27 de definiții pentru strămurare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRĂMURARE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremurare s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus).

STRĂMURARE, strămurări, s. f. (Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦ P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [Var.: (reg.) stremurare s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus).

strămurare sf [At: N. TEST. (1684), 169v/14 / V: (înv) ~mina~, strămurar, ~uta~, ~remăna~, ~remănoa~, ~remina~, ~remurar, ~rem~, ~rumăna~, ~rumuna~ / Pl: ~rări / E: ml *stimularia (cf stimulus, stimulare)] 1 Băț lung și ascuțit (cu un ac în vârf) sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers Si: (pop) strămurariță, (înv) strămur (1), strămurea, (reg) bold1 (13), țepușă. 2 (Reg; pex) Nuia. 3 (Coadă de) bici. 4 (Prc) Ac mare sau ghimpe. 5 (Pop) Mlădiță. 6 (Înv; fig) Imbold. 7 (Pex) Ațâțare (4). 8 (Înv) Cârmă (4).

STRĂMURARE, strămurări, s. f. (Învechit și popular) Băț ascuțit sau prăjină cu vîrf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers. Unii scoteau vitele cu strămurările din săivane, iar alții veneau asupra neguțătorilor cu săbiile. SADOVEANU, F. J. 444. ♦ Nuia lungă, vargă. Iar de-i trece prin luncușoară Și-i tăie o strămurare, A fi pentru a dumitale soțioară. SEVASTOS, N. 156. Ei că mi-or tăia Resteie, Bulfeie, Dalbe strămurări, Pari pentru căldări. TEODORESCU, P. P. 454. – Variantă: stremurare (GHICA, S. XVI, ALECSANDRI, S. 66) s. f.

STRĂMURARE ~ări f. înv. pop. Băț ascuțit la vârf cu care se împung animalele, când sunt îndemnate la mers. /<lat. stimularia

STRĂMURARE s. f. (Mold., Ban., Trans. SV) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vîrf de fier cu care se îndeamnă vitele la mers. A: Împungînd cu strămurări slugile pre mîșcoi. DOSOFTEI, VS. Cînd au fost arînd... cu leșii, i-au fost împungind cu strămurările, ca pre boi. NECULCE. C: Ce mă gonești'? Cu greu-ț iaste a zvîrli împrotiva strămurării. N TEST. (1648). Pentru aceara să le răbdăm cu răbdare mare de pace, gîndind că-i cu greu in sîmceaua strămurării a zvîrli. SA, 11v; cf. SA,19v. ♦ Îndemn, impuls; pornire, instinct. A: Plînsul iaste o îndemnare și strămurare de aur sufletului. L SEC. XVII, 72v-73r. Scrisorile, precum a celui bun, așe a celui rău sfat, iască și strămurare sînt. CANTEMIR, IST.; cf. DOSOFTEI, MOL. C: Stremurare. Stimulus. AC, 372. // B: cf. L ante 1693, 118v. Variante: stremurare (AC, 372). Etimologie: lat. *stimularia. Cf. năslitură, năstav.

strămuráre f., pl. ărĭ (din *stămurare lat. stimulare, a stimula). Rar. Nuĭa de împuns vitele ca să meargă, coadă de bicĭ: am împnns ca cu strămurarea (Sadov. VR. 1924, I, 8), s’a fudulit de nu-ĭ maĭ ajungĭ la nas nicĭ cu strămurarea (saŭ cu prăjina). – Și streminare (Cod. Vor.), stremănare, strămuráriță (CL. 1920, 521. Munt.), stremuráliță pl. e și stremurar, n., pl. e.

STREMURARE s. f. v. strămurare.

strămurar[1] sn vz strămurare corectat(ă)

  1. În original, incorect accentuat: strămurar LauraGellner

STREMURARE s. f. v. strămurare.

stremănáre, stremináre, stremuráliță și stremurár V. strămurare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

strămurare (pop.) s. f., g.-d. art. strămurării; pl. strămurări

strămurare (pop.) s. f., g.-d. art. strămurării; pl. strămurări

strămurare s. f., g.-d. art. strămurării; pl. strămurări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRĂMURARE s. (pop.) strămurariță, (reg.) bold, (Ban.) țepușă, (înv.) strămur. (Cu ~ se îmboldesc vitele la mers.)

STRĂMURARE s. v. imbold, impuls, îndemn, joardă, jordie, nuia, pornire, stimul, stimulent, vargă.

strămurare s. v. IMBOLD. IMPULS. ÎNDEMN. JOARDĂ. JORDIE. NUIA. PORNIRE. STIMUL. STIMULENT. VARGĂ.

STRĂMURARE s. (pop.) strămurariță, (reg.) bold, (Ban.) țepușă, (înv.) strămur. (Cu ~ se îmboldesc vitele la mers.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

strămurare (-ări), s. f. – Băț lung și ascuțit, prăjină cu vîrf de fier. – Var. strămur(ariță), străminare. Mr. strimurare, strimulare, megl. strămulari. Lat. *stimulāria, de la stimulāre „a incita” (Tiktin; REW 8261; Capidan 276; Candrea; cf. Cihac, I, 265). Var. strămur pare să reprezinte lat. stimulus; Tiktin crede că este o formă artificială, latinistă; dar nu există indicii că strămur ar putea fi calc latinizant al lui stimulus. Alb. strumullar provine din rom. (Capidan, Dacor., VII, 152). – Der. strămura, vb. (a înțepa, a excita; Bucov., a amenința).

Intrare: strămurare
strămurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strămurare
  • strămurarea
plural
  • strămurări
  • strămurările
genitiv-dativ singular
  • strămurări
  • strămurării
plural
  • strămurări
  • strămurărilor
vocativ singular
plural
stremurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stremurare
  • stremurarea
plural
  • stremurări
  • stremurările
genitiv-dativ singular
  • stremurări
  • stremurării
plural
  • stremurări
  • stremurărilor
vocativ singular
plural
străminare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strămurar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stremănare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stremănoare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stremurar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strumănare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
streminare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stremănare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stremuraliță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stremurar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

strămurare, strămurărisubstantiv feminin

  • 1. popular Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Unii scoteau vitele cu strămurările din săivane, iar alții veneau asupra neguțătorilor cu săbiile. SADOVEANU, F. J. 444. DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Nuia lungă, subțire și flexibilă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: vargă
      • format_quote Iar de-i trece prin luncușoară Și-i tăie o strămurare, A fi pentru a dumitale soțioară. SEVASTOS, N. 156. DLRLC
      • format_quote Ei că mi-or tăia Resteie, Bulfeie, Dalbe strămurări, Pari pentru căldări. TEODORESCU, P. P. 454. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.