stodolă^[1] sf vz stamboală¹ corectat(ă)

STODOLĂ s. f. v. standoală.

stodolă f. V. standoală.

stadoală sf vz standoală

stadolă sf vz standoală

stamboală² sf vz standoală

stamboală¹ sf [At: (a. 1812) URICARIUL, IV, 346/7 / V: ~bol sn, stăm~, (reg) ~bul sn / Pl: ~le / E: tc Stambol (kilesi)] 1 (Mol) Vas de lemn, făcut din doage sau din coajă de copac, care servea ca unitate de măsură mai ales pentru cereale, a cărei mărime varia, după regiuni, fiind echivalentă în greutate de la 12 kg la 25 kg. 2 (Mol) Conținutul unei stamboale (1). 3 (Mol) Conținutul împreună cu vasul respectiv V baniță, dimirlie, dublă, ferdelă, măsură, mierță, obroc, șinic. 4 (Îlav) Cu ~la Din belșug. 5 (Înv; îc) ~ol-chilă Chilă constantinopolitană.

stambol² sn vz stamboală

stambul¹ sn vz stamboală

standoală sf [At: KOGĂLNICEANU, S. 19 / V: stad~, stadolă, ~ambo~, ~olă, stod~, stodolă, stodolnă / Pl: ~oale / E: ucr стодола] 1 (Reg) Șură. 2 (Mol) Loc unde se află mai multe hambare sau coșare. 3 (Reg) Arie¹ (1).

standolă sf vz standoală

stămboală sf vz stamboală¹

stodală^[1] sf vz stamboală¹ corectat(ă)

stodolnă^[1] sf vz stamboală¹ corectat(ă)

STADOALĂ s. f. v. standoală.

STAMBOALĂ, stamboale, s. f. (Mold.) Baniță. Poate găsim, bădie Zaharie, și comoara ceea, în luncă... Atuncea venim să luăm o stamboală, ca să cărăm galbenii. C. PETRESCU, R. DR. 16. Un cap cît o stamboală de mare. HOGAȘ, M. N. 82. La Brăila-n vale... Încarc la stamboale, Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii Tot de grîu mărunt Și de arnăut. ALECSANDRI, P. P. 116. ◊ Loc. adv. Cu stamboala = fără măsură, din belșug; cu carul, cu ghiotura. O cărat aurul cu stamboala de peste nouă mări și nouă țări. C. PETRESCU, O. P. II 110. ♦ Conținutul unei banițe. O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind, în preajma unei stamboale de jaratec. HOGAȘ, H. 36. – Variantă: (Mold.) stambol (ȘEZ. I 121) s. n.

STAMBOL s. n. v. stamboală.

STANDOALĂ, standoale, s. f. (Mold., Bucov.) Hambar în care se păstrează grînele. M-oi duce într-o noapte la Forăști, la standoale, unde țin ciocoii grîul, și dau foc. SADOVEANU, N. F. 50. În fundul livezii boierești, în partea standoalelor, era și bojdeuca mea. ȘEZ. I 147. – Variante: (Mold.) stadoală, stodolă (La TDRG, KOGĂLNICEANU, S. 191) s. f.

stamboală f. baniță sau chilă de Stambul: descarc la zamboale și ’ncarc la stamboale POP.

standoală f. Mold. locul unde se află mai multe coșare sau hambare (pe moșiile cele mari). [Și stodoală = slav. STODOLA, grânar].

stadoálă, V. stodoală.

stamboálă f., pl. e (turc. istambol-kilé, chilă de Stambul; bg. stamboliĭa, sac de ovăs). Est. Baniță. – Și stambol, n., pl. oale = 12 ocale.

standoálă V. stodoală.

stodoálă, stadoálă și standoálă (oa dift.) f., pl. e (vsl. rut. stodola, d. vgerm. stadal, ngerm. stadel). Nord. Coșar boĭeresc la moșie: s’a dus la coșerele boĭereștĭ, zise și „standoale” (Sadov. VR. 1924, 8, 145), coșar de scîndurĭ. – În Bucov. și studólă.

stamboală (reg.) s. f., g.-d. art. stamboalei; pl. stamboale

standoală (reg.) s. f., g.-d. art. standoalei; pl. standoale

stamboală (reg.) s. f., g.-d. art. stamboalei; pl. stamboale

standoală (reg.) s. f., g.-d. art. standoalei; pl. standoale

stamboală s. f., g.-d. art. stamboalei; pl. stamboale

standoală s. f., g.-d. art. standoalei; pl. standoale

stamboală, -boale.

STAMBOALĂ s. v. baniță, dublu-decalitru.

stamboală s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU.

standoală (-le), s. f. – (Mold.) Hambar, coșar. – Var. stodo(a)lă. Germ. Stadel, prin intermediul pol., rut. stodola (Tiktin).

standoală, standoale, s.f. (reg.) 1. coșar în care se păstrează grânele; hambar, șură. 2. loc unde se află mai multe coșare sau hambare. 3. arie.