STRAMĂ, strame, s. f. (Înv. și reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma.

stramă sf [At: ASACHI, F. 57/14 / V: stram sn, ~ană / Pl: ~me, ~rămi, ~rămuri / E: s- + tramă] 1 (Îrg) Scamă (dintr-o țesătură) Si: (îrg) stramiță (1). 2 (Pex) Destrămătură (1). 3 Zdreanță dintr-o țesătură. 4 (Îe) A nu avea ~ (pe el) A fi sărac. 5 (Mun; îf strană) Natră. 6 (Îe; îf strană) Nu stă (sau n-a rămas) ~na într-un fir Se spune când cineva a rămas sărac de tot. 7 (Irn; îae) Se spune când cineva se lasă rugat, ridică pretenții. 8 (Trs) Lână colorată pentru țesut sau pentru brodat.

STRAMĂ, strame, s. f. (Reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma.

STRAMĂ, strame, s. f. Fir destrămat dintr-o țesătură. Parcă îl văd dînd din cap amărît și plin de strame și de praf! STĂNOIU, C. I. 135. Semn pui: un păr din cap ori o stramă din bete, din cămașă, brîu etc. ȘEZ. III 80.

strámă f., pl. e și ămĭ (d. *a străma, a destrăma). Fire destrămate, destrămătură.

stram¹ sn vz stramă

strană² sf vz stramă

stramă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. stramei; pl. strame

stramă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. stramei; pl. strame

stramă s. f., g.-d. art. stramei; pl. strame

STRAMĂ s. v. destrămătură, răritură.

stramă s. v. DESTRĂMĂTURĂ. RĂRITURĂ.

stramă (-me), s. f. – Destrămătură. Lat. trama, prin intermediul unui der. extramāre (Tiktin), cf. logud. istramare „a destrăma”; stramă ar fi deci un deverbal de la a *străma, cf. destrăma. – Der. strămătură, s. f. (destrămătură; lînă vopsită).

stramă, strame, s.f. (înv. și reg.) 1. fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură, stramiță, zdreanță, scamă. 2. (reg.; în forma: strană) urzeala de pe sulul războiului de țesut; natră. 3. (reg.) lână colorată pentru țesut sau pentru brodat.

stramă, strame, s.f. – (reg.) Scamă; fir destrămat dintr-o țesătură. – Cf. destrămătură (< lat. *distramare, cf. tramă „urzeală”) (DEX); din *străma„ a destrăma” (Scriban); din s- + tramă (MDA).

stramă, -e, s.f. – Scamă; fir destrămat dintr-o țesătură. – Cf. destrămătură (< lat. *distramare, cf. tramă „urzeală”).

STRAMĂ subst. 1. Stanul Stramei, rumîn (17 B IV 148). 2. Strămătură b. (16 B III 256) subst. 3. Strămăturaru, D. (Ocina) < nom. agentis. 4. Cf. Stramco (16 B V 137).