străinătate sf [At: NECULCE, L. 126 / V: (îvp) ~rei~, ~rii~, ~ri~, (reg) ~rinit~ / Pl: ~tăți, (pfm) ~ățuri / E: străin + -ătate] 1 Orice țară situată dincolo de granițele patriei cuiva. 2 Altă țară decât cea de baștină. 3 Ceea ce se află dincolo de teritoriul patriei cuiva. 4 (Înv) Pribegie. 5 (Îvp; csc) Grup de persoane care aparține ca origine altei țări decât cea în care se află. 6 Mulțime de străini. 7 Mediu străin, nefamiliar în care se află cineva, departe de familie și de ai săi. 8 (Pex) Singurătate (1).

STRĂINĂTATE, străinătăți, s. f. 1. Orice țară situată dincolo de granițele patriei. O telegramă a tatei m-a chemat o dată cu iarna în străinătate. C. PETRESCU, S. 121. Pe la anul 1846, Bălcescu, procurîndu-și mijloace bănești din familie, a pornit în străinătate, unde a petrecut aproape doi ani, citind și notînd tot ce a putut găsi în biblioteci și arhive. GHICA, S. A. 150. Martir iubite al libertății, Tu mori departe de-al tău pămînt! Mori trist pe țărmul străinătății Și noi te ducem l-al tău mormînt! ALECSANDRI, P. I 218. 2. Mediu străin în care se află cineva, departe de familie și de ai săi. O! străine, dragul meu, Mult amar te jălesc eu!... Neagră e străinătatea! Crudă e singurătatea! ALECSANDRI, P. I 114. Săracă străinătate, Mult ești plină de păcate Și n-am maică să mă cate, Nici n-am maică, nici n-am tată Pare c-am căzut din piatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. – Variante: streinătate (C. PETRESCU, Î. II 237, CREANGĂ, A. 152, ALEXANDRESCU, M. 395), strinitate (MARIAN, Î. 127) s. f.

STRĂINĂTATE ~ăți f. 1) Țară, regiune sau loc care se află dincolo de hotarele patriei; țară străină. 2) Mediu în care se află cineva depărtat de familie, de prieteni și de cunoscuți. [G.-D. străinătății; Sil. -stră-i-] /străin + suf. ~ătate

străinătate f. țară străină: a pleca în străinătate.

străinătáte f. (d. străin). Țară străină: a pleca în străinătate. Străinime: zboară păsările toate de-atîta străinătate (Em.). – În vest stre-.

streinătate sf vz străinătate

striinătate sf vz străinătate

strinătate sf vz străinătate

strinitate sf vz străinătate

STRINITATE s. f. v. străinătate.

străinătate (desp. stră-i-) s. f., g.-d. art. străinătății; pl. străinătăți

străinătate (stră-i-) s. f., g.-d. art. străinătății; pl. străinătăți

străinătate s. f. (sil. stră-i-), g.-d. art. străinătății; pl. străinătăți

STRĂINĂTATE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.

străinătate s. v. EXIL. EXILARE. PRIBEGIE. SURGHIUN. SURGHIUNIRE.