străluciu¹ sm vz străluc

străluciu², ~ie [At: MURNU, O. 44 / Pl: (1) ~ri, (2) ~ii și (f.) ~e / E: drr străluci] 1 sn Strălucire (1). 2 a (D ochi) Strălucitor (6). 3 a Strălucit (11). corectat(ă)

STRĂLUCIU, străluciuri, s. n. (Rar) Strălucire, luciu. Leiți de străluciuri Ce-n nimburi le-ncing, Cireșii pe luciuri Petalele-și ning. LESNEA, C. D. 100.

STRĂLUCIU, străluciuri, s. n. (Rar) Strălucire, luciu. – Din stră- + luciu.

străluc sm [At: MARIAN, INS. 88 / V: (rar) ~iu^[1] / Pl: ~uci / E: pvb străluci] Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu un luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate, care trăiește mai ales pe trunchiuri de salcie sau pe răchită. corectat(ă)

STRĂLUC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, cu un luciu metalic specific, avînd aripile albastre-verzui și fin punctate; trăiește mai ales pe trunchiuri de salcie scorburoasă sau pe răchite (Aromia moschata). Strălucul petrece mai cu seamă pe răchiți... și cînd îl prinzi, răspîndește un fel de miros ca de mosc. MARIAN, INS. 98.

STRĂLUC ~ci m. Gândac cu corpul alungit, cu aripi albastre-verzui, lucioase, și cu antene mari, întoarse în lături și îndărăt. /v. a străluci

strălúc m. (d. strălucesc). Un fel de gîndac cu luciŭ metalic și cu antene maĭ lungĭ de cît corpu (la mascul). Cînd e prins, răspândește un miros ca de mosc (cerambyx moschatus). V. strelice.

străluc s. m., pl. străluci

străluc s. m., pl. străluci

străluc s. m., pl. străluci

STRĂLUCIU s. v. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire.

străluciu s. v. LUCIRE. SCÎNTEIERE. SCLIPIRE. STICLIRE. STRĂLUCIRE.