anumite corpuri Si: striație (1). 2 (Rar; pan) Fiecare dintre cercurile sau șanțurile concentrice paralele trasate de cineva. 3 (Spc) Crestătură pe roci, datorită acțiunii glaciare. 4 (Aht; pan) Fiecare dintre șanțurile mici, paralele (și drepte) executate pe suprafața unui element de construcție, a unui obiect, a unei piese etc., cu scop decorativ sau pentru a o face mai aspră. 5 (Spc) Parte plină care separă canelurile unei coloane.

striu², ~ie a [At: CHEST. I, 58/424 / Pl: ~ii / E: nct] (Reg; d. cai) Care are părul pestriț.

STRIU s.n. Fiecare dintre șanțurile mici, paralele, executate pe suprafața unui element de construcție, unei piese etc.; parte plină care separă la o coloană canelurile. [< fr. strie].

STRIU s. n. fiecare dintre șanțurile mici, paralele, pe suprafața unui element de construcție, a unei piese ceramice etc.; parte plină care separă la o coloană canelurile. (< fr. strie)

STRIU ~ri n. Fiecare dintre dungile paralele, ieșite în relief sau adâncite, de pe suprafața unui obiect sau corp. [Monosilabic] /<fr. strie

striu [pron. striŭ] s. n., art. striul; pl. striuri

striu [pron. striŭ] s. n., art. striul; pl. striuri

striu s. n. [pron. strău], art. striul; pl. striuri

STRIU s. striație. (O piesă metalică cu ~uri.)

STRIU s. striație. (Zidărie cu ~uri.)