striște sf [At: CORESI, ap. DHLR II, 532 / V: (îrg) ~râște^[1], tr~, (înv) ~răi~, ~rănș~, ~trânș~, triste, (îvr) ~inș~, (reg) ~râștie, triștă / Pl: ~ti / E: slv сърѧща, срєща] 1 (Îvp; de obicei construit cu verbe ca „a avea”, „a fi” sau cu echivalente ale acestora) Soartă¹ (1). 2 (Îvp) Noroc. 3 (Mar; în urări) Fericire (1). 4 (Îrg; șîs triște rea, grea ~tie) Nenoroc. 5 (Reg; îlpp) În triștea cuiva În ciuda cuiva. 6 (Îal) Pe seama cuiva. 7 (Îvr) Acțiune (2). 8 (Îvr) Proiect (1).

striște f. pl. V. triște.

stríște, V. triște.

TRIȘTE, s. f. v. striște.

străiște sf vz striște

strănște sf vz striște

strânște sf vz striște

strâștie^[1] sf vz striște

strinște sf vz striște

triste sf vz striște

triștă sf vz striște corectat(ă)

triște sf vz striște

TRIȘTE s. f. v. striște.^[1] block

TRIȘTE, (rar) triști, s. f. (Învechit și popular) Soartă, destin, ursită. Așa mi-a fost triștea; văd eu că n-am încotro. ISPIRESCU, L. 53. Vai de ea, nenorocita!... Că i-a fost triștile sparte Și n-a avut de bărbat parte. PANN, P. V. II 156. ♦ Noroc. Se căina și se întrista în sufletul ei că n-avea triște. ISPIRESCU, L. 26. Să mă duc dintr-acest loc, Că e loc făr’ de noroc Ș-o siliște Făr’ de triște. TEODORESCU, P. P. 281.

triște f. soartă: îl găsia văietându-și triștea OD. [Și striște = bulg. SREȘTŬ, întâlnire (fericită sau nefericită), considerată, după credințele poporului, ca piază bună sau rea].

strînște, V. triște.

tríște și (vechĭ) stríște și strînște f. (bg. srĭešta, întîlnire, d. vsl. sŭrenšta, srenšta sŭrĭeteniĭe, strĭeteniĭe, d. sŭrĭetati, a întîlni; rus. strĭetenie. V. răstriște, stretenie). Munt. Olt. Soartă, noroc: a avut triște de ploaĭe la timp. – La Vlah.: sînt oamenĭ care aduc noroc, după cum îs alțiĭ purtătorĭ de triște (= nenoroc. Univ. 1909, 4 Aŭg., 1, 5). V. loavă.

triște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. triștii; (rar) pl. triști

triște s. f., g.-d. art. triștii; pl. triști

triște s. f., g.-d. art. triștii; pl. triști

triște s. f. – Soartă. – Var. înv. striște, strînște. Sl. sŭręsta „întîmplare” (Miklosich, Lexicon, 953; Cihac, II, 372), cf. bg. srĕštŭ „întîmplare”, sb. sredja „soartă”, mag. szerencse „fericire”. – Der. răstriște (var. restriște), s. f. (nenorocire, nefericire, mîhnire), cu pref.răs-.

triște (rar) triști s. f. Soartă, destin, ursită (bună sau rea). – Din sl. sŭrenšta.

STRIȘTE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.

striște s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. ȘANSĂ. URSITĂ. ZODIE.

TRIȘTE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.

triște s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. URSITĂ. ZODIE.