STRÍGĂT, strigăte, s. n. 1. Cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamație de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÍGĂT ~e n. 1) Sunet puternic (scos de om sau de unele animale); țipăt; răcnet. 2) Semnal emis cu voce tare. 3) rar v. STRIGĂTURĂ. /a striga + suf. ~ăt
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÍGĂT s. 1. țipăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ ele!) 2. răcnet, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sunt ~ele astea?) 3. v. chiot. 4. v. exclamație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÍGĂT s. v. chiuit, chiuitură, strigătură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Strigăt ≠ șoaptă, tăcere
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

strígăt s. n., pl. strígăte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink