opțiuni

6 definiții pentru streleț

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

streleț sm [At: M. COSTIN, O. 160 / V: ~lit[1], ~ril~ / A și: streleț / Pl: ~i / E: rs стрелец] 1 (În epoca feudală, în țările române) Soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători (arcași). 2 Soldat dintr-un vechi corp de infanterie (cu funcții polițienești) care forma garda țarului în Rusia, în sec. XVI-XVII.

  1. Referința încrucișată recomandă această variantă în forma: streliț — LauraGellner

STRELEȚ s. m. (Mold.) Soldat dintr-un corp de vînători. Mai lesne strelelului a nemeri o vrabie decît pe un om călare, M. COSTIN. Strelețul, arcul frîngînd, ținta nu lovască. CANTEMIR, IST. Atunce au ieșit si Mihai-Vodă cu seimenii si cu streleții, adecă vînătorii ce ave. NECULCE. Etimologie: rus. strelec.

streliț[1] sm vz streleț

  1. În definiția principală, această varianță este tipărită: strelit — LauraGellner

strileț sm vz streleț

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!streleț s. m., pl. streleți

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

streleț, streleți, s.m. (înv.) 1. soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători arcași (în Țările române). 2. soldat din garda țarului în Rusia.

Intrare: streleț
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • streleț
  • strelețul
  • strelețu‑
plural
  • streleți
  • streleții
genitiv-dativ singular
  • streleț
  • strelețului
plural
  • streleți
  • streleților
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strileț
  • strilețul
plural
  • strileți
  • strileții
genitiv-dativ singular
  • strileț
  • strilețului
plural
  • strileți
  • strileților
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)