4 intrări
46 de definiții
din care- explicative (17)
- morfologice (10)
- relaționale (10)
- etimologice (1)
- specializate (2)
- enciclopedice (4)
- argou (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
STRIGAT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile populare. – V. striga.
strigat sn [At: PO 253/12 / Pl: (rar) ~uri / E: striga] 1 Strigăt (1). 2 (Înv) Anunț rostit cu voce tare. 3 (Îe) ~ul catalogului Apelul nominal al elevilor dintr-o școală sau dintr-o clasă, al studenților, al unui grup de cursanți. 4 (Mol) Strigătură (2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGAT s. n. Faptul de a striga. 1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. 2. Rostire de strigături la jocurile țărănești. – V. striga.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
STRIGAT s. n. 1. Faptul de a striga; strigare. ◊ Strigatul catalogului = apelul elevilor dintr-o clasă. 2. Rostire de strigături la jocurile țărănești. Strigatu-n joc cu toți odată se obișnuiește în satele de munte pîn’ pe valea Moldovei. ȘEZ. III 109.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGA, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
STRIGA, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
STRIGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
strâget sn vz strigăt
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
striga [At: COD. VOR.2 22r/8 / Pzi: strig, 6 și (înv) strâg / E: ml *strigare] 1 vi (D. oameni) A scoate țipete puternice (pentru a îndemna la o acțiune sau pentru a opri o acțiune ori de durere, de spaimă, de mânie etc.) Si: a răcni, a țipa, a urla, a zbiera, (reg) a stricni2. 2 vt (Reg; îe) A ~ oarba cuiva A da cuiva cu oarba Vz oarba. 3 vi (Îvr) A se tângui cu voce tare Si: a plânge. 4 vi (Fig; d. instrumente muzicale) A răsuna. 5 vi (D. animale și păsări) A scoate sunete caracteristice speciei Vz cânta, țipa, urla, zbiera. 6 vi (D. oameni) A semnaliza (ceva) prin strigăte. 7 vi A cere ajutor prin țipăte. 8 vt A spune (3) cu glas foarte puternic. 9 vi (Îvr) A se pronunța (cu insistență) pentru cineva sau ceva. 10 vi (Înv) A stărui în favoarea cuiva. 11 vi A vorbi cu glas puternic (pentru a-și impune voința) Si: a vocifera. 12 vi (Înv) A aduce laudă, slavă (prin strigăte de bucurie, recunoștință). 13 vt (Îvr) A cere (cu glas tare și cu insistență) Si: a pretinde. 14 vt (Înv) A face apel la bunăvoința cuiva. 15 vi (Înv) A adresa o rugăminte (cu glas puternic). 16 vi (Înv; rar; d. persoane) A conduce (5). 17 vi A protesta (cu tărie, cu convingere). 18 vi (Adesea udp „la”, înv „spre”, „asupra”, reg „pe”) A-i vorbi cuiva pe un ton amenințător (aspru și cu dușmănie) Si: a răcni1, a se răsti1, a se rățoi2, a țipa, a urla, a zbiera, a se zborși, (pop) a se oțărî, (pfm) a se stropși (17), (înv) a se răpști, (reg) a se aspri (5), a se născocorî, a se răboli, a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui1, a se răscocora, a se războti. 19 vt (C. i. oameni) A chema (de la distanță) cu glas puternic (rostindu-i numele), ca să vină, să asculte, să-i comunice ceva etc. 20 vt (Îe) A ~ catalogul A face apelul nominal al elevilor dintr-o școală sau dintr-o clasă, al studenților, al unui grup de cursanți Si: a lua prezența. 21 vi (Mil; înv; adesea urmat de determinarea „în leafă”) A mobiliza ca mercenari. 22 vt (Pop) A porecli. 23 vtim (Îvp) A se chema (într-un anumit fel). 24 vt (C. i. fapte, lucruri etc.) A vesti cu glas tare. 25 vt (C. i. fapte, lucruri etc.) A vesti cu glas tare. 26 vt (Fșa; la jocul de cărți) A anunța cu voce tare o formație de joc, la începutul sau în timpul unei partide, în funcție de regulile jocului. 27 vt (Îvr) A propovădui. 28 vt (Înv; c. i. oameni) A proclama. 29 vi A spune strigături la joc. 30 vi A conduce jocul prin chiuituri și strigături Si: a chiui (6).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
strigăt sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) strâget / Pl: ~e / E: striga + -ăt] 1 Sunet sau cuvânt emis cu intensitate Si: răcnet, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigătură (1), țipătură, (înv) chemare (1), strigat (1), (îvr; asr) strigare (1), (înv) răcnitură Vz chiot. 2 Tânguire cu voce tare Si: suspin, vaiet puternic. 3 (Înv; asr) Strigare (3). 4 (Ban; îs) ~ul zorilor Bocet care se rostește după moartea unui flăcău, a unei fete sau neveste tinere. 5 Sunet caracteristic scos de păsări sau de animale Si: strigare (7). 6 (Lsg; csc) Zgomot mare, larmă de voci Si: vociferare. 7 Îndemn pentru o acțiune (spus cu glas puternic și cu insistență). 8 (Rar) Rugăminte. 9 Manifestare evidentă de nemulțumire, de revoltă exprimată în cuvinte rostite puternic. 10 Exclamație de protest. 11 Vorbă aspră, răstită, care exprimă o nemulțumire față de faptele sau atitudinea cuiva Si: (înv) strigare (15). 12 Chemare adresată cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat) Si: (îvr) strigare (21). 13 Anunțare semnalizată cu voce tare (a unui eveniment, a unui pericol etc.). 14 (Pop) Strigătură (2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGA, strig, vb. I. I. Intranz. (Sunetele emise sînt mai ales interjecții) 1. A scoate țipete, a răcni (pentru a îndemna la o acțiune sau a opri o acțiune). Trage de hățuri, pocnește din bici, strigă din rărunchi și pînă la urmă poștalionul... iese din noroiul cleios. CAMIL PETRESCU, O. I 264. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. Romînul bate-n boii săi; Eu strig la el, mai țip la ei, Și boii spărieți pornesc ca niște zmei. ALECSANDRI, T. I 351. ◊ Tranz. Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului Și mierla de pe teleagă Tot strigă la boi să meargă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. 2. (Rar, despre instrumente muzicale) A răsuna. Porni deodată un bucium, de departe, de departe tare, să strige prelung. SADOVEANU, O. I 517. 3. A semnaliza (ceva) prin strigăte; a da alarma; a cere ajutor. Mă vaiet, strig cu suspinuri, Dar nu găsesc ajutori; Ce pot lacrimi, ce pot chinuri, Cînd durerea-i de amori. CONACHI, P. 106. Noaptea sare prin somn, tresare... țipă, strigă, cere ajutor, se vaietă. ȘEZ. II 129. 4. (Despre animale și păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. V. cînta, țipa, zbiera, urla. Strigă lupul la hotară Și s-aude-ntr-altă țeară (Tunetul). GOROVEI, C. 371. Cucule, pasere-albastră, Ce-mi strigi atît la fereastră? HODOȘ, P. P. 42. II. (Sunetele sînt de obicei articulate în cuvinte și fraze) 1. Tranz. (Folosit și absolut) A spune, a enunța (ceva) cu glas puternic. Își luă inima în dinți și strigă: – Asta să fie logodnica mea. ISPIRESCU, L. 35. Da ce-i acolo? strigă baba înspăimîntată! CREANGĂ, P. 11. Arald! strigă crăiasa – las’ fața să-mi ascund. EMINESCU, O. I 98. Chiar așa să fie, noi să strigăm cu entuziasm: vivat drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 368. ◊ (Construit cu dativul) Ăsta-i catehismul gradatului, ne striga nouă învățătură domnul plotonier. SADOVEANU, P. M. 81. ◊ Expr. A striga ca din gură de șarpe v. gură (I 1). A striga în gura mare sau a striga cît îl ia (sau îl ține) gura v. gură (I 3). A striga din băierile inimii v. baieră (1). ♦ A-și exprima cu glas puternic voința; a vocifera. Dă-mi-l mie pe domnul Alexi, măi! strigă altul și începură să strige cu toții. DUMITRIU, N. 55. Ce strigă?... – Aleg pe Bogdan, măria-ta... – Parcă ș-un alt nume. Nu strigă toți la fel. DELAVRANCEA, O. II 73. ♦ A se văicări, a se jeli cu glas tare. Capul corbului, zvîrcolindu-se dureros, striga cu jale zicînd: – Harap-Alb, Harap-Alb! De nume ți-am auzit, dar de văzut nu te-am văzut. CREANGĂ, P. 226. Vai, vai, vai, inima mea... Mult se arde și se frige Și n-are gură să strige. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. 2. Tranz. (Complementul indică un obiect cerut, reclamat) A cere cu glas tare, a reclama, a pretinde (să vină, să se aducă, să se înfăptuiască). Caii la butcă a strigat, Ș-a plecat din conac în conac. SEVASTOS, N. 130. În Cameră discutau, La țărani nici că gîndeau, Dacă au pămînt sau n-au, Dar război mereu strigau. ANT. LIT. POP. I 21. ◊ Intranz. (Fig.) Cîmpurile strigau după ploaie. STANCU, D. 110. ♦ (Învechit și arhaizant) A chema la serviciul militar, a da ordin oamenilor să se adune; a mobiliza. Domnia striga într-una gloatele și făgăduia leafă – și se strîngea țărănime multă. SADOVEANU, O. VII 147. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «pe», și indicînd persoana căreia i se adresează vorbitorul) A-i adresa cuiva vorbe aspre; a se răsti la cineva, a vorbi cu dușmănie. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară; pentru că ea, mititica, nu-i vinovată cu nemic. CREANGĂ, P. 116. Foaie verde de urzică, Hîdele la mine strigă, Strigă chiar ca la un lup, De pe-aicea să mă duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. 4. Tranz. A chema (pe cineva) să vină (adesea spunîndu-i tare numele). Domnul striga pe băieți c-un glas ascuțit. DELAVRANCEA, H. T. 94. Atunci să mă strigi repede pe mine și eu l-oi dumica-n bucățele. SBIERA, P. 31. Strigă-l, strigă-l zău, măicuță, C-apucă pe potecuță, Să-și caute altă drăguță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. ◊ (Întărit prin «pe nume») Copiii și nevasta lui... au rupt-o de fugă înspăimîntați. Dănilă, însă, a început a-i striga pe nume și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. După Radu se lua, Tot pe nume mi-l striga. ANT. LIT. POP. I 469. Numai ea că l-a văzut, Numai ea l-a auzit Și pe nume l-a strigat Și așa l-a întrebat... TEODORESCU, P. P. 360. ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor dintr-o școală, dintr-o clasă. Într-o zi dascălul... a venit supărat. Cum a intrat în clasă, s-a așezat pe catedră încruntat, a strigat catalogul. CARAGIALE, M. 14. ◊ Absol. Suflă vîntu-n paie ude, Eu strig, mîndra nu m-aude. – Ba zău, bade, aud bine, Dar nu pot veni la tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după», rar construit cu dativul) Începu a striga după feciori – nimeni nu-i răspunde, apoi începu a-i căuta pe tot locul. RETEGANUL, P. II 5. Cît trăiești, bade, pe lume, Nu striga mîndrei pe nume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. ♦ A deștepta pe cineva din somn (chemîndu-l pe nume). Acum gîndi mohorît că ea și cu fata ei nu fac nimic, stau degeaba, pe ele omul nu le strigă să se scoale, dimineața. PREDA, Î. 178. 5. Tranz. A face cunoscut (anunțînd cu glas tare); a vesti, a anunța, a comunica (ceva). Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său... a izbutit să aducă mere. ISPIRESCU, L. 74. 6. Tranz. (Construit cu dativul) A denumi pe cineva, a da cuiva epitetul de... Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți; Dar eu, zău, nu i-am furat, Fărcu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ♦ (Rar, impers.) A purta numele..., a se numi, a se chema. Cum te strigă? – Zori-de-zi. – Ei, cumetre Zori-de-ziuă, ia spune, ce cați pe-aci? EMINESCU, L. P. 127. 7. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. Cine joacă și nu strigă, Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. Strigă, strigă, să se strîngă Fetele din valea lungă Ca oițele la strungă. id. ib. 360.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGĂT, strigăte, s. n. 1. Exclamație cu voce ridicată; țipăt, răcnet. Trecu, numai în sumăieș, la ușa de afară. Atuncea auzi mai deslușit strigătul lui Mitrea. Dăduse la vite o dihanie. SADOVEANU, B. 102. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Metaforic) Trenul aleargă cu strigăte uniforme la roți. SAHIA, U.R.S.S. 10. ♦ Invocare. Aman e strigătul turcilor și a tătarilor cînd ei se află față cu un pericol. ALECSANDRI, P. P. 83. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. În tropotul de copite, în murmurul de valuri al oștilor, porniră îndată strigătele căpiteniilor care zăriseră fulgerul oțelului. SADOVEANU, O. VII 9. Nu se auzea decît... strigătul monoton a ostașilor de strajă. NEGRUZZI, S. I 160. 3. Sunet caracteristic scos de un animal sau de o pasăre; zbieret, urlet, chelălăit. Tresări numai cînd auzi sus, în aurul luminii, un strigăt de pajură. SADOVEANU, B. 231. Departe se auzea strigătul unei pupeze. id. O. I 344. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. Strigătul mînios și greu de ură răsună multă vreme. DUMITRIU, N. 31. Strigătele nu mai conteneau, agitația era mai înfrigurată. CAMIL PETRESCU, N. 23. Acum te asurzeau strigătele și zgomotul ce făcea mulțimea de oameni... mergînd fiecare la lucrul său. ISPIRESCU, L. 103. ♦ Exclamație de protest. (Fig.) Tablourile lui sînt un strigăt puternic împotriva măcelurilor între oameni, operele lui artistice ne turbură toată inima, trezesc toată durerea pricinuită de război. GHEREA, ST. CR. II 86. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). În ochii fiecăruia citești teama disperată la gîndul că nu va regăsi pe cine caută. Se strigă tare și în fiecare strigăt înțelegi o frică fără puteri de stăpînire. Absența glasului celui chemat înseamnă moarte... SAHIA, N. 51. 6. Strigătură. Cînd fac horă sau joacă pe la clăci, au obiceiul de-a însoți tactul piciorului cu strigăte în joc. Aceste strigăte sînt niște mici poezioare. ȘEZ. I 70. Strigătele în joc, cînd au cuprinsul sarcastic, sînt niște minunate satire populare. ib. 70. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă; C-așa-i jocu romînesc, Cu strigăt ardelenesc, Cînd l-auz mă-nveselesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A STRIGA strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice și stridente (de mânie, de groază sau de durere); a scoate strigăte; a țipa; a răcni. 2) A face gălăgie; a strica liniștea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta enervarea, nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a țipa; a răcni. 4) A rosti cu glas tare strigături (în timpul jocului). 5) (despre animale, păsări) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a răcni; a țipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema să vină (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
STRIGĂT ~e n. 1) Sunet puternic (scos de om sau de unele animale); țipăt; răcnet. 2) Semnal emis cu voce tare. 3) rar v. STRIGĂTURĂ. /a striga + suf. ~ăt
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
strigà v. 1. a scoate strigăte: a striga ca în gura șarpelui; 2. a vorbi tare: nu striga așa; 3. a vesti cu glas tare: crainicul strigă pe uliți; 4. a chema tare: strigă-l pe nume. [Lat. *STRIGARE, (din STRIX, buhă: lit. a striga jalnic ca buhele].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
strigăt n. 1. glas scos cu tărie; 2. glasul obișnuit al animalelor: strigătul cucuvelii; 3. aclamațiune.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
strig și (nord) strîg, a -á v. intr. (d. strigă, adică „a țipa ca striga”). Scot strigăte, țip, răcnesc: a striga ca în gura șarpeluĭ. Vorbesc prea tare: nu striga așa. Mă răstesc: a strigat la el să tacă. V. tr. Chem cu glas tare: profesoru a strigat un elev la lecțiune. A striga catalogu, a face apelu nominal, a-i chema pe toți pe nume. Vestesc (anunț) cu glas tare: precupețu striga „vișine”.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
strigăt n., pl. e (d. strig cu suf. -ăt ca în freamăt). Glas tare (răcnet saŭ țipet): s’a auzit un strigăt de ajutor. Glas de bucurie saŭ de aprobare, aclamațiune: strigăte de „ura”. Glasu obișnuit al animalelor: strigătu corbuluĭ, al leuluĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
strigat s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
strigat s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
strigat s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
striga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strig, 2 sg. strigi, 3 strigă; conj. prez. 1 sg. să strig, 3 să strige
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
strigăt s. n., pl. strigăte
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
striga (a ~) vb., ind. prez. 3 strigă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
strigăt s. n., pl. strigăte
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
striga vb., ind. prez. 1 sg. strig, 3 sg. și pl. strigă; perf. s. 1 sg. strigai, 1 pl. strigarăm
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
strigăt s. n., pl. strigăte
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
strig.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
STRIGA vb. 1. a țipa, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cât îl ținea gura.) 2. a răcni, a țipa, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
STRIGA vb. v. cere, chema, înscăuna, întrona, învesti, numi, pretinde, proclama, pune, reclama, revendica, unge.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
STRIGĂT s. v. chiuit, chiuitură, strigătură.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
STRIGĂT s. 1. țipăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ele!) 2. răcnet, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sunt ~ele astea?) 3. v. chiot. 4. v. exclamație.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
STRIGA vb. 1. a țipa, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît îl ținea gura.) 2. a răcni, a țipa, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a țipa, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 4. a răcni, a se răsti, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) 5. a chioti, a chiui, a hăuli, a țipa, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului, la joc.) 6. a exclama. (Bravo!, a ~ el.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
striga vb. v. CERE. CHEMA. ÎNSCĂUNA. ÎNTRONA. ÎNVESTI. NUMI. PRETINDE. PROCLAMA. PUNE. RECLAMA. REVENDICA. UNGE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGĂT s. 1. țipăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ele!) 2. răcnet, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sînt ~ astea?) 3. chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, țipăt, (pop.) iuit, (reg.) hihăit, hihot. (A tras un ~, la horă.) 4. exclamare, exclamație, (rar) strigare. (~ de aprobare, de protest.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
strigăt s. v. CHIUIT. CHIUITURĂ. STRIGĂTURĂ.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A striga ≠ a șopti
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Strigăt ≠ șoaptă, tăcere
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
striga (-g, -at), vb. – 1. A țipa, a răcni. – 2. A chema. – 3. A recita strigături. – Megl. strig(are). Probabil der. lat. *strigāre „a țipa ca o cucuvea”, de la strix, cf. numele său fr. chat-huant, din huer „a striga” (Meyer, IF, VI, 120; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Meyer., Alb. St., IV, 73; Tiktin; Pușcariu 1657; REW 8319; cf. Graur, Rom., LIV, 507). – Der. din lat. *stridŭlāre (Pascu, I, 161; Pascu, Arch. Rom., VI, 265) este mai îndoielnică; și din cea lat. *exquiritāre (Cihac, I, 266; Koerting 3478) nu pare posibilă. Der. strigăt, s. n. (țipăt; chemare; sunete emise de animale); strigător, adj. (care strigă; care se remarcă; crainic, vestitor); strigătură, s. f. (strofă satirică care se strigă în timpul jocurilor populare); trigare, s. f. (înv., vînzare prin licitație).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
GLASURI DE PĂSĂRI. Subst. Strigăt, țipăt, glas, cîntare, cîntat, cîntec, cînt, viers (rar), tril, ciripire, ciripit, ciripeală, piruit, piscuire (reg.), piscuit (reg.), piuit, piuitură, șuier, șuierătură. Cotcodăceală, cotcodăcire, cotcodăcit. Cucurigat, rotit. Măcăire, măcăit, măcăitură, măcănit, ocăit (rar). Gîgîire, gîgîit, gîgîitură. Cîrîială, cîrîit. Clămpăneală, clămpănire, clămpănit, clămpăniturâ. Cloncănire, cloncănit. Croncănire, croncănit, croncănitură. Gîngurire, gîngurit, uguire, uguit. Tocare, tocat; tocănire, tocănit. Adj. Cîntător; ciripitor, ciripiu (rar); piuitor; cîrîitor; croncănitor. Vb. A striga, a gurăi (rar), a țipa; a cînta, a trilui (rar), a ciripi, a pirui, a piscui (reg.), a piui, a șuiera. A cotcodăci, a cotcorozi (reg.). A cucuriga (rar). A măcăi, a măcăni, a ocăi (rar). A gîgîi. A leorbăi. A cîrîi. A clămpăni. A cloncăni. A croncăni. A gînguri, a ugui. A pupăi. A toca; a tocăni. V. păsărele, păsări domestice, păsări răpitoare.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGĂT. Subst. Strigăt, strigare, chemare, țipăt, urlet, urlat, zbierat, zbierătură, răcnet, răcnire, răget, muget, mugire, buhăială (rar); chiot, chiuit, chiu, chiuitură, strigătură; hăulire, hăulit, hăulitură, hăire (rar), hăit (reg.). Strigător. Adj. Strigător, urlător; țipător, țipat (rar), strident; mugitor, mugind. Vb. A striga, a țipa, a urla, a zbiera, a striga (a țipa) cît te ia (te ține) gura, a striga (a țipa) în gură mare, a țipa (a striga) ca din (ca în) gură de șarpe, a stricni (rar), a ui (pop.), a răcni, a rage, a mugi, a buhăi (reg.); a chiui, a chioti, a hăuli, a hăui, a aui, a hăi (reg.). V. glasuri de animale, glasuri de păsări, zgomot.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VOX CLAMANTIS IN DESERTO (lat.) glasul celui ce predică (strigă) în pustiu – Matei 3, 3. Răspunsul dat de Ioan Botezătorul la întrebarea „cine ești” pusă de evreii cărora le predica în pustiul Iudeii. Sensul actual: persoană care încearcă în zadar să-și convingă semenii asupra unui lucru sau să-i moblizeze pentru o cauză.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
De profundis (lat. „Din adîncuri”) – primele cuvinte din psalmul 130 al pocăinței. Versetul întreg, în traducere latină, e o invocație penitentă: de profundis clamavi a te, Domine (Din adîncimile abisului strigat-am către tine, Doamne) și se cîntă la înmormintări catolice. Cuvintele s-au transformat într-o expresie laică, avînd înțelesul: din adîncul sufletului. Un cunoscut sonet al lui Baudelaire poartă titlul: De profundis clamavi. Scriitorul englez Oscar Wilde și-a intitulat o culegere de reflecții De profundis. Același titlu poartă trei poeme de Octavian Goga din volumul „Cîntece fără țară”. Una dintre strofe e lămuritoare pentru sensul modern al expresiei: „Din sufletul meu, peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare, Tăcerile mai strigă cîteodată, Ca niște robi rebeli în închisoare”. De profundis, 1929
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Vox clamantis în deserto (lat. „Vocea celui care strigă în deșert”) – Evanghelia lui Matei (cap. III; v. 3), unde se pomenește de predicile lui loan Botezătorul în pustiul Iudeei. Întrebat de evrei cine este, el răspunse: „Sînt glasul celui care strigă în pustiu”. Cu timpul expresia și-a lepădat atît straiul religios, cît și sensul propriu al cuvîntului „pustiu”, adoptînd pe cel figurat și laic, care înseamnă: a vorbi în deșert, adică zadarnic; un glas ce nu-i ascultat. BIB.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a striga Iorgu expr. (adol.) a vomita.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a-l striga pe Bebe / pe Iorgu expr. (adol.) a vomita.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
participiu (PT2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT13) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
strigatsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a striga. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: strigare
- 1.1. Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenților etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 1.2. Rostire de strigături la jocurile populare. DEX '09 DLRLC
- Strigatu-n joc cu toți odată se obișnuiește în satele de munte pîn’ pe valea Moldovei. ȘEZ. III 109. DLRLC
-
-
etimologie:
- striga DEX '98 DEX '09
striga, strigverb
- 1. A scoate sunete puternice, țipete. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: răcni
- Trage de hățuri, pocnește din bici, strigă din rărunchi și pînă la urmă poștalionul... iese din noroiul cleios. CAMIL PETRESCU, O. I 264. DLRLC
- În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
- Romînul bate-n boii săi; Eu strig la el, mai țip la ei, Și boii spărieți pornesc ca niște zmei. ALECSANDRI, T. I 351. DLRLC
- Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului Și mierla de pe teleagă Tot strigă la boi să meargă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. DLRLC
- 1.1. Despre instrumente muzicale: răsuna. DLRLCsinonime: răsuna
- Porni deodată un bucium, de departe, de departe tare, să strige prelung. SADOVEANU, O. I 517. DLRLC
-
- 1.2. A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mă vaiet, strig cu suspinuri, Dar nu găsesc ajutori; Ce pot lacrimi, ce pot chinuri, Cînd durerea-i de amori. CONACHI, P. 106. DLRLC
- Noaptea sare prin somn, tresare... țipă, strigă, cere ajutor, se vaietă. ȘEZ. II 129. DLRLC
-
-
- 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Strigă lupul la hotară Și s-aude-ntr-altă țeară (Tunetul). GOROVEI, C. 371. DLRLC
- Cucule, pasere-albastră, Ce-mi strigi atît la fereastră? HODOȘ, P. P. 42. DLRLC
-
- 3. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: vocifera
- Își luă inima în dinți și strigă: – Asta să fie logodnica mea. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
- Da ce-i acolo? strigă baba înspăimîntată! CREANGĂ, P. 11. DLRLC
- Arald! strigă crăiasa – las’ fața să-mi ascund. EMINESCU, O. I 98. DLRLC
- Chiar așa să fie, noi să strigăm cu entuziasm: vivat drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 368. DLRLC
- Ăsta-i catehismul gradatului, ne striga nouă învățătură domnul plotonier. SADOVEANU, P. M. 81. DLRLC
- Dă-mi-l mie pe domnul Alexi, măi! strigă altul și începură să strige cu toții. DUMITRIU, N. 55. DLRLC
- Ce strigă?... – Aleg pe Bogdan, măria-ta... – Parcă ș-un alt nume. Nu strigă toți la fel. DELAVRANCEA, O. II 73. DLRLC
- 3.1. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Capul corbului, zvîrcolindu-se dureros, striga cu jale zicînd: – Harap-Alb, Harap-Alb! De nume ți-am auzit, dar de văzut nu te-am văzut. CREANGĂ, P. 226. DLRLC
- Vai, vai, vai, inima mea... Mult se arde și se frige Și n-are gură să strige. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. DLRLC
-
- 3.2. A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Caii la butcă a strigat, Ș-a plecat din conac în conac. SEVASTOS, N. 130. DLRLC
- În Cameră discutau, La țărani nici că gîndeau, Dacă au pămînt sau n-au, Dar război mereu strigau. ANT. LIT. POP. I 21. DLRLC
- Cîmpurile strigau după ploaie. STANCU, D. 110. DLRLC
-
- A striga ca din gură de șarpe. DLRLC
- A striga în gura mare sau a striga cât îl ia (sau îl ține) gura. DLRLC
-
- 4. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară; pentru că ea, mititica, nu-i vinovată cu nemic. CREANGĂ, P. 116. DLRLC
- Foaie verde de urzică, Hîdele la mine strigă, Strigă chiar ca la un lup, De pe-aicea să mă duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. DLRLC
-
- 5. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Domnul striga pe băieți c-un glas ascuțit. DELAVRANCEA, H. T. 94. DLRLC
- Atunci să mă strigi repede pe mine și eu l-oi dumica-n bucățele. SBIERA, P. 31. DLRLC
- Strigă-l, strigă-l zău, măicuță, C-apucă pe potecuță, Să-și caute altă drăguță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. DLRLC
- Copiii și nevasta lui... au rupt-o de fugă înspăimîntați. Dănilă, însă, a început a-i striga pe nume și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. DLRLC
- După Radu se lua, Tot pe nume mi-l striga. ANT. LIT. POP. I 469. DLRLC
- Numai ea că l-a văzut, Numai ea l-a auzit Și pe nume l-a strigat Și așa l-a întrebat... TEODORESCU, P. P. 360. DLRLC
- Suflă vîntu-n paie ude, Eu strig, mîndra nu m-aude. – Ba zău, bade, aud bine, Dar nu pot veni la tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. DLRLC
- Începu a striga după feciori – nimeni nu-i răspunde, apoi începu a-i căuta pe tot locul. RETEGANUL, P. II 5. DLRLC
- Cît trăiești, bade, pe lume, Nu striga mîndrei pe nume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. DLRLC
- 5.1. A deștepta pe cineva din somn (chemându-l pe nume). DLRLC
- Acum gîndi mohorît că ea și cu fata ei nu fac nimic, stau degeaba, pe ele omul nu le strigă să se scoale, dimineața. PREDA, Î. 178. DLRLC
-
- 5.2. A chema la armată. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: mobiliza
- Domnia striga într-una gloatele și făgăduia leafă – și se strîngea țărănime multă. SADOVEANU, O. VII 147. DLRLC
-
- A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Într-o zi dascălul... a venit supărat. Cum a intrat în clasă, s-a așezat pe catedră încruntat, a strigat catalogul. CARAGIALE, M. 14. DLRLC
-
-
- 6. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său... a izbutit să aducă mere. ISPIRESCU, L. 74. DLRLC
-
- 7. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: porecli
- Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți; Dar eu, zău, nu i-am furat, Făr’cu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. DLRLC
-
- Cum te strigă? – Zori-de-zi. – Ei, cumetre Zori-de-ziuă, ia spune, ce cați pe-aci? EMINESCU, L. P. 127. DLRLC
-
-
- 8. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cine joacă și nu strigă, Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. DLRLC
- Strigă, strigă, să se strîngă Fetele din valea lungă Ca oițele la strungă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 360. DLRLC
-
etimologie:
- *strigare (din strix, -gis „bufniță”). DEX '09 DEX '98
strigăt, strigătesubstantiv neutru
- 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Trecu, numai în sumăieș, la ușa de afară. Atuncea auzi mai deslușit strigătul lui Mitrea. Dăduse la vite o dihanie. SADOVEANU, B. 102. DLRLC
- Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
- Trenul aleargă cu strigăte uniforme la roți. SAHIA, U.R.S.S. 10. DLRLC
- 1.1. Invocare. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: invocare
- Aman e strigătul turcilor și a tătarilor cînd ei se află față cu un pericol. ALECSANDRI, P. P. 83. DLRLC
-
-
- 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- În tropotul de copite, în murmurul de valuri al oștilor, porniră îndată strigătele căpiteniilor care zăriseră fulgerul oțelului. SADOVEANU, O. VII 9. DLRLC
- Nu se auzea decît... strigătul monoton a ostașilor de strajă. NEGRUZZI, S. I 160. DLRLC
-
- 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Tresări numai cînd auzi sus, în aurul luminii, un strigăt de pajură. SADOVEANU, B. 231. DLRLC
- Departe se auzea strigătul unei pupeze. SADOVEANU, O. I 344. DLRLC
-
- 4. Zgomot, larmă de voci. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: vociferare antonime: tăcere
- Strigătul mînios și greu de ură răsună multă vreme. DUMITRIU, N. 31. DLRLC
- Strigătele nu mai conteneau, agitația era mai înfrigurată. CAMIL PETRESCU, N. 23. DLRLC
- Acum te asurzeau strigătele și zgomotul ce făcea mulțimea de oameni... mergînd fiecare la lucrul său. ISPIRESCU, L. 103. DLRLC
- 4.1. Exclamație de protest. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Tablourile lui sînt un strigăt puternic împotriva măcelurilor între oameni, operele lui artistice ne turbură toată inima, trezesc toată durerea pricinuită de război. GHEREA, ST. CR. II 86. DLRLC
-
-
- 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: chemare
- În ochii fiecăruia citești teama disperată la gîndul că nu va regăsi pe cine caută. Se strigă tare și în fiecare strigăt înțelegi o frică fără puteri de stăpînire. Absența glasului celui chemat înseamnă moarte... SAHIA, N. 51. DLRLC
-
- 6. Chiuit, chiuitură, strigătură. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: chiuit chiuitură strigătură
- Cînd fac horă sau joacă pe la clăci, au obiceiul de-a însoți tactul piciorului cu strigăte în joc. Aceste strigăte sînt niște mici poezioare. ȘEZ. I 70. DLRLC
- Strigătele în joc, cînd au cuprinsul sarcastic, sînt niște minunate satire populare. ȘEZ. I. 70. DLRLC
- Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă; C-așa-i jocu romînesc, Cu strigăt ardelenesc, Cînd l-auz mă-nveselesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. DLRLC
-
etimologie:
- Striga + sufix -ăt. DEX '98 DEX '09