stricnea sf [At: DAMÉ, T. 30 / V: ~râcneală, ~lă, (îvr) ~ign~, (reg) strec~, ~igneauă, trâc~ / Pl: ~ele / E: sgp stricnele (pll stricneală)] 1 Cuțit cu o lamă specială sau (rar) cu mai multe lame, cu care se crestează, se taie sau se înțeapă pielea animalelor bolnave sau a oamenilor pentru a li se lua sânge. 2 (Prc) Lamă de stricnea (1) Vz smicea. 3 (Înv) Bisturiu. 4 (Mol) Unealtă de pescuit (asemănătoare cu undița).

STRICNEA, stricnele, s. f. Cuțit cu o limbă specială, cu care se crestează pielea animalelor bolnave, pentru a le lăsa sînge; limba acestui cuțit. Rămîneam cu ochii ațintiți asupra mînii lui, care purta un briceag minunat, cu multe limbi, cu suvac și cu stricnele. SADOVEANU, O. VIII 79. Chimiru-i lat... de care atîrna tot felul de bricege, de stricnele, de suvace și de andrele, îi dădeau o înfățișare deosebită. HOGAȘ, H. 26. Cu o stricnea crestează gura [calului] în partea de sus. ȘEZ. III 202. – Variantă: stricneală (la TDRG) s. f.

STRICNEA ~ele f. reg. Cuțit cu o lamă specială, cu care se lasă să curgă sângele animalelor bolnave. /a stricni + suf. ~ea

stricnea f. Mold. instrument de luat sânge la vite. [Tras din stricnì].

stricneá f., pl. ele (d. stricnesc). Est. Lanțetă, cuțit de luat sînge. Fc. Strecnea, prostovol. – În Dolj trîcnea (CL. 1922, 371), lanțetă. V. sîmcea.

strâcneală sf vz stricnea

strecnea sf vz stricnea

stricneală sf vz stricnea

strignea sf vz stricnea

strigneauă sf vz stricnea

trâcnea v vz stricnea

strecneá, V. stricnea.

trîcneá, V. stricnea.

stricnea (reg.) s. f., art. stricneaua, g.-d. art. stricnelei; pl. stricnele

stricnea (reg.) s. f., art. stricneaua, g.-d. art. stricnelei; pl. stricnele, art. stricnelele

stricnea s. f., art. stricneaua, g.-d. art. stricnelei; pl. stricnele

STRICNEA s. (reg.) sâmcea. (Cu ~ua sunt sângerate vitele umflate.)

STRICNEA s. (reg.) sîmcea. (Cu ~ sînt sîngerate vitele.)