STOMATOLOG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue.

stomatolog, ~ă smf, a [At: G. BARBU, A. V. 232 / Pl: ~ogi, ~oge / E: fr stomatologue] 1-2 (Med; rar la f) Medic specialist în stomatologie.

STOMATOLOG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue.

STOMATOLOG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în stomatologie; dentist. [< fr. stomatologue].

STOMATOLOG, -Ă s. m. f. medic specialist în stomatologie; odontoiatru. (< fr. stomatologue)

!stomatologă (livr.)/(colocv.) stomatoloagă s. f., g.-d. art. stomatologei/stomatoloagei; pl. stomatologe/stomatoloage

stomatologă (rar) s. f., g.-d. art. stomatologei; pl. stomatologe

stomatologă s. f., g.-d. art. stomatologei; pl. stomatologe

stomatoloagă v. stomatologă

STOMATOLOG s. (MED.) dentist.

STOMATOLOG s. (MED.) dentist.

STOMATO- „gură, orificiu, deschizătură”. ◊ gr. stoma, atos „gură, deschizătură, gaură” > fr. stomato-, engl. id., germ. id. > rom. stomato-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct monocarpic care se deschide printr-o crăpătură oblică; ~lalie (v. -lalie), s. f., defect de vorbire caracterizat prin faptul că bolnavul nu poate pronunța vocalele nazale; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în stomatologie; sin. odontoiatru; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care studiază anatomia, fiziologia și patologia cavității bucale și a dinților; sin. odontoiatrie; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală, prin autoplastie, a cavității bucale; ~podiu (v. -podiu), s. n., ramură care pătrunde prin stomate în mezofil, unde formează numeroși haustori; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie bucală; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea cavității bucale; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de investigație a mucoasei cavității bucale cu ajutorul stomatoscopului.