STRIGÁRE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – V. striga.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRIGÁRE s. v. apel, balamuc, chiuit, chiuitură, exclamare, exclamație, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, răcnet, scandal, strigăt, strigătură, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, țipăt, urlet, vacarm, vuiet, zarvă, zbierătură, zbieret, zgomot.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
strigáre s. f., g.-d. art. strigării; pl. strigări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A STRIGÁ strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice și stridente (de mânie, de groază sau de durere); a scoate strigăte; a țipa; a răcni. 2) A face gălăgie; a strica liniștea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta enervarea, nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a țipa; a răcni. 4) A rosti cu glas tare strigături (în timpul jocului). 5) (despre animale, păsări) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a răcni; a țipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema să vină (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRÍGA s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuiește copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasăre răpitoare de noapte, galben-roșcată și cu pete brune, care se hrănește cu șoareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRIGÁ vb. 1. a țipa, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cât îl ținea gura.) 2. a răcni, a țipa, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRIGÁ vb. v. cere, chema, înscăuna, întrona, învesti, numi, pretinde, proclama, pune, reclama, revendica, unge.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRIGĂRI s. pl. vestiri (pl.), (reg.) veste, (prin Transilv.) mărturisiri (pl.). (~ de logodnă, de nuntă.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A striga ≠ a șopti
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
strigá (-g, -at), vb. – 1. A țipa, a răcni. – 2. A chema. – 3. A recita strigături. – Megl. strig(are). Probabil der. lat. *strigāre „a țipa ca o cucuvea”, de la strix, cf. numele său fr. chat-huant, din huer „a striga” (Meyer, IF, VI, 120; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Meyer., Alb. St., IV, 73; Tiktin; Pușcariu 1657; REW 8319; cf. Graur, Rom., LIV, 507). – Der. din lat. *stridŭlāre (Pascu, I, 161; Pascu, Arch. Rom., VI, 265) este mai îndoielnică; și din cea lat. *exquiritāre (Cihac, I, 266; Koerting 3478) nu pare posibilă. Der. strigăt, s. n. (țipăt; chemare; sunete emise de animale); strigător, adj. (care strigă; care se remarcă; crainic, vestitor); strigătură, s. f. (strofă satirică care se strigă în timpul jocurilor populare); trigare, s. f. (înv., vînzare prin licitație).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
strigá vb., ind. prez. 1 sg. strig, 3 sg. și pl. strígă; perf. s. 1 sg. strigái, 1 pl. strigárăm
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
strigare, strigări s. f. 1. licitație. 2. anunțarea darurilor oferite de meseni la o nuntă.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-l striga pe Bebe / pe Iorgu expr. (adol.) a vomita.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a striga Iorgu expr. (adol.) a vomita.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink