STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STOL ~uri n. 1) Mulțime de păsări zburătoare din aceeași specie, adunate împreună. ~ de vrăbii. ◊ În ~ uri a) rânduri-rânduri; b) în grămezi. 2) Grup numeros și neorganizat de persoane. 3) fig. Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. /<ngr. stólos
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STOL s. 1. cârd, (reg.) toană, toi, (Olt. și Transilv.) ciopor. (Un ~ de rândunele.) 2. v. ceată.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STOL s. v. coloană.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

stol (-luri), s. n. – 1. (Înv.) Coloană de soldați în ordine de mers sau de bătaie. – 2. Grup de păsări. – 3. Mulțime, grămadă, gloată, partidă. Mgr. στόλος (Roesler 575; Cihac, II, 703; Murnu; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; cf. REW 8276). – Der. stoli, vb. (a reuni, a grupa, a pune în ordine).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

stol (-luri), s. n. – 1. Masă. – 2. Reședință, capitală. – Megl. stol „scaun”. Sl. stolŭ „bază”, din v. germ. stôls (› germ. Stuhl), cf. cr., slov., rus. stol „masă” (Cihac, II, 370). Înv. – Der. stoler, s. m. (tîmplar, dulgher), din sl. stolarĭ, rut., rus. stoljar (Tiktin; Conev 76); stolerie, s. f. (tîmplărie); stoleriță s. f. (nevastă de tîmplar); stoliță, s. f. (înv., capitală, reședință), dim sb., rus. stolica; stolnic, s. m. (înv., servitor care se ocupa de masă; înv., băiat la bucătărie; dregător domnesc, șeful bucătărie palatului; din sec. XVIII, titlu onorific de boierie, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan), din sl. stolĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46); stolniceasă, s. f. (nevastă de stolnic); stolnicie, s. f. (slujba de stolnic); stolnicel, s. m. (băiat care servea masa). – Din rom. provine ngr. στόλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 79).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

stol s. n., pl. stóluri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PIȚIGOI-DE-STÓL s. v. pițigoi-codat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ștol, ștoluri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre colții de fier care se fixează iarna la potcoavele cailor pentru ca să nu alunece. 2. fiecare dintre colții de fier care se fixează pe fundul ulucului (jilipului) pentru a micșora viteza de deplasare a buștenilor.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ștol s. n., pl. ștóluri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink