stricătoare sf vz strecătoare

stricătoare f. Munt. fotă. [Lit. șorț de stricat sau uzat].

străcătoare sf vz strecătoare

străcător sn vz strecătoare

strecătoare sf [At: DOSOFTEI, PS. 10/13 / V: străc~, (reg) ~răcător, ~răgă~, ~ric~ / Pl: ~ori / E: strec(ura) + -ătoare] 1 (Îvp) Strecurătoare (1). 2 (Ban; Olt) Lingură mare găurită, făcută din metal, cu care se strecoară urda de zer. 3 (Ban) Pânză rară de prins pește. 4 (Îvr) Țesătură țărănească rară, din care se confecționează haine. 5 (Pex) Haină țărănească (pentru femei) confecționată dintr-un asemenea material. 6 (Spc) Catrință (2).

stricător, ~oare [At: CORESI, EV. 485 / Pl: ~i, ~oare / E: strica + -tor] 1 a Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni. 2 a (Înv; d. oameni) Risipitor. 3 a (Asr) Dăunător (1). 4 a (Înv) Corupător (4). 5-6 smf, a (Urmat de determinări) (Persoană) care schimbă în rău aspectul sau natura unui lucru, unei stări etc. 7 a (Înv) Care deformează. 8 smf (Pop; în superstiții) Ființă care pricinuiește rău cuiva prin descântece sau vrăji. 9 sf (Mun) Șorț uzat. 10 sf (Olt) Țesătură de lână în patru ițe.

STRICĂTOR, -OARE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau este capabil să provoace stricăciuni; vătămător, dăunător, păgubitor. Numai zidul de afară... și biserica din mijlocul curții au înfruntat puterea stricătoare a vremii. VLAHUȚĂ, R. P. 88. Îmbla ș-alte jivini stricătoare Ce întuneric iubind fug de soare. BUDAI-DELEANU, Ț. 215. ◊ (Substantivat, învechit, în expr.) Stricător de țară = cel care uneltește împotriva propriei sale țări. [Mihai] puse de tăie pe trădătorii Dumitru, Chissar și cu fiul său, ca niște vicleni de domnie și stricători de țară. BĂLCESCU, O. II 162. 2. Care deformează, corupe, pervertește. Pentru un negustor... un artist e un trîndav, un parazit, iar literatura o distracție stricătoare de moravuri. GHEREA, ST. CR. III 23. ◊ (Substantivat) [Alecsandri] a ridiculizat... pe stricătorii de limbă. IBRĂILEANU, SP. CR. 138.

STRECĂTOARE ~ori f. reg. pop. v. STRECURĂTOARE. /Strec[ura] + suf. ~ătoare

STRICĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival 1) Care pricinuiește sau face stricăciuni; dăunător; păgubitor; vătămător. 2) Care strică pe cineva din punct de vedere moral; corupător. /a (se) strica + suf. ~tor

strecătoare f. strecurătoare. [Formă scurtată].

stricător a. care strică.

stricătór, oáre adj. Stricăcĭos: stricător sănătățiĭ. Care strică lucrurile, care face pagube; copil, cîne stricător.

stricător adj. m., pl. stricători; f. sg. și pl. stricătoare

stricător adj. m., pl. stricători; f. sg. și pl. stricătoare

stricător adj. m., pl. stricători; f. sg. și pl. stricătoare

STRECĂTOARE s. v. strecurătoare.

STRICĂTOR adj. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, rău, vătămător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~oare pentru...)

strecătoare s. v. STRECURĂTOARE.

STRICĂTOR adj. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, rău, vătămător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...)

strecătoare, strecători, s.f. 1. (înv. și pop.) strecurătoare. 2. (reg.) lingură mare găurită, făcută din metal, cu care se strecoară zerul de urdă. 3. (reg.) pânză rară pentru prins pește. 4. (înv. și reg.) țesătură țărănească rară, din care se confecționează haine; haină femeiască confecționată dintr-o asemenea țesătură; catrință; fotă.